Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism condus de un tânăr beat și fără permis

Publicat

pe

Un tânăr de 23 de ani din Timișoara este cercetat de polițiști după ce, zilele trecute, a condus băut un autoturism prin Recaș și nu a oprit la semnalul de oprire, fiind necesare mai multe focuri de avertisment.

Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor polițiștilor și și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea autoturismului.

Autoturismul a mărit viteza de deplasare, astfel că s-a continuat urmărirea acestuia, polițiștii fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind efectuate mai multe focuri de avertisment și în direcția autovehiculului reușind-se  avarierea cauciucurilor de la ambele roți din spate.

Cu toate acestea s-a continuat deplasarea pe DJ 609 E, cu roțile pe jante, iar la intrarea în localitatea Herneacova, autoturismul a părăsit carosabilul rulând pe un drum agricol încă 1 km, ulterior oprindu-se într-o zonă cu noroi.

Cei doi ocupanți au coborât din autoturism și au fugit în vegetația din apropiere, după efectuarea unor noi somații s-a reușit imobilizarea unui tânăr de  23 ani din Timișoara.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute conducere fără permis de conducere și a conducere sub influența alcoolului. De asemenea acesta a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 500 de lei.

Cu ocazia evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

În prezent se fac verificări în vederea depistării celui de-al doilea ocupant al autovehiculului.

Locale

GHINION. A abandonat deșeuri pe domeniul public și s-a răsturnat cu camionul. Amendă de 45.000 de lei

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă.

„În acest an, am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu și astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, dar să le și confiscăm mașina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deșeurilor în oraș. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunități”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Deținătorul vehiculului a fost identificat și amendat de Poliția Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deșeuri, în baza OUG nr. 92/2021. De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului, conform HCL 118/2024.

La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operațiunea a inclus și mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalității.

Primăria Timișoara și Poliția Locală continuă să sancționeze persoanele fizice și firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăți care nu sunt autorizate pentru transportul deșeurilor. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 38 de amenzi pentru abandonul/îngroparea de deșeuri și 24 de amenzi pentru transportul prin operatori neautorizați de deșeuri, în valoare totală de 1.662.500 lei.

 

Citeste mai mult

Locale

Colosseum Timișoara Ballroom anunță o seară spectaculoasă de Revelion 2025

Publicat

pe

Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024.

Invitații vor avea ocazia să se bucure de o seară magică, alături de cunoscuta interpretă Rodica Canțîr și energicul DJ Sorin.

Evenimentul va începe la ora 19:30, cu primirea invitaților, urmată de un aperitiv festiv la 21:00.

Concertul live cu Rodica Canțîr va începe la 21:30, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sorin de la 22:30 până la miezul nopții, când va avea loc un toast de Anul Nou, însoțit de un impresionant foc de artificii.

Meniul va include o varietate de delicii, de la platouri cu aperitive, sărmăluțe bănățene, până la friptură delicioasă și un tort festiv.

De asemenea, invitații se vor putea delecta cu băuturi nelimitate pe parcursul serii.

Locurile sunt limitate, iar organizatorii recomandă rezervările cât mai curând posibil. Pentru detalii și bilete, cei interesați pot suna la 0742.274.120.

Colosseum Timișoara Ballroom promite o seară plină de surprize, muzică bună și distracție garantată.

Nu ratați cel mai spectaculos eveniment al anului!

Pentru detalii și meniul complet accesați link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1106257258173940&id=100063690294292&rdid=SSjKO3nOTPAdqeRE

Citeste mai mult

Locale

Horia Brenciu va cânta la deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din Timișoara șe va deschide în 30 noiembrie și va fi organizat în trei piețe din centrul orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul va fi organizat în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

La evenimentul de deschidere a târgului, de la ora 18.00, va cânta Horia Brenciu &HB Orchestra dar și Sancro Machado.

Odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele festive.

Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că în fiecare seară, pe parcursul târgului, va avea loc un program artistic.

Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite