Două treimi din producția de energie termică pe cărbune a municipiului Timișoara ar putea trece pe gaz. Primăria a actualizat proiectul de cogenerare de înaltă eficiență...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, într-o postare pe o rețea de socializare, că primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm...
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a anunţat că este finalizat studiul de fezabilitate pentru noul stadion care va fi construit de Compania Naţională de Investiţii...
Un număr de 11 persoane sunt urmărite penal și o persoană este arestată preventiv după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au descoperit că...
Primăria Municipiului Timișoara aplică pentru finanțare națională nerambursabilă prin Programul Termoficare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Scopul este retehnologizarea a încă unui segment...
Lucrările de execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2 – Calea Stan Vidrighin” încep de luni, 4...
Viceprimarul municipiului Timişoara, liberalul Cosmin Tabără, își dorește construirea unui velodrom profesionist la Timișoara. Proiectul va fi înaintat Companiei Naţionale de Investiţii, pentru alocarea banilor necesari...
Timișenii din vestul județului vor putea practica înotul în condiții moderne indiferent de sezon, fără a face naveta la Timișoara. Consiliul Județean construiește un bazin în...
Primăria Municipiului Timișoara va asigura infrastructura utilitară (apă, canalizare, reţele electrice, gaz, telefonie), adecvată dezvoltării viitoarei zone rezidențiale Ovidiu Balea, care include cele 128 de terenuri...
Consiliul Județean a recepționat lucrarea de asfaltare a drumului dintre localitățile Crivobara și Vizma. Anterior investiției, structura acestuia era din balast și piatră. Sectorul nou asfaltat...