Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Controale în trenuri și gări pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Câte amenzi s-au dat

Publicat

pe

Având în vedere evoluția la nivel național a situației generate de pandemia de COVID-19, a reducerii riscurilor de apariție a noi focare de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV2, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au acționat în zona gărilor pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În data de 7 octombrie a.c., în intervalul 08:00-16:00, polițiști Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au efectuat verificări în 10 stații CFR și în 8 trenuri, ocazie cu care au fost legitimate 63 de persoane și au fost aplicate 25 de sancțiuni în valoare de 5.780 de lei,  dintre care 22 au fost aplicate conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

„Vă recomandăm să păstrați în continuare distanțarea fizică, să purtați mască de protecție și să nu vă expuneți la riscuri.

Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și în celelalte spații unde este obligatoriu.

Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante.

Actiunile de acest gen continuă și în zilele următoare.

Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile generale de prevenire a răspândirii COVID-19.

Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră“, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 31 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, în perioada 31 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat, etapizat, în zona intersecției străzii Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu strada 16 Decembrie 1989, după cum urmează:

Etapa I: închiderea ieșirii în sensul giratoriu dinspre strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu devierea circulației pe câte o bandă pe celălalt sens

Etapa II: închiderea benzii a douaîn sensul giratoriuadiacent ieșirii de pe strada Dr.Pavel Vasici Ungureanu.

Totodată, în perioada 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată, etapizat, pe strada Treboniu Laurean, în vederea execuției rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de alimentare cu apă, în cadrul obiectivului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, după cum urmează:

Pentru Etapele I (3 noiembrie 2025 – 5 noiembrie 2025), III (27 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025) și IV (29 noiembrie 2025 – 16 decembrie 2025), restricționarea circulației se va asigura cu piloți de dirijare

Pentru Etapa II (5 niembrie 2025 – 26 noiembrie2025), restricționarea se va realiza prin închiderea unui sens de circulație

Pentru Etapa V (17 decembrie 2025 – 19 decembrie 2025), se va realiza inchiderea totală a traficului pe strada Piața Al. Mocioni

Citeste mai mult

Locale

Primăria Timișoara preia cererile pentru comerțul cu produse de 1 noiembrie

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara preia de luni, 20 octombrie 2025, cererile pentru comerț stradal cu produse specifice zilei de 1 noiembrie, precum flori, coronițe, aranjamente florale și candele.

Activitatea de vânzare propriu-zisă este permisă în intervalul 31 octombrie – 1 noiembrie 2025, în proximitatea cimitirelor din municipiul Timișoara, în următoarele locații:

Cimitirul Calea Buziașului – pe trotuarul din față;

Cimitirul Stuparilor – pe trotuarul din față;

Cimitirul Calea Lipovei – pe trotuarul din față;

Cimitirul de pe strada Ovidiu Balea – pe trotuarul din față;

Cimitirul Fabric (strada Mătăsarilor) – pe trotuarul din față;

Cimitirul Ghiroda (strada Cometei) – pe trotuarul din față.

Pentru desfășurarea activității de comerț stradal, fiecare solicitant va beneficia de un singur amplasament, cu o suprafață de 2 mp, respectând normele sanitare în vigoare. Cererea se poate depune în perioada 20–24 octombrie 2025, online la https://servicii.primariatm.ro/categorii/afaceri sau fizic, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12.

Documentele necesare sunt: cererea tip (disponibilă la ghișeu) și copie după actul de identitate (pentru persoane fizice) sau, în cazul persoanelor juridice, copie după Certificatul Unic de Înregistrare și certificat constatator de la ONRC care atestă desfășurarea de activități în afara sediului social.

Taxele obligatorii sunt de 92 lei pentru autorizare și 2 lei/mp/zi pentru ocuparea domeniului public (8 lei pentru întreaga perioadă), achitate integral la momentul înregistrării cererii. Taxele nu sunt returnabile, indiferent de numărul efectiv de zile solicitate.

Solicitanții avizați trebuie să dețină la locul de vânzare următoarele documente: avizul eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public (în original), precum și un document de identitate care să corespundă cu persoana menționată în aviz.

Nerespectarea prevederilor legale în vigoare va atrage sancțiuni contravenționale aplicate de autoritățile competente și retragerea avizului emis. Totodată, cedarea amplasamentului către alte persoane este strict interzisă și sancționabilă prin retragerea imediată a autorizației.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru lucrări diverse

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea, sau restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 20 octombrie 2025 – 27 octombrie 2025, în vederea continuării lucrărilor de mentenanță la infrastructura rutieră sau la branșamentele de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Salcâmilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 19 noiembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaze naturale cu presiune redusă, solicitată de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în perioada 22 octombrie 2025 – 26 octombrie 2025, în vederea refacerii carosabilului.

Totodată, în perioada 22 octombrie 2025 – 28 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile Baba Novac, Splaiul Sofocle, Maramureș și Posada, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, solicitată de compania Del Gaz.

Mai mult, strada Coriolan Brediceanu va avea traficul rutier închis, în perioada 25 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, în intervalul orar 06:00 – 23:00, în vederea executării lucrarii „Modernizarea Liniei Feroviare Caransebeș-Timișoara- Arad, Lot 3, Timișoara Est – Etapa I”, solicitare transmisă de către Compania Națională CFR S.A.

Totodată, restricțiile de circulație rutieră pe strada Aluniș se vor prelungi până la data de 30 noiembrie 2025, pe tronsonul cuprins între strada Progresul și strada Cercului. Deopotrivă, strada Grădinii și parțial, strada Fructelor vor suporta restrictii de circulație rutieră în perioada 27 octombrie 2025 – 5 decembrie 2025. Solicitarea a fost transmisă de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat etapizat pe strada George Ardelean, în perioada 27 octombrie 2025 – 26 noiembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare menajeră. Solicitarea a fost transmisă de Societatea Aquatim S.A.

Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite