Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Întru mulți ani, stăpâne! IPS Ioan aniversează împlinirea a 66 de ani

Publicat

pe

Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal Pietrani, iar gimnaziul l-a urmat în localitatea Pocola, judeţul Bihor. A absolvit liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.

În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.

În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990, Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.

Între anii 1990-1994 a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Lainici de mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei, încredinţându-i-se păstorirea sufletească a fraţilor şi călugărilor din mănăstire.

În perioada 1980-1994 a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii, şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă, care a fost şi ea pictată.

În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două cursuri de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.

În anul 1994 a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop.

Ca un act de dreptate faţă de cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credinţă şi neam, Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, pe P.Cuv. Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.

La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan.  La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.

În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurată la reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Duminică, 23 august 2009, s-a săvârșit actul solemn al ridicării la rangul de Arhiepiscop a Preasfinţitului Părinte Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, după săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României şi 14 membri ai Sfântului Sinod.

La 16 decembrie 2014, Î.P.S. Părinte Ioan a fost ales de către Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, după trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire mitropolit dr. Nicolae Corneanu.

La 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timişoara, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și mai mulți membri ai Sfântului Sinod.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite