Momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că a fost aleasă să devină Mama Mântuitorului Iisus este cunoscut în tradiția religioasă drept Buna Vestire. Iar pe 25 martie e sărbătoare mare. Iată ce să faci la Buna Vestire ca să-ți fie bine!

I se mai spune și Blagoviștenia, după numele vechi slavon. Are dată fixă, cu exact 9 luni înaintea venirii pe lume a Pruncului Iisus. Potrivit Evangheliei după Luca, Sfânta Fecioară, crescută la Templu și aflată sub tutela Dreptului Iosif, a fost aleasă de Dumnezeu și înștiințată de Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, cea plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Și vei lua în pântece, și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema.” Arhanghelul i s-a arătat în vis și lui Iosif, vestindu-i: „Ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”. Așa se face că acest moment a rămas să fie sărbătorit, an de an, sub numele de Buna Vestire.

E şi Ziua Cucului

În popor, departe de sensul ritualului creștin, există tradiția sărbătoririi cucului. În preajma echinocțiului de primăvară, moment de răscruce al naturii, când se întorc păsările călătoare, se pot face predicții cu privire la starea vremii. Pe la ţară, este obligatoriu să ai bani în buzunar în această zi. Căci orice cântat al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug. Prin urmare, dacă auzi cucul, aruncă un bănuț în direcția din care se aude. Dacă pasărea îți cântă drept în față, e semn bun.

Ce să faci la Buna Vestire – mănâncă bine!

De Blagoviștenie, legea nescrisă din străbuni spune că nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi e obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol. Numai că peștele este vedeta meniului de sărbătoare. Și asta pentru că, în Postul Mare, sunt doar două dezlegări la pește: la Buna Vestire și la Florii. Iar cine se înfruptă cu pește până la Blagoviștenie, face mai mare păcat decât dacă ar fi mâncat orice altă carne. Căci tocmai sacrificarea peștelui face din această zi o sărbătoare, indiferent dacă pică în zi de post sau nu. De Buna Vestire e strict interzisă cearta. Tot în această zi se purifică stupii, trecându-se pe deasupra unui foc, se afumă și se stropesc cu agheazmă. Oamenii veghează ca nu cumva să se pună vreo cloșcă pe ouă, căci e semn rău.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 16 aprilie.

Perioada de post premergătoare Sfintelor Paşti este de luni, 27 februarie, până sâmbătă, 15 aprilie, inclusiv.

Canonul cel Mare şi Liturghia Darurilor înainte sfințite

Pe parcursul Postului Sfintelor Paști, între slujbele rânduite de Părinții Bisericii un loc aparte îl ocupă Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Numit şi Canonul cel Mare, se săvârșește în prima și în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul slujbei numite Pavecernița Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărțite în patru părți, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite Denia, când se cântă integral.

Un alt element specific îl reprezintă Liturghia Darurilor înainte sfințite, oficiată numai în perioada Postului Mare.

Durata Postului Mare

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor e numit în general Postul Mare sau Postul prin excelenţă.

În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei ş.a., unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, Săptămâna Sfintelor Patimi, nu era integrată în postul Păresimilor, ci se socotea aparte. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi.

După învăţătura ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai şi se postește până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.

Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, referitoare la numărul patruzeci când este vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: Potopul a durat 40 zile, 40 de ani au rătăcit evreii în pustie, Moise a stat pe munte 40 zile pentru a primi Legea ș.a. Postul Paştilor nu este numai cel mai lung şi mai important, dar şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

Cum se posteşte

În secolul al IV-lea, Constituţiile Apostolice recomandă să se postească, în ultima săptămână, astfel:

Postiţi din ziua a doua – luni –  până vineri şi sâmbătă şase zile, întrebuinţând numai pâine, sare şi legume şi bând apă, iar de vin şi de carne abţineţi-vă în aceste zile, că sunt zile de întristare, nu de sărbătoare; vineri şi sâmbătă să postiţi, cei cărora le stă în putinţă, negustând nimic până la cântatul cocoşului din noapte. Iar de nu poate cineva să ajuneze în şir aceste două zile, să păzească cel puţin sâmbăta – Constituțiile Apostolice, Cartea V, cap. 18.

În general, postul Păresimilor era mult mai aspru decât se ţine azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până la Ceasul al nouălea din zi, spre seară, în afară de sâmbete şi duminici, care erau exceptate de la ajunare.

Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se posteşte astfel:

în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;

în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;

miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după săvârşirea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;

în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;

La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.

Ce nu este permis

Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 Trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se oficieze Sfânta Liturghie decât sâmbăta, duminica şi de sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii să se săvârşească numai Liturghia Darurilor înainte sfinţite, care e mai potrivită pentru acest timp.

Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele şi duminicile din acest timp.

Sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se fac de obicei cu petreceri şi veselie, care nu sunt potrivite atmosferei de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică perioadelor de post.

Odinioară legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit Postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele în acest timp. Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. Este timpul în care se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din ziua Paştilor, conform poruncii a patra a Bisericii.

sursa: basilica.ro

Săptămâna albă sau a brânzei aminteşte de timpul petrecut de primii oameni, Adam şi Eva,  în Rai. După ce în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne-am gândit la sfârşitul lumii, acum prin această săptămână ne întoarcem la începutul creaţiei şi la bucuria Raiului în care trăiau primii oameni înainte de cădere.

Această săptămână începe cu Vecernia de duminică şi ţine până în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se face lăsat de sec înaintea Postului Mare, fiind numită şi a Lăsatului sec de brânză.

În această săptămână nu se consumă carne şi se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri.

Această săptămână este o călătorie duhovnicească menită să ne pregătească pentru intrarea în Postul Mare, drum al pocăinţei care culminează cu bucuria Învierii Domnului.

Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a ne pregăti duhovniceşte pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a ne deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.

Sâmbăta săptămânii albe este numită a asceţilor pentru că se face pomenirea tuturor sfinţilor care au strălucit în nevoinţă.

În acest sens, Sinaxarul din Triod ne face următoarele precizări: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. […] Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta, pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului”.

sursa: ziarullumina.ro