Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Turism

Cascada Bigăr își întâmpină vizitatorii cu un traseu turistic accesibil, ce permite coborârea în siguranță până la baza cascadei

Publicat

pe

Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița, a finalizat zilele trecute lucrările de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr, nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume*. Ideea proiectului aparține angajaților Coca-Cola HBC din fabrica de la Timișoara, care au remarcat potențialul zonei și și-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai ușor și sigur. Valoarea totală a fondurilor alocate proiectului este de aproximativ140.000 de euro. Proiectul de amenajare contribuie la protejarea cadrului natural și la valorificarea potențialului turistic al zonei.

”În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm și să le ducem povestea mai departe. Faptul că ideea a plecat de la colegii noștri din Timișoara ne bucură și este încă o dovadă a promisiunii companiei noastre, aceea că suntem mereu atenți la ceea ce lăsăm după noi. Un proiect de suflet pentru echipa Coca-Cola HBC România, un proiect în care am crezut și ne-am implicat cu entuziasm de la început – trebuie să fii la baza cascadei pentru a fi cucerit de frumusețea și unicitatea ei. Am alocat mult timp, energie și resurse, și iată-ne ajunși la final. În cazul de față însă, finalul coincide cu începutul – este ca și cum povestea cascadei reîncepe cu dreptul. Suntem onorați că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai ușor cât mai mulți oameni”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România.

Întregul proiect a fost coordonat de Asociația ViitorPlus, organizația non-guvernamentală care s-a implicat încă de la început și a supervizat toate etapele – consultare, proiectare, avizare și execuție. Demarate în luna iulie 2016, lucrările de amenajare eco-turistică au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent – începând cu accesul în zona cascadei Bigăr şi continuând cu restul obiectivelor turistice din apropierea sa. La aproape 10 luni distanță, vizitatorii se pot bucura de rezultatele proiectului.

Principalele lucrări de reabilitare aduse zonei:

Ø  amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;

Ø  amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei;

Ø  amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei;

Ø  dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

„Încă de la înființare, asociația ViitorPlus dezvoltă proiecte de sustenabilitate cu impact pe termen lung și relevante pentru România. Așadar, am acceptat cu drag să ne implicăm în coordonarea acestei inițiative. Zona cascadei Bigăr are o frumusețe aparte, care merită pusă în valoare pentru zecile de mii de turiști care ajung acolo în fiecare an și care pot să redescopere legătura noastră profundă cu natura. A fost un proiect extrem de provocator, care s-a întins pe 3 ani de zile, dar suntem mândri ca l-am finalizat cu bine, mai ales că este un exemplu reușit de parteneriat între organizații publice, private și un ONG.” a declarat Teia Ciulacu, Președintele Asociației ViitorPlus.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Vânătoare de comori arhitecturale în cartierul Elisabetin din Timișoara. Cum puteți să participați

Publicat

pe

Sâmbătă, 10 septembrie, are loc o nouă vânătoarea de comori arhitecturale în Timișoara, ceea ce înseamnă că, timp de 2 ore, pasionații de turism sunt invitați să admire, fotografieze mici și mari comori arhitecturale din cartierul Elisabetin printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Ce sunt „comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.

Pratic, la vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Dacă nu aveți cunoștințe de arhitectură, aflați că nu sunt necesare!

Organizatorii vor ajuta participanții cu un kit de vânătoare: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să fiți pregătiți cu:

– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)

– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată

– atenție

– spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)

– spirit de aventură

– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ați cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:

  1. Primiți un mail de confirmare
  2. Cu o zi înainte de eveniment primiți mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
  3. În ziua Vânătorii are loc întâlnirea la locul transmis în mail
  4. Faceți cunoștință cu echipele – aflați dacă o să vânați singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
  5. Aflați cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
  6. Fiecare echipă primește un kit de vânător
  7. Fiecare echipă are 5 minute pentru a face o strategie
  8. Se dă startul și se stă maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
  9. Pe masură ce se găsesc comori, se face o fotografie fiecăreia.
  10. Reîntâlnire și discuții despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei

Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei

Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte – organizatorii  au însă rugămintea să se păstreze raportul „1 părinte – 1 copil sub 12 ani”.

Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Între orele 16.00 – 19.00

Partea de teren – de vânat! – o să dureze 2 ore, maximum.

Cum puteți să participați?

Luând bilete prin eventbook.ro: https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-arhitecturala…
Pureți să achiziționați un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă!

Citeste mai mult

Turism

Secretarul general Corps Touristique Austria, director interimar la Asociația pentru Promovarea Timișoarei

Publicat

pe

Simion Giurcă, un profesionist cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul turismului, fost șef al Biroului de promovare și informare turistică al României din Viena, actual secretar general Corps Touristique Austria, va conduce Asociația pentru Promovarea Timișoarei.

„Simion Giurcă este un profesionist recunoscut atât în România, cât și în afara țării, un iubitor al orașului și un partener de nădejde. El va conduce această asociație care va coagula energiile creative ale municipiului, pentru a promova imaginea Timișoarei din toate punctele de vedere: turistic, investițional, cultural și educațional. Urez succes în continuare, atât lui cât și partenerilor cu care am fondat această asociație”, a declarat primarul Timișoarei și președintele asociației, Dominic Fritz.

Simion Giurcă ocupă în prezent și funcția de secretar general Corps Touristique Austria, iar în trecut a fost șeful Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena, dar și directorul unei agenții locale mari de turism.

„În următoarea perioadă, vom supune aprobării Adunării Generale un Plan de măsuri pentru dezvoltarea și promovarea destinației Timișoara cu niște ținte ambițioase: dezvoltarea unei campanii de marketing online și offline pentru a crește numărul de vizitatori, implementarea unui sistem de contorizare și evaluare calitativă a numărului de vizitatori în Timișoara, stabilirea de relații cu diferite instituții relevante cum ar fi: Institutul Cultural Român, ambasade, dezvoltarea unui website de promovare a destinației și prezență în rețele de socializare și bineînțeles atragerea de noi surse de finanțare pentru activitățile Asociației. Pasul imediat următor este atragerea de profesioniști care să lucreze în cadrul Asociației pentru atingerea acestor ținte”, a declarat Simion Giurcă.

Asociația pentru Promovarea Timișoarei are ca principal scop conturarea și consolidarea unei imagini unice și atractive a municipiului, atât în plan național, cât și internațional, ca destinație turistică atractivă, centrul regional dinamic și pol de dezvoltare economico-socială, care oferă oportunități multiple pentru investiții, centru de tradiție renumit pentru studii, cercetare și încurajarea inițiativelor studențești, poartă aeriană internațională, centru cultural și artistic creativ, oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse pentru locuit, muncă și trai.

Dezvoltarea destinaţiei Timişoara se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul social economic, dezvoltare urbană şi arhitectură, artă, cultură şi religie, politică şi administraţie, logistică şi mobilitate , mediul academic, ştiinţă şi educaţie, etc.

Din Consiliul director al asociației fac parte Corina Macri (Asociația Patronala Ho-Re – hoteluri și restaurante), Ioan Băla (Attrius Developments Srl – Iulius Town), Ludovic Satmari (Asociația Breasla Ghizilor) și Dominic Fritz (primarul Municipiului Timișoara și președintele Consiliului Director).

Citeste mai mult

Turism

New York Times recomandă vacanțele în munții României

Publicat

pe

Pădurile primare ale României, în special cele din Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, au fost incluse în topul experienţelor de călătorie recomandate de New York Times pentru anul 2020.

Jurnaliştii de la NYT recomandă această zonă a ţării noastre pentru turiştii care doresc să experimenteze zone de sălbăticie fără a fi nevoie să meargă până la „capătul lumii”.

Pădurile transilvănene impresionează prin floră şi pentru faptul că sunt „casă” pentru urşi, lupi şi alte animale sălbatice.

În articol se aminteşte de Parcul Național Domogled – Valea Cernei (foto) sau zona montană Făgăraş care se evidenţiază prin Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărăşan.

Publicaţia subliniază că în pofida eforturilor de conservare a acestor păduri, depuse inclusiv de Prinţul Charles, aceste bijuterii ale naturii au de suferit în continuare din cauza exploatărilor ilegale.

sursa foto: uvisitromania.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite