Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Aplicație securizată pentru alertarea pompierilor din județul Timiș

Publicat

pe

Pompierii timișeni vor putea răspunde mai rapid la intervenții în urma unei investiții de aproximativ 250 de mii de lei a Consiliului Județean.

Mai exact, CJ Timiș este în curs de a achiziționa o aplicație securizată pentru alertarea forțelor de intervenție de către dispeceratul unității, în timpul preluării apelului 112.

Proiectul este unul pilot și vizează reducerea timpilor de răspuns și gestionarea eficientă a forțelor și mijloacelor. Sistemul va fi implementat la nivel de inspectorat cu gestionare arondată a celor șapte subunități de pompieri din județ, asigurând astfel un management unitar al forțelor și mijloacelor implicate în conducerea unor situații de urgență de amploare. Ulterior, sistemul poate fi implementat până la nivelul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din tot județul Timiș.

Aplicația va permite, printre altele, adăugarea de incidente, cu adresă și coordonate GPS, informații despre incident și numărul de telefon al celui care l-a semnalat. Sistemul va permite alertarea echipajelor disponibile prin notificări de tip push. Prin intermediul aplicației, pompierii vor fi notificați în cel mult două secunde de la trimiterea alertării de către dispecer.

Orice investiție care salvează vieți merită atenția noastră. Siguranța timișenilor este prioritară. Trebuie spus că proiectul a fost gândit de vechea administrație, împreună cu cei de la ISU, dar eu nu am venit la Consiliu să distrug ceea ce au făcut bun predecesorii mei, ci să construiesc. Am venit să construiesc proiecte benefice pentru timișeni, cu impact pozitiv pentru comunitatea noastră”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Aplicația se află în licitație publică, iar ofertele celor interesați se pot depune până pe 3 noiembrie. În momentul în care noul sistem va fi funcțional, aceasta va fi transmis spre folosință, cu titlu gratuit, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Locale

O nouă acțiune de deratizare pentru combaterea rozătoarelor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță o nouă acțiune de deratizare în vederea combaterii rozătoarelor, în perioada 24 iunie 2025 – 8 iulie 2025.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul folosit în combaterea rozătoarelor, Facorat Pastă (substanţă activă Brodifacoum) este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public.

Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Citeste mai mult

Locale

Primăria Giroc va moderniza terenurile de fotbal din comună

Publicat

pe

Terenului de fotbal de la baza sportivă din Chișoda va fi modernizat după ce Primăria Giroc a demarat un proiect amplu privind îmbunătățirea condițiilor pentru practicarea sportului în comună, în special pentru tinerii sportivi.

Proiectul prevede o serie de intervenții esențiale pentru readucerea terenului la standarde optime:

Nivelarea completă a terenului, pentru o suprafață perfect plană, adaptată jocurilor oficiale și antrenamentelor;

Însămânțarea cu gazon de calitate, rezistent și adaptat condițiilor climatice locale;

Instalarea unui sistem modern de irigație, alimentat de un puț forat special, dedicat exclusiv întreținerii gazonului;

Amenajarea a două terenuri de antrenament – unul de dimensiuni mari, pentru echipele de juniori și seniori, și unul mai mic, destinat sesiunilor de pregătire ale celor mai mici sportivi.

Următorul obiectiv este reamenajarea bazei sportive din Giroc, unde vor fi aplicate soluții similare pentru asigurarea unor condiții de antrenament și competiție la cele mai bune standarde.

„Ne dorim ca toți copiii din comună să aibă acces gratuit la sport, în condiții cât mai bune, prin Clubul Sportiv Giroc-Chișoda. Sportul înseamnă sănătate, disciplină și dezvoltare armonioasă, iar investițiile în infrastructura sportivă sunt esențiale pentru viitorul generațiilor tinere”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Foto: Facebook/Primăria Giroc

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Traficul rutier va fi restricționat pe mai multe străzi din Timișoara

Publicat

pe

Circulația rutieră restricționată pe mai multe străzi din Timișoara pentru executarea unor lucrări la drumuri.

Marți, 17 iunie, și miercuri, 18 iunie, între orele 8.00 și 18.00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Mihail Kogălniceanu, pe sensul de mers dinspre Gara de Est. Ulterior, în zilele de 24 și 25 iunie, va fi închis același sens, în intervalul orar între orele 8.00 și 20.00.

De asemenea, traficul rutier va fi închis pe strada Grigore Alexandrescu, în perioada 18 iunie – 1 iulie, pe tronsonul cuprins între strada Aurel Pop și Aleea Viilor, între orele 7.00 și 20.00

În data de 18 iunie, circulația rutieră va fi închisă pe strada Regiment 6 Artilerie Grea, în intervalul orar 9.00-17.00, în vederea poziționării și operării unei automacarale.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite