Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sfântul Vasile, prăznuit în prima zi din an

Publicat

pe

Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sfântul Vasile. Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Sfântul Vasile. O mare atenție a acordat Sf. Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au pus bazele vieţii monahale sistematice, Sfântul Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

Sfântul Vasile. Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară.

Sfantul Vasile. În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac, potrivit b365.ro.

Tot de Sfântul Vasile, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta” sau „anul viitor”. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

Dacă, în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată , dacă dormi de Sfântul Vasile rişti să fii leneş tot anul.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

Spiritualitate

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Ce tradiții se păstrează

Publicat

pe

Biserica îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Sunt printre cei mai populari martiri în rândul credincioşilor ortodocşi. Ziua lor de cinstire, 9 martie, este sărbătorită în mod special de creştinii din ţara noastră. Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci, numiţi sfinţi sau mucenici.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii are un sens teologic. La Sfinţii Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp”.

Mucenicii sau martirii sunt creștinii care și-au dat viața mărturisind pe Domnul Iisus Hristos. Ei sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt.

Pe jertfa martirilor s-a zidit Biserica, de aceea în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii se pun moaşte de martir. Mărturia lor stă la baza modelului creştin de mărturisire a lui Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al nostru.

Apostolul Pavel spune despre ei: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11, 37-38). În evenimentul mărturiei lor se ascunde taina iubirii şi legăturii care-i uneşte pe toţi sfinţii mucenici, pe cei care au mărturisit şi pe cei care mărturisesc acum.

Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice.
Minunile din lacul îngheţat

Sfinţii 40 de Mucenici erau soldați creștini, aflați în armata împăratului Licinius, care stăpânea partea de răsărit a Imperiului Roman. Conform izvoarelor istorice, în anul 320, Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând că sunt creștini, le ordonă să își renege credința și să se închine idolilor. Cei 40 de mucenici refuză să facă acest lucru, astfel Agricola decide să îi întemnițeze timp de 8 zile și ordonă să fie torturați.

Văzând faptul că aceștia nu sunt dispuși să renunțe la creștinism, Agricola decide să îi condamne la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Dintre toți cei 40, unul a decis să renunțe la creștinism, însă în momentul în care a ieșit din lac a murit pe loc. Totuși, locul acestuia a fost luat de către un soldat martor la eveniment. Deși guvernatorul Agricola spera că aceștia vor renunța la creștinism, în decursul nopții în care mucenicii se aflau în lac, s-au petrecut minuni remarcabile: la început, apa lacului s-a încălzit, astfel topindu-se gheața, iar apoi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât din ceruri deasupra mucenicilor.

La auzul acestor vești, guvernatorul decide să îi scoată din lac și să le fie zdrobite fluierele picioarelor, iar apoi să fie lăsați să moară. După moartea acestora, trupurile lor au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în lac. Părţi din sfintele moaște ale acestora, care au scăpat focului, se pot găsi în diverse biserici aparținând spațiului ortodox.

Sfinții 40 de Mucenici sunt un exemplu de urmare și mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos și sunt cinstiți în mod deosebit de creștini, încă din secolul al IV-lea. În acest sens, din viața Sfântului Vasile cel Mare aflăm că familia lui avea spre cinstire moaște de la Sfinții 40 de Mucenici.

Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de Mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de Mucenici.

Colacii în forma cifrei opt

Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.
În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presarat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.

Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.

Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.

Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.

Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice ­ dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).

Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Paștilor. Mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune

Publicat

pe

Postul Paștilor începe în 23 februarie 2026 și ține până în 11 aprilie 2026, perioadă în care, Pilda lui Iisus ne spune că, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Cu o zi înainte de lăsarea secului de carne, în duminica iertării, sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna albă. Cum ne pregătim pentru postul Paștilor

Publicat

pe

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite