Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Turism

A început ediţia de primăvară a programului „Litoralul pentru toţi”

Publicat

pe

Ediţia de primăvară a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară în perioada 15 mai – 18 iunie, turiştii beneficiind de preţuri cu mult reduse faţă de cele practicate în plin sezon estival.

Şi în acest an operatorii oferă turiştilor opţiunea suplimentară „all inclusive”, iar tarifele maximale pentru sejururile de acest tip ajung la 985 de lei la hotelurile de cinci stele.

La achiziţia pachetelor turistice, consumatorii trebuie să se asigure că agenția de turism deţine o licență valabilă şi să verifice cu atenţie conţinutul contractului de prestări servicii.

„Turiştii au posibilitatea să achiziţioneze sejururi în extrasezon, pe litoralul românesc, la preţuri mai mult decât avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie – octombrie 2014, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare”, se menţionează într-un comunicat al organizaţiilor de turism care au lansat programul (Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Asociaţia Litoral-Delta Dunării), citat de Agerpres.

Ca şi anul trecut, operatorii oferă turiştilor opţiunea suplimentară „all inclusive”, care asigură toate cele trei mese, servite în regim bufet, băuturi, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.

Tarifele maximale pentru sejururile de acest tip pentru 5 nopţi ajung la 765 lei/persoană la hotelurile de trei stele, 875 de lei la cele de patru stele şi 985 de lei la hotelurile de cinci stele. Celelalte pachete turistice au tarife maximale calculate la un sejur minim de 6 nopţi/persoană, însă se pot valorifica şi sejururi mai mari de 6 nopţi. De exemplu, în zona Mamaia – Constanţa – Eforie, tarifele maximale pentru această ediţie pentru un sejur de 6 nopţi/persoană, cu micul dejun inclus, costă 315 lei la hotelurile de două stele, 425 lei la hotelurile de trei stele, 485 lei la hotelurile de patru stele şi la 605 lei la hotelurile de cinci stele. Pentru sudul litoralului, respectiv staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie pentru un sejur de 6 nopţi/persoană cu mic dejun inclus variază de la 269 lei (hotel de trei stele) şi 469 lei (hotel de cinci stele).

În momentul achiziţiei unui pachet de servicii turistice, consumatorii trebuie să se asigure că agenția de turism deţine atât o licență valabilă (emisă de Autoritatea Națională pentru Turism), cât şi o poliță valabilă privind asigurarea turiștilor în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism.

Agențiile de turism au obligația să ofere anumite informații esențiale, pe lângă preț, cum ar fi destinația, mijloacele de transport, cazarea și clasificarea unității de cazare, serviciile de masă oferite, itinerarul etc.

De asemenea, potrivit Centrului European al Consumatorilor – ECC România, prețurile nu mai pot fi modificate în cursul celor 20 de zile care preced data plecării, iar în cazul în care acestea sunt majorate cu mai mult de 10%, turistul poate renunța la contract. În cazul în care locul de cazare nu este așa cum se stipulează în contract, turiştii sunt sfătuiţi de specialiştii ECC România să facă fotografii, apoi să ia legătura cu managementul respectivului hotel pentru a depune o plângere.

Totodată, şi agenţia de la care s-a achiziţionat pachetul de servicii turistice va fi sesizată în scris, aceasta fiind obligată să găsească o soluţie pentru remedierea problemei.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Vânătoare de comori arhitecturale în cartierul Elisabetin din Timișoara. Cum puteți să participați

Publicat

pe

Sâmbătă, 10 septembrie, are loc o nouă vânătoarea de comori arhitecturale în Timișoara, ceea ce înseamnă că, timp de 2 ore, pasionații de turism sunt invitați să admire, fotografieze mici și mari comori arhitecturale din cartierul Elisabetin printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Ce sunt „comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.

Pratic, la vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Dacă nu aveți cunoștințe de arhitectură, aflați că nu sunt necesare!

Organizatorii vor ajuta participanții cu un kit de vânătoare: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să fiți pregătiți cu:

– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)

– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată

– atenție

– spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)

– spirit de aventură

– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ați cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:

  1. Primiți un mail de confirmare
  2. Cu o zi înainte de eveniment primiți mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
  3. În ziua Vânătorii are loc întâlnirea la locul transmis în mail
  4. Faceți cunoștință cu echipele – aflați dacă o să vânați singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
  5. Aflați cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
  6. Fiecare echipă primește un kit de vânător
  7. Fiecare echipă are 5 minute pentru a face o strategie
  8. Se dă startul și se stă maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
  9. Pe masură ce se găsesc comori, se face o fotografie fiecăreia.
  10. Reîntâlnire și discuții despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei

Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei

Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte – organizatorii  au însă rugămintea să se păstreze raportul „1 părinte – 1 copil sub 12 ani”.

Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Între orele 16.00 – 19.00

Partea de teren – de vânat! – o să dureze 2 ore, maximum.

Cum puteți să participați?

Luând bilete prin eventbook.ro: https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-arhitecturala…
Pureți să achiziționați un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă!

Citeste mai mult

Turism

Secretarul general Corps Touristique Austria, director interimar la Asociația pentru Promovarea Timișoarei

Publicat

pe

Simion Giurcă, un profesionist cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul turismului, fost șef al Biroului de promovare și informare turistică al României din Viena, actual secretar general Corps Touristique Austria, va conduce Asociația pentru Promovarea Timișoarei.

„Simion Giurcă este un profesionist recunoscut atât în România, cât și în afara țării, un iubitor al orașului și un partener de nădejde. El va conduce această asociație care va coagula energiile creative ale municipiului, pentru a promova imaginea Timișoarei din toate punctele de vedere: turistic, investițional, cultural și educațional. Urez succes în continuare, atât lui cât și partenerilor cu care am fondat această asociație”, a declarat primarul Timișoarei și președintele asociației, Dominic Fritz.

Simion Giurcă ocupă în prezent și funcția de secretar general Corps Touristique Austria, iar în trecut a fost șeful Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena, dar și directorul unei agenții locale mari de turism.

„În următoarea perioadă, vom supune aprobării Adunării Generale un Plan de măsuri pentru dezvoltarea și promovarea destinației Timișoara cu niște ținte ambițioase: dezvoltarea unei campanii de marketing online și offline pentru a crește numărul de vizitatori, implementarea unui sistem de contorizare și evaluare calitativă a numărului de vizitatori în Timișoara, stabilirea de relații cu diferite instituții relevante cum ar fi: Institutul Cultural Român, ambasade, dezvoltarea unui website de promovare a destinației și prezență în rețele de socializare și bineînțeles atragerea de noi surse de finanțare pentru activitățile Asociației. Pasul imediat următor este atragerea de profesioniști care să lucreze în cadrul Asociației pentru atingerea acestor ținte”, a declarat Simion Giurcă.

Asociația pentru Promovarea Timișoarei are ca principal scop conturarea și consolidarea unei imagini unice și atractive a municipiului, atât în plan național, cât și internațional, ca destinație turistică atractivă, centrul regional dinamic și pol de dezvoltare economico-socială, care oferă oportunități multiple pentru investiții, centru de tradiție renumit pentru studii, cercetare și încurajarea inițiativelor studențești, poartă aeriană internațională, centru cultural și artistic creativ, oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse pentru locuit, muncă și trai.

Dezvoltarea destinaţiei Timişoara se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul social economic, dezvoltare urbană şi arhitectură, artă, cultură şi religie, politică şi administraţie, logistică şi mobilitate , mediul academic, ştiinţă şi educaţie, etc.

Din Consiliul director al asociației fac parte Corina Macri (Asociația Patronala Ho-Re – hoteluri și restaurante), Ioan Băla (Attrius Developments Srl – Iulius Town), Ludovic Satmari (Asociația Breasla Ghizilor) și Dominic Fritz (primarul Municipiului Timișoara și președintele Consiliului Director).

Citeste mai mult

Turism

New York Times recomandă vacanțele în munții României

Publicat

pe

Pădurile primare ale României, în special cele din Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, au fost incluse în topul experienţelor de călătorie recomandate de New York Times pentru anul 2020.

Jurnaliştii de la NYT recomandă această zonă a ţării noastre pentru turiştii care doresc să experimenteze zone de sălbăticie fără a fi nevoie să meargă până la „capătul lumii”.

Pădurile transilvănene impresionează prin floră şi pentru faptul că sunt „casă” pentru urşi, lupi şi alte animale sălbatice.

În articol se aminteşte de Parcul Național Domogled – Valea Cernei (foto) sau zona montană Făgăraş care se evidenţiază prin Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărăşan.

Publicaţia subliniază că în pofida eforturilor de conservare a acestor păduri, depuse inclusiv de Prinţul Charles, aceste bijuterii ale naturii au de suferit în continuare din cauza exploatărilor ilegale.

sursa foto: uvisitromania.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite