Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor...
Cetățenii care locuiesc la bloc, vor putea lăsa deșeurile vegetale pentru a fi colectate de operator, doar cu contactarea prealabilă a Biroului Salubrizare (0256 408 335)...
Primăria Municipiului Timișoara anunță că operațiunile de dezinfecție se desfășoară noaptea, de la ora 22:00, pentru a nu pulveriza solutiile atunci cand circula oamenii. Dupa finalizarea...
Timişorenii vor aprinde lanterne în propriile balcoane miercuri seara, în semn de solidaritate cu medicii care luptă cu COVID-19. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Timişoara 2021. Timişorenii sunt...
Amenzile pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare pot fi plătite şi online, începând de luni, pe ghiseul.ro. Guvernul a informat că, începând din 6 aprilie, plata amenzilor...
Aplicaţia care permite obţinerea certificatelor de urgenţă de către companiile aflate în dificultate din cauza crizei provocate de coronavirus este funcţională şi poate fi accesată pe...
Ministrul Afacerilor Interne a emis, sâmbătă, Ordonanța Militară nr.7, care prevede noi restricții pentru populație și companii. Redăm textul integral al Ordonanței Capitolul I Instituirea măsurii...
Cererile unice de plată aferente Campaniei 2020 vor putea fi depuse în format electronic începând cu data de 6 aprilie, prin utilizarea aplicaţiei IPA online, mijloacelor...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede posibilitatea încheierii căsătoriei şi în grădinile publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber, cu aprobarea...
În cadrul unei ședinței extraordinare a Consiliului Județean Timiș, care a avut loc vineri, s-a decis rectificarea bugetului județului, prin care se prevede alocarea unei sume...