Un tour-operator austriac care aparține de banca Raiffeisen va aduce în luna mai în România, cu charterele, peste 1.500 de turiști, majoritatea acestora fiind clienți ai băncii. Austriecii vor veni pentru sejururi de șase nopți, din care trei pentru circuite culturale și trei pentru o croazieră în Delta Dunării, a declarat pentru Profit.ro Simion Giurcă, directorul Biroului de Promovare de Turistică al României la Viena.
În perioada 11 – 29 mai, în care se va derula programul, vor ajunge în paralel în România câte două grupuri mari de austrieci. Sosirile și plecările vor avea loc cu câte două curse charter simultane, cu compania FlyNiki, care vor ateriza /decola la București și Tulcea.
Pe lângă Delta Dunării și Tulcea, și Sfantu Gheorghe, turiștii vor vizita și localitățile Sighișoara, Harman, Brașov, Bran, Predeal, Sinaia, București și Brăila.
„Pe baza rezervărilor și vânzărilor făcute până la această oră, turoperatorul estimează că vor veni în România, prin acest program, între 1.500 și 1.800 de turiști austrieci”, a spus Simion Giurcă, unul dintre cei mai apreciați și experimentați oameni de promovare ai României în străinătate, alături de omologul său din SUA, Simion Alb. Giurcă estimează că acești turiști vor lăsa în România, pe cazare, masă și suveniruri, aproape un milion de euro.
Raiffeisen Reisen este un turoperator și revânzător austriac, și a fost, până la finele anului trecut, când l-a cumpărat Raiffeisen-und Volksbanken Touristik GmbH din München, o societate a trustului bancar Raiffeisen Austria. Aceasta dispune de 12 filiale în cele mai mari landuri federale austriece, Viena si Niederösterreich.
Raiffeisen Reisen a inclus România, ca destinație unică de primavară, în programul propriu „Raiffeisen Aktivreise 2017”, care și-a propus inițial, ca obiectiv, aducerea pentru petrecerea unui sejur in Romania a unui număr de minimum 1.200 de turiști austrieci, dintre clienții fideli ai băncilor Raiffeisen, dar nu numai.
Simion Giurcă a spus că touroperatorul a organizat în trimestrul IV din 2016, împreună cu filialele băncii, o serie de evenimente de prezentare a destinațiilor și de promovare a programului.
Lansarea programului s-a făcut la întâlnirea anuală organizată de turoperator în septembrie, anul trecut, când au fost lansate și distribuite o mini-broșură și un DVD cu descrierea programului propus pentru România. Biroul Național de Turism al României din Viena a fost prezent la eveniment cu un mini-stand de promovare a ofertei turistice românești și o degustare de vinuri. La eveniment au participat peste 250 de persoane – directori de bănci și organizatori de grupuri.
„Un astfel de program generează în timp efecte sporite, ca urmare a deplasărilor ulterioare care pot, și sunt, de regulă, organizate de bănci cu personalul propriu și/sau clienți, dar și de organizatorii de grupuri prezenți în programul inițial”, a mai spus Simion Giurcă.
Anul trecut, prin programul turoperatorului austriac Senioren Reisen, au venit cu autocarele, în regim charter, în România, peste 3.300 de pensionari austrieci într-un sejur care a durat o săptămână.
Sursa: profit.ro