Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Cine este Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei

Publicat

pe

Dominic Fritz, cetăţeanul german venit în România în 2003 şi care a câștigat  Primăria Timişoarei candidând din partea USR-PLUS, a vorbit, luni seară, în exclusivitate la emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, despre parcursul său în orașul de pe Bega.

Pentru că una dintre curiozitățile lui Mihai Gâdea a fost cum a reușit acesta să se întrețină în România, în condițiile în care nu a avut un job, ci a făcut voluntariat și s-a implicat în campania pentru Primăria Timișoara, Dominic Fritz a dezvăluit câți bani câștiga în perioada în care era şef de Cabinet al fostului preşedinte german Horst Köhler.

„Am lucrat înainte și am câștigat chiar foarte bine. Am publicat salariul meu – ultimul meu salariu a fost de aproape 5.000 de euro. Am vorbit despre asta într-un mod foarte transparent. Dar, în momentul în care am fost desemnat candidat la Primărie am considerat că trebuie să mă dedic 100% acestui proiect. Nu este prima oară când fac voluntariat în Timișoara, am venit ca voluntar fără să câștig niciun ban în 2003 și am considerat că pot să trăiesc o perioadă din fonduri proprii și că este o investiție care merită, dacă vreau să câștig cu adevărat Primăria. Și, iată, am câștigat-o și cred că unul dintre motive este că am investit foarte-foarte mult timp în acest proiect, un an întreg am făcut campanie, am vorbit, am stat de vorbă cu timișorenii, am dezvoltat politici publice, un program de peste 60 de pagini cu măsuri foarte concrete pentru Timișoara și acum cred că timișorenii au răsplătit asta”, a spus Dominic Fritz.

Dominic Fritz are 37 de ani, este născut în Germania. Are o licenţă în Ştiinţe Politice şi Administrative, la Universitatea din Konstanz, Germania şi un masterat în Studii de Post-Conflict, la Departamentul de Ştiinţe Politice, Universitatea din York, din Marea Britanie.

Fritz a fost consilier personal al fostului preşedinte german Horst Köhler din 2013 până în 2016, iar din 2016 până în 2019, şef de Cabinet al fostului preşedinte german Horst Köhle.

sursa: antena3.ro

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite