Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

LĂSAȚI-NE SĂ MUNCIM! Protest la Timișoara organizat de patronii și angajații HoReCa

Publicat

pe

Angajații Horeca din Timișoara organizează un mare protest, vineri 16 octombrie, de la ora 17.00, în Piața Victoriei din centrul orașului, pentru a trage un semnal față de faptul că restaurantele, barurile și cafenelele sunt la un pas de faliment, din cauza măsurilor drastice luate de guvernul României, cu intenția de a-i închide pe toți.

„Treziți-vă, protestul HoReCa ne poate aduce la realitate. Haideți dragi colegi muzicanți, lăutari, ospătari, bucătari, patroni ai restaurantelor, barurilor și cafenelelor din Timiș, veniți la protest!

Să ieșim vineri 16 octombrie 2020 de la ora 17, în Piața Victoriei din Timișoara să încercăm să primim dreptul din nou la muncă, fiecare cu meseria lui!”, au transmis organizatorii pe o rețea de socializare.

De asemenea, reprezentanții Asociației Patronale HORETIM au anunțat, printr-un comunicat de presă care sunt nemulțumirile și revendicările protestatarilor.

„Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria HORECA este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 80% față de primele nouă luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 50% dintre operatori. Restricționarea vânzării și a consumului în restaurant, închiderea sectorului organizării de evenimente, a barurilor și cafenelelor, nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii.

Prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii industriei ospitalității în ansamblu – hoteluri, restaurante, cafenele, organizări de evenimente. Nu există argumente pentru blocarea acestui sector, iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați, precum și aproximativ 210.000 angajați ai furnizorilor de produse, materii prime și servicii, conform statisticilor naționale.

Suntem implicați și afectați: hoteluri, restaurante, cafenele, baruri, locații de evenimente, firme de prestări servicii decorațiuni, muzică, croitorie, make-up, entertainment, furnizori de marfă, utilități, producători locali, servicii de transport, ghizi, agenții de turism. Vi se pare puțin și neînsemnat? De ce e mai periculos să ai invitați la o masă 20 de persoane, decât a lucra într-o hală de 200 de persoane, timp de 8 ore?.

De ce această industrie a fost controlată săptămânal, din iunie și până acum, nu s-au constatat riscuri majore, nu există focare majore de infecție în niciun restaurant sau hotel, cum sunt în atâtea companii și instituții publice, și totuși noi suntem singurii sancționați? De ce ni se explică de fiecare dată că ni se face un favor prin a ni se permite să muncim? Noi suntem antreprenorii și contribuabilii care susțin economia locală. Cu noi veți face din Timișoara un oraș turistic sau nu!

De aceea PROTESTĂM: LĂSAȚI-NE SĂ MUNCIM!!! Opriți discriminarea industriei HORECA!!!

Nu există nici o statistică să demonstreze că industria Horeca este cauza principală a creșterilor cazurilor de COVID-19! În lunile de vară în care majoritatea populației a beneficiat de vacanță și în special de serviciile HORECA , numărul de cazuri a rămas CONSTANT!!! După începerea școlilor, revenirea la locurile de muncă și ALEGERILE LOCALE , numărul cazurilor de COVID-19 a explodat!!!

Solicităm ca industria Horeca să fie oprită doar dacă toate celelalte sectoare ale industriei vor fi oprite. Limita de 1,5 sau 3 la mie nu se aplică în alte sectoare de industrie, solicităm sa nu se aplice nici industriei Horeca.

Solicităm anularea impozitului specific și a impozitului pe venit pentru Horeca, în anul în curs și anul viitor.

Solicităm același program de lucru, aceleași condiții de restricții sau orar, cu respectarea normelor de siguranță, pentru restaurante, locații de evenimente, baruri sau cafenele, pe întreaga perioadă a stării de alertă.

Solicităm anularea impozitelor locale pentru clădirile și terenurile active în domeniul Horeca.

Nu distrugeți antreprenoriatul local și comunitatea. Trebuie să trăim cu acest virus și să câștigăm războiul supraviețuirii! Doar să ne respectăm și să nu mai fim mințiți!

Fiți alături de noi vineri, ora 17.00, Piața Victoriei ( Operei)!”, a transmis printr-un comunicat de presă Asociația Patronală HORETIM.

Locale

NU mai dați bani cerșetorilor! Ce au depistat polițiștii locali din Timișoara la o razie

Publicat

pe

Polițiștii locali au găsit în timpul raziilor efectuate zilele trecute în municipiul Timișoara mai multe persoane la cerșit în cazul cărora au existat suspiciuni de exploatare.

Un astfel de caz este cel al unui bărbat de 37 de ani, nevăzător, care a fost determinat în mai multe rânduri de soția sa de 39 de ani, cu domiciliul în Craiova, să cerșească, ultima dată fiind depistat în zona Calea Aradului cu G. Alexandrescu, printre mașini. De asemenea, o femeie de 45 de ani, din Baia Mare, a fost surprinsă la cerșit, tot pe Calea Aradului, împreună cu fiul de doar 2 ani, motiv pentru care cazul a fost înaintat pentru cercetări către Poliția Municipiului Timișoara și către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

Alți doi bărbați care își făcuseră culcuș pe Strada Neptun, unde au adunat foarte multe gunoaie în jur, au fost preluați și transportați la centrul social, zona fiind igienizată cu sprijinul societății de salubrizare Retim.

Pentru a nu încuraja astfel de cazuri, polițiștii locali fac din nou apel la cetățeni să nu le mai ofere bani și să solicite sprijinul Poliției Locale la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru a fi preluați în cel mai scurt timp posibil.

Polițiștii locali acționează în continuare, zilnic, pentru depistarea celor care apelează la mila publică sau fac parte din categoria persoanelor fără adăpost, preluându-i din stradă și transportându-i către centrul social de pe Str. Telegrafului pentru a încerca descurajarea și determinarea lor să nu se mai întoarcă în diverse zone ale orașului la cerșit sau în fața unor magazine, în zone de locuințe, în parcuri, unde produc disconfort, fac mizerie, consumă alcool și gălăgie.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Locale

La inițiativa cetățenilor, vor fi amenajate trei parcuri noi în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timișoara extinde zona verde a orașului cu 20.000 mp, în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița, prin trei proiecte inițiate și votate de timișoreni în cadrul programului de bugetare participativă.

Astfel, trei terenuri în stare avansată de degradare, de pe străzile Taborului, Zefirului și Paul Constantinescu, vor fi transformate în parcuri cu zone verzi, locuri de joacă, alei, echipamente sportive și spații pentru socializare, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în cartiere.

Municipalitatea a lansat licitația pentru servicii de proiectare (SF+PT) pentru cele trei investiții.

„Aceste trei parcuri noi nu sunt doar investiții ale Primăriei, ci rezultatul implicării directe a timișorenilor prin bugetarea participativă. Le mulțumesc tuturor celor care au venit cu idei, care au mobilizat comunitatea și care au votat. Împreună transformăm terenuri abandonate în spații verzi, locuri de joacă, zone pentru sport și socializare, adică în spații care aduc viață și bucurie în cartierele Timișoarei. Un oraș modern se construiește împreună cu oamenii săi”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Fiecare parc va include suprafețe verzi, locuri de joacă pentru copii, echipamente sportive (coșuri de baschet, mese de ping-pong, aparate pentru exerciții calisthenics), o canisită, toalete publice, sisteme de irigare, iluminat modern și supraveghere video. Parcurile vor fi complet accesibile pentru persoane cu dizabilități și pentru timișoreni de toate vârstele.

Documentația pentru cele trei parcuri poate fi consultată la adresa https://www.primariatm.ro/anunturi/cumparari-directe.

În primăvara anului 2024, Primăria Timișoara a finalizat Parcul Lunei, o inițiativă pentru care, de asemenea, s-a mobilizat comunitatea în cadrul mecanismului de bugetare participativă.

O suprafață neîngrijită și folosită vreme de 30 de ani pe post de parcare sau rampă ilegală de deșeuri a fost transformată de municipalitate în parc pentru întregul cartier.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Locale

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Publicat

pe

Ziua de  15 septembrie este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.

Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află, din 1956, moaștele sfântului aduse de la Mănăstirea Partoș, sărbătorește cel de-al doilea hram al său.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în această zi de sărbătoare elevii și cadrele didactice din județul Timiș nu vor merge la școală.

Inspectoratul Școlar Județean a decis suspendarea cursurilor, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că această măsură se aliniază unor modele similare din alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, 14 octombrie – ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva– este declarată zi nelucrătoare.

Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș rămâne un moment de referință pentru comunitatea timișoreană și pentru întreg Banatul, reunind în rugăciune mii de credincioși care îi aduc prinos de recunoștință apărătorului și mijlocitorului nostru în fața tronului Preasfintei Treimi.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite