Ne găsiți și pe:

Turism

Cascada Cailor, cea mai înaltă din ţară, atracţie pentru turiştii străini

Publicat

pe

Adina Țifrac

Cascada Cailor (95 de metri înălţime), situată în Parcul Naţional Munţii Rodnei, la o altitudine de 1.300 de metri, cu o înclinaţie a pantei între 45 şi 100 de grade, considerată cea mai înaltă cascadă din România, este vizitată anual de sute de turişti români şi străini.

” Cascada Cailor e unul dintre punctele de atracţie pentru turişti, indiferent de sezon. Căderea apei de la aproape 100 de metri oferă o imagine spectaculoasă, iar oboseala celor câţiva zeci de kilometri de drum parcurs pe jos sau cu telescaunul pentru a vedea cascada merită din plin efortul”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, şeful centrului de informare turistică Borşa, Aurelia Anca Sava.

Conform acesteia, Cascada Cailor face parte dintr-o căldare glaciară extinsă a vârfurilor Pietrosul Rodnei şi Piatra Albă, versanţi care adăpostesc trei astfel de căldări, toate unice prin sălbăticia peisajului.

Înaintea prăvălirii de la cei 95 de metri, apa se adună într-un cerc glaciar, ca apoi să se scurgă peste un perete calcaros abrupt, format din mai multe trepte, cunoscut sub numele de Podul Cailor.

„Uneori, în iernile cu temperaturi scăzute, cascada îngheaţă, lucru destul de rar întâlnit în ultimii ani, însă atunci imaginea cascadei cu apa îngheţată pe versantul muntos oferă o imagine mirifică. Turiştii români şi străini doresc să ajungă la Cascada Cailor, indiferent de anotimp doar pentru a admira locul şi a asculta căderea apei”, a spus Sava.

Pe durata iernii, primăria oraşului Borşa, prin centrul de turism local, pune la dispoziţia grupurilor de turişti ghizi specializaţi pentru însoţirea acestora pe traseu.

Cascada Cailor din Munţii Rodnei este inclusă în circuitul turistic alături de alte obiective din judeţ, fiind promovată de agenţiile de turism locale şi oficiul de turism din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Turism

Vânătoare de comori arhitecturale în cartierul Elisabetin din Timișoara. Cum puteți să participați

Publicat

pe

Sâmbătă, 10 septembrie, are loc o nouă vânătoarea de comori arhitecturale în Timișoara, ceea ce înseamnă că, timp de 2 ore, pasionații de turism sunt invitați să admire, fotografieze mici și mari comori arhitecturale din cartierul Elisabetin printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Ce sunt „comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.

Pratic, la vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Dacă nu aveți cunoștințe de arhitectură, aflați că nu sunt necesare!

Organizatorii vor ajuta participanții cu un kit de vânătoare: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să fiți pregătiți cu:

– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)

– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată

– atenție

– spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)

– spirit de aventură

– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ați cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:

  1. Primiți un mail de confirmare
  2. Cu o zi înainte de eveniment primiți mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
  3. În ziua Vânătorii are loc întâlnirea la locul transmis în mail
  4. Faceți cunoștință cu echipele – aflați dacă o să vânați singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
  5. Aflați cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
  6. Fiecare echipă primește un kit de vânător
  7. Fiecare echipă are 5 minute pentru a face o strategie
  8. Se dă startul și se stă maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
  9. Pe masură ce se găsesc comori, se face o fotografie fiecăreia.
  10. Reîntâlnire și discuții despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei

Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei

Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte – organizatorii  au însă rugămintea să se păstreze raportul „1 părinte – 1 copil sub 12 ani”.

Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Între orele 16.00 – 19.00

Partea de teren – de vânat! – o să dureze 2 ore, maximum.

Cum puteți să participați?

Luând bilete prin eventbook.ro: https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-arhitecturala…
Pureți să achiziționați un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali

Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă!

Citeste mai mult

Turism

Secretarul general Corps Touristique Austria, director interimar la Asociația pentru Promovarea Timișoarei

Publicat

pe

Simion Giurcă, un profesionist cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul turismului, fost șef al Biroului de promovare și informare turistică al României din Viena, actual secretar general Corps Touristique Austria, va conduce Asociația pentru Promovarea Timișoarei.

„Simion Giurcă este un profesionist recunoscut atât în România, cât și în afara țării, un iubitor al orașului și un partener de nădejde. El va conduce această asociație care va coagula energiile creative ale municipiului, pentru a promova imaginea Timișoarei din toate punctele de vedere: turistic, investițional, cultural și educațional. Urez succes în continuare, atât lui cât și partenerilor cu care am fondat această asociație”, a declarat primarul Timișoarei și președintele asociației, Dominic Fritz.

Simion Giurcă ocupă în prezent și funcția de secretar general Corps Touristique Austria, iar în trecut a fost șeful Biroului de promovare și informare turistică al României la Viena, dar și directorul unei agenții locale mari de turism.

„În următoarea perioadă, vom supune aprobării Adunării Generale un Plan de măsuri pentru dezvoltarea și promovarea destinației Timișoara cu niște ținte ambițioase: dezvoltarea unei campanii de marketing online și offline pentru a crește numărul de vizitatori, implementarea unui sistem de contorizare și evaluare calitativă a numărului de vizitatori în Timișoara, stabilirea de relații cu diferite instituții relevante cum ar fi: Institutul Cultural Român, ambasade, dezvoltarea unui website de promovare a destinației și prezență în rețele de socializare și bineînțeles atragerea de noi surse de finanțare pentru activitățile Asociației. Pasul imediat următor este atragerea de profesioniști care să lucreze în cadrul Asociației pentru atingerea acestor ținte”, a declarat Simion Giurcă.

Asociația pentru Promovarea Timișoarei are ca principal scop conturarea și consolidarea unei imagini unice și atractive a municipiului, atât în plan național, cât și internațional, ca destinație turistică atractivă, centrul regional dinamic și pol de dezvoltare economico-socială, care oferă oportunități multiple pentru investiții, centru de tradiție renumit pentru studii, cercetare și încurajarea inițiativelor studențești, poartă aeriană internațională, centru cultural și artistic creativ, oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse pentru locuit, muncă și trai.

Dezvoltarea destinaţiei Timişoara se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul social economic, dezvoltare urbană şi arhitectură, artă, cultură şi religie, politică şi administraţie, logistică şi mobilitate , mediul academic, ştiinţă şi educaţie, etc.

Din Consiliul director al asociației fac parte Corina Macri (Asociația Patronala Ho-Re – hoteluri și restaurante), Ioan Băla (Attrius Developments Srl – Iulius Town), Ludovic Satmari (Asociația Breasla Ghizilor) și Dominic Fritz (primarul Municipiului Timișoara și președintele Consiliului Director).

Citeste mai mult

Turism

New York Times recomandă vacanțele în munții României

Publicat

pe

Pădurile primare ale României, în special cele din Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, au fost incluse în topul experienţelor de călătorie recomandate de New York Times pentru anul 2020.

Jurnaliştii de la NYT recomandă această zonă a ţării noastre pentru turiştii care doresc să experimenteze zone de sălbăticie fără a fi nevoie să meargă până la „capătul lumii”.

Pădurile transilvănene impresionează prin floră şi pentru faptul că sunt „casă” pentru urşi, lupi şi alte animale sălbatice.

În articol se aminteşte de Parcul Național Domogled – Valea Cernei (foto) sau zona montană Făgăraş care se evidenţiază prin Drumul Național 7C, supranumit Transfăgărăşan.

Publicaţia subliniază că în pofida eforturilor de conservare a acestor păduri, depuse inclusiv de Prinţul Charles, aceste bijuterii ale naturii au de suferit în continuare din cauza exploatărilor ilegale.

sursa foto: uvisitromania.com

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite