Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat avea halucinații

Publicat

pe

Bărbatul care a amenințat, live, pe o rețea de socializare că-l va măcelări pe secretarul de stat Raed Arafat avea discernământul abolit, cu potențial agresiv și modificări halucinator-delirante, au stabilit medicii de la IML Timișoara.

Bărbatul  a fost internat într-o instituție medicală.

El a intrat în atenția autorităților după ce mass-media centrală și locală a relatatmai multe informații despre o presupusă amenințarea a unui secretar de stat din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, de un timișorean, prin intermediul aplicației Facebook.

Conform Biroului de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost înregistrat la data de 12 martie 2021 dosarul penal cu nr. 2029/P/2021, în care se efectuează urmărirea penală față de un suspect, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. și ped. de art. 257 al. 1 rap. la art. 206 al. 1 Cp.

În fapt s-a reținut suspiciunea rezonabilă că în data de 10 martie 2021, în jurul orelor 12:00, aflându-se pe marginea drumului judeţean ce face legătura între localitatea Săcălaz şi Sânmihaiul Român, jud. Timiş, cu ocazia unei transmisiuni video pe rețeaua Facebook, suspectul l-a amenințat cu acte de violență pe un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în sensul că îl va lovi cu un topor, cu un ciocan și cu o rangă, aceste acte având legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate.

În vederea stabilirii existenței discernământului cu privire la săvârșirea faptei, procurorul a dispus față de suspect efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice conform art. 184 al. 1 Cpp („organul de urmărire penală are o îndoială asupra discernământului suspectului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației”).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Timișoara la data de 19 martie 2021, s-a concluzionat că persoana expertizată a avut discernământul abolit, raportat la fapta cercetată și s-a recomandat aplicarea de urgență a măsurii de siguranță prev. de art. 110 Cp (internarea medicală), având în vedere potențialul agresiv și modificările halucinator-delirante prezentate de suspect.

Având în vedere aspectele evidențiate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, la aceeași dată procurorul a formulat propunere către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara, conform art. 247, 248 Cpp rap. la art. 110 Cp, de luarea a măsurii de siguranță a internării medicale provizorii, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Prin încheierea penală nr. 26/24.03.2021 dispusă în dosarul nr. 7718/325/2021 al Judecătoriei Timișoara a fost admisă propunerea parchetului, iar față de suspect s-a dispus internarea medicală provizorie într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Împotriva încheierii se poate formula contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.

Conform art. 107 corob. cu art. 110 Cp, măsura de siguranță a internării medicale are drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Aceasta poate fi dispusă față de făptuitorul care este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau care suferă de o boală infecto-contagioasă și prezintă pericol pentru societate, până la însănătoșire sau  până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, iar internarea se realizează într-o unitate sanitară de specialitate.

De asemenea, conform art. 247 Cpp și următoarele, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune în cursul urmăririi penale internarea medicală provizorie a suspectului sau  inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru siguranța publică.

Această măsură constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la amelioararea care înlătură stare de pericol ce a determinat luarea măsurii.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale și dispunerea măsurii internării medicale provizorii nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, suspectul/inculpatul fiind nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

Social

Începe acțiunea de preluare a cererilor pentru încălzirea locuinței, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 octombrie 2025, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara demarează acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1154/2022, pentru sezonul 2025-2026.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru consumatorii vulnerabili de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi și /sau petrolieri pentru sezonul rece 01 noiembrie 2025 – 31 martie 2026. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, în sumă fixă, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:

  1. a) 30 lei / lună pentru consumul de energie electrică (în factură);
  2. b) 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale (în factură);
  3. c) 10 lei / lună pentru consumul de energie termică (în factură);
  4. d) 20 lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular)

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Categorii de beneficiari:

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei  și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor cuprinse în Anexa nr.4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.

Activitatea de înregistrare a formularelor de cerere – declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încǎlzire a locuinței aferent sezonului  2025-2026, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, se va derula  astfel:

  • Pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat:

Sediul COLTERM S.A. situat în strada Episcop Joseph Lonovici nr.4,  telefon: 0256/258722, 0256/258504, după următorul program:  luni-vineri, între orele  08:00 – 12:00 și 12:30 – 15:30

  • Pentru încălzirea cu energie electrică, cu combustibili solizi şi/sau petrolieri, gaze naturale:

Serviciul Beneficii Sociale, situat în Bv. Regele Carol I nr. 10, tel. 0256.220.583, după următorul program:

  • luni – joi, între orele 08:00 – 15:30
  • vineri, între orele 08:00 – 12:30

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece, noiembrie 2025 – martie 2026, solicitările trebuie depuse până pe data de 20.11.2025.

Pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței aferent sezonului rece 2025-2026, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, în conformitate cu prevederile Legii nr.226/2021 privind stabilirea mǎsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii anterioare depunerii solicitării.

Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, https://socialtm.ro și se poate transmite și on-line la adresa de e-mail:  ajutoare.incalziretm@gmail.com, scanat în format pdf.

Cererea și alte documente utile (Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului cuprinse în Anexa nr.4, Anexa 5 – declarație pe proprie răspundere, Listă acte necesare) se pot descărca de  pe site, această secțiune.

Acte necesare: 

  1. Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formular tip;
  2. Componenţa familiei şi veniturile realizate se dovedesc cu următoarele acte: actul de identitate, în termen de valabilitate, al membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani), pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung,  iar pentru cetățenii UE sau Confederația Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu locul de consum);
  • Hotărârea judecătorească de divorţ sau certificate de deces, după caz;

Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoana singură în luna anterioară depunerii cererii:

  • adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
  • cupon pensie (orice tip de pensie)  luna anterioară depunerii;
  • cupon indemnizaţie de handicap din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de şomaj din luna anterioară depunerii cererii sau adeverinţă A.J.O.F.M.;
  • cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului din luna anterioară depunerii cererii (decizie, extras de cont din care să rezulte explicit valoarea indemnizaţiei pentru luna anterioară depunerii cererii);
  • cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
  • acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale; persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.
  1. În vederea dovedirii calităţii de proprietar sau chiriaş, solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei va anexa cererii unul din următoarele documente, după caz:
  • contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager;
  • contractul de schimb de locuinţe;
  • contractul (convenţia) de partaj voluntar;
  • contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;
  • contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă, din fondul locativ de stat;
  • contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) a unui imobil cu destinaţia de locuinţă;
  • certificatul de moştenitor;
  • hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;
  • autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei sau de recepţie preliminară;

În cazul în care solicitantul măsurilor de protecție este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

  1. Ultimele facturi complete de gaze naturale/energie electrică care să conțină în mod obligatoriu COD CLIENT și COD LOC CONSUM (pentru  persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică/persoanele care solicită suplimentul pentru energie).

În cazul copilului minor care locuieşte cu bunicii, în situaţia în care părinţii domiciliază la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, copilul poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali.

Titularii ajutoarelor pentru încălzire și ai suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea.

Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi Cereri – declarație pe propria răspundere pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

Citeste mai mult

Social

Echipe mobile pentru persoanele cu mobilitate redusă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, a inaugurat astăzi Complexul de Servicii Sociale pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Dr. Aurora Heim”, un proiect care aduce împreună două servicii gratuite: Centrul de zi și Echipa mobilă.

Echipa mobilă, un serviciu nou și unic în cadrul DAS, oferă sprijin direct la domiciliul persoanelor cu mobilitate redusă, imobilizate sau care nu se află în proximitatea unui centru de zi. Prin evaluări personalizate, consiliere psihologică, suport emoțional, exerciții de kinetoterapie și masaj, echipa contribuie la menținerea sănătății beneficiarilor, combaterea izolării, la creșterea autonomiei și la integrarea în comunitate. Serviciul are o capacitate de 20 de beneficiari pe zi.

„Comunitatea are nevoie de toți membrii săi, de aceea căutăm permanent să dezvoltăm servicii adaptate. Săptămâna trecută am deschis primul Centru de Zi din țară dedicat exclusiv tinerilor cu dizabilități, iar astăzi am inaugurat Complexul ‘Dr. Aurora Heim’, cu centru de zi și echipă mobilă pentru adulți. Este pentru prima dată când sprijinul nostru ajunge nu doar în centre specializate, ci și direct la domiciliul beneficiarilor”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

„Acest proiect marchează o etapă importantă în dezvoltarea serviciilor sociale din Timișoara. Am transformat un centru existent într-un complex de servicii moderne, incluzive și am adăugat un serviciu social nou, echipa mobilă, pentru a ne asigura că sprijinul ajunge și la cei care nu se pot deplasa. Ne dorim ca prin aceste servicii să oferim persoanelor adulte cu dizabilități șansa de a fi mai active, mai integrate și mai conectate la comunitate”, Simona Potîng, Director General Adjunct DAS MT.

Centrul de zi „Dr. Aurora Heim” își extinde activitatea și devine accesibil tuturor adulților cu dizabilități de peste 18 ani, nu doar celor diagnosticați cu Alzheimer. Această transformare răspunde unei nevoi reale venite din comunitate, aceea de a oferi un spațiu specializat pentru sprijin, recuperare și integrare socială pentru adulți cu diverse tipuri de dizabilități. Astfel, persoanele adulte cu dizabilități care au păstrat un anumit grad de independență, își pot asigura nevoile de bază și pot comunica, găsesc aici un spațiu sigur și prietenos pentru terapie, recuperare și socializare. Centrul oferă consiliere psihologică, logopedie, kinetoterapie, art-terapie, ergoterapie, activități educative și de integrare socială, având o capacitate de 50 de persoane pe zi, respectiv 200 pe lună.

Complexul de Servicii Sociale pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Dr. Aurora Heim” este situat pe strada Ioan Plavoșin nr.21.

Citeste mai mult

Social

Centru de Zi pentru Tinerii cu Dizabilități, la Timișoara. Cum se fac înscrierile

Publicat

pe

Cu dotări moderne, o gamă largă de terapii adaptate și programe pentru dezvoltarea autonomiei și integrarea la locul de muncă, Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, a creat un loc care îi tratează cu demnitatea cuvenită pe tinerii cu dizabilități din oraș.

Astfel, municipalitatea a inaugurat Centrul de Zi pentru Tineri cu Dizabilități, primul centru din România cu servicii specializate pentru această categorie. Evenimentul de inaugurare a avut loc în cadrul Festivalului „Podul Lung”, o sărbătoare anuală a comunității care aduce împreună familii, beneficiari și artiști locali.

„Noul centru înseamnă mai mult decât o clădire și niște servicii sociale. Înseamnă liniște pentru familii care până acum trăiau cu teama ca trebuiau să continue lupta singuri după ce copiii împlineau 18 ani. Le spunem acum: nu mai sunteți singuri. Tinerii vor primi aici sprijinul pentru a duce o viață cât mai demnă și cât mai independentă. Mă bucur foarte mult că în Timișoara se deschide primul centru de acest fel”, a spus viceprimarul Paula Romocean în cadrul evenimentului de inaugurare.

Centrul de Zi, amplasat pe Strada Cornelia Sălceanu nr. 17, face parte din Complexul de Servicii Sociale „Podul Lung”, și are o capacitate de 120 de beneficiari pe lună. Este destinat tinerilor între 18 și 35 de ani, încadrați în grad de handicap, cu domiciliul sau reședința în Timișoara. Misiunea sa principală este să ofere sprijinul necesar pentru tranziția către viața adultă și să asigure continuitatea terapiilor începute în copilărie.

„Prin deschiderea acestui centru, facem un pas firesc și necesar în sprijinirea tinerilor cu dizabilități și a familiilor lor. Este o reușită locală și națională, care demonstrează că Timișoara își respectă cetățenii și investește în incluziune socială. Practic, reușim să facem trecerea de la serviciile și programele de specialitate pe care le oferim copiilor cu dizabilități la serviciile sociale oferite adulților cu dizabilități, acoperind într-un mod specific, concret și adaptat, nevoile tinerilor cu dizabilități”, a precizat Emese Eszteró, Directorul General al Direcției de Asistență Socială.

Serviciile includ programe de dezvoltare a autonomiei personale, terapie psihosocială, consiliere medicală și suport emoțional, hidroterapie, electroterapie, meloterapie, stimulare senzorială, activități educative și recreative, precum și sprijin pentru integrarea și menținerea la locul de muncă. Centrul dispune de cabinete pentru asistență socială, psihologică și medicală, săli de terapie, logopedie și stimulare senzorială, precum și spații pentru activități de grup și socializare. Totodată, părinții și reprezentanții legali beneficiază de consiliere, sprijin emoțional și grupuri de suport.

Toate serviciile sunt gratuite pentru beneficiari, fiind finanțate în proporție de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul local.

Municipalitatea îi invită pe toți cei interesați să se înscrie contactând echipa centrului, cu detalii disponibile la următorul link: https://socialtm.ro/centrul-de-zi-pentru-tineri-cu-dizabilitati-podul-lung/

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite