Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Starea de alertă prelungită încă o lună. Ce restricții noi au fost adoptate

Publicat

pe

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus o hotărâre în acest sens.

Hotărârea prevede restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00 şi reducerea la 70% la capacităţii în unităţile de cazare.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 10 martie 2021, Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”, a transmis, miercuri, CNSU.
Totodată, specialiştii au transmis un set de măsuri care ar trebui respectate pe durata stării de alertă.
De asemenea, prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.
”Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora”, a mai transmis CNSU:
Sunt vizate de această măsură spaţiile de cazare dispuse în următoarele localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova; Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita; Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş; Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov; Sovata din judeţul Mureş; Vatra Dornei din judeţul Suceava; Voineasa din judeţul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul CaraşSeverin; Arieşeni din judeţul Alba; Durău din judeţul Neamţ; Novaci-Rânca din judeţul Gorj; Păltiniş din judeţul Sibiu; Stâna de Vale din judeţul Bihor; Straja din judeţul Hunedoara.

Din țară

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Rezultate BEC – Marcel Ciolacu vs. Călin Georgescu, în turul al doilea

Publicat

pe

Biroul Electoral Centrul (BEC) a anunțat primele rezultate la Alegerile Prezidențiale după centralizarea voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale în peste 41% de secţii la nivel naţional.

Numărătoarea relevă faptul că Marcel Ciolacu a obţinut 23.33% din voturi, iar Călin Georgescu 21,65%.

Dupa centralizarea voturilor din 8.230 sectii din cele 20.059 deschise la nivel national (41.02%), pe primul loc se află Marcel Ciolacu, cu 537.277 voturi (23.33%).

Ciolacu este urmat de Călin Georgescu, cu 498.501 voturi (21.65%).

Locul al treilea este ocupat de George Simion cu 358.766 voturi (15.58%), urmat de Elena Lasconi, cu 276.359 voturi (12%),.

Candidatul de pe locul 5 este Nicolae Ciucă, cu 228.676 voturi (9.93%).

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Prezența la vot se ridică la 52.40 la sută

Publicat

pe

Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, duminică seară, că, până la ora 21.00 şi-au exercitat dreptul la vot, pentru alegerea preşedintelui României, 52.40% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

Prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în următoarele judeţe:

  1. Ilfov – 62.88 % din total alegători înscrişi în liste
  2. Cluj – 57.38 %
  3. Giurgiu – 55.31 %
  4. Olt – 54.06 %
  5. Argenș – 53.67 %

Participare mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele:

  1. Caraş-Severin – 40.88 % din total alegători înscrişi în liste
  2. Maramureș – 39.92 %
  3. Botoșani – 39.55 %
  4. Satu Mare – 38.77 %
  5. Vaslui – 33.92 %

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024. Conform sonadajelor la ieșirea de la urne, Macel Ciolacu și Elena Lasconi se vor „duela“ în turul al doilea

Publicat

pe

Marcel Ciolacu (PSD) şi Elena Lasconi (USR), au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, după scrutinul primul tur care a avut loc în 24 noiembrie 2024, conform sondajelor la ieșireade la urne, realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, la ora 19.00.

Sondajul a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.

Potrivit sondajului realizat de CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, Marcel Ciolacu (PSD) a primit voturile a 25% din electoratul din ţară, urmat de Elena Lasconi (USR), care a obţinut un scor de 18%.

Pe locul al treilea, o mare surpriză, s-a situat independentul Călin Georgescu, care a obţinut 16% din voturi, urmat îndeaproape de George Simion (AUR), cu 15% din voturile electoratului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite