Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

PROPUNERE. Proprietarii clădirilor istorice vor primi sprijinul municipalității, prin consultanță și co-finanțare

Publicat

pe

“Anul trecut ne aflam tot în Traian și vă spuneam că vom debloca un program important pentru timișoreni, care ar putea schimba total fața Timișoarei, mai ales în perspectiva deținerii titlului de Capitală Culturală Europeană. Este vorba despre programul de reabilitare a clădirilor istorice cu sprijin al Primăriei Timișoara.  Vorbim despre un program care ar fi putut să înceapă de acum zece ani, însă a fost blocat. În ultimele luni am lucrat împreună cu Paula Romocean și aparatul primăriei la deblocarea acestuia și vom prezenta un proiect de hotărâre care va schimba regulamentul de sprijin financiar”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Prin vechiul program de finanțare din ultimii ani, pentru nicio clădire istorică nu s-a acordat ajutor financiar de la primărie.

Prin Programul nou de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiului Timișoara:

-se va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare (Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Piața Traian). Zonele au fost extinse puțin față de vechiul program. Proprietarii vor putea verifica în anexele Regulamentului, dacă imobilul în care locuiesc se încadrează în programul de sprijin financiar;

-va fi înființat un departament care va acorda consultanță tehnico-economică și care va prelua și analiza dosarele depuse pentru finanțare;

Imobilele înscrise individual pe lista monumentelor istorice sau situate în ansambluri istorice vor beneficia de:

-20% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de “grant”– finanţare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul Programului.

– 80% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de contribuţie financiară – finanţare rambursabilă acordată de autoritatea publică finanţatoare în cadrul Programului. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

Imobilele situate în situri istorice, vor beneficia de :

-50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanțare.

-50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei (inclusiv schimbarea tâmplăriei) și reabilitarea acoperișului (inclusiv sistemul pluvial). Costul cu întocmirea documentației tehnice este suportat în totalitate de către proprietari. Având în vedere complexitatea documentațiilor tehnice, pentru a veni în sprijinul proprietarilor interesați pentru participarea în Program, Compartimentul care gestionează programul,va asigura suport /consultanță pe durata elaborării documentației.

 Nu se acordă finanțare persoanelor juridice

“Legat de riscul seismic (factorul care a blocat programul anterior), am stabilit că se va acorda finanțare proprietarilor clădirilor cu risc seismic 2 și 3, excepție fiind cazul în care expertul constată că sunt necesare lucrări de consolidare care condiționează executarea lucrărilor de reabilitare. După executarea acestor lucrări de consolidare, clădirea va fi eligibilă pentru finanțare”, a explicat consilierul local Paula Romocean. Nu se acordă finanțare pentru grad de risc seismic 1.

 Pentru toate imobilele din zona de acțiune prioritară, indiferent că apelează sau nu la finanțare și, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, se vor acorda următoarele facilități:

– certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de intervenție vor fi scutite de taxă și se vor elibera, în regim de urgență, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării;

– scutirea de la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcții, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din cheltuielile cu lucrările de intervenție;

-scutirea de la plata impozitului pe clădiri/taxei pe clădiri pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere de la data de întâi ianuarie a anului fiscal următor în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Acordarea facilităţilor se face cu condiția exprimării acordului în  scris,  privind realizarea lucrărilor  de  protejare şi intervenţie conform Programului,  menţionând sursele  de  finanţare  –  proprii sau prin solicitarea de contribuţie de la bugetul local.

Noul program de reabilitare a clădirilor istorice va face obiectul unui proiect de hotărâre, care va fi supus dezbaterii publice.

Locale

Încă un inel de centură în municipiul Timișoara. Se va crea o alternativă de deplasare între nordul și sudul orașului

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană pentru completarea Inelului 2 în zona de est. Investiția creează o nouă alternativă de deplasare între nordul și sudul orașului și redistribuie traficul care tranzitează în prezent cartierul Fabric. Primăria Municipiului Timișoara pregătește documentația pentru lansarea licitației lucrărilor, care includ construirea unui pod pietonal-velo, a unui pod rutier și realizarea unui bulevard cu patru benzi care va lega Strada Enric Baader de intersecția J.H. Pestalozzi – Corneliu Coposu.

În total, Municipiul Timișoara accesează 78 de milioane de lei prin Programul Regional Vest 2021–2027, coordonat de ADR Vest.

Investiția Primăriei Timișoara creează o nouă alternativă prin completarea Inelului 2 în zona ILSA/ISHO pe ruta Michelangelo–Strada Enric Baader. Totodată, proiectul municipalității va fi completat de realizarea unui pasaj peste liniile de cale ferată, care va lega Strada Enric Baader de Strada Aristide Demetriade.

Pe lângă tronsonul principal, proiectul municipalității prevede reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. Investiția include Strada Enric Baader (tronson Înfrățirii – Take Ionescu), Bulevardul Take Ionescu (tronson Baader – Înfrățirii – Acad. Dimitrie Gusti), Strada Acad. Dimitrie Gusti (tronson Take Ionescu – Andrei Mocioni), Splaiul Protopop Meleție Drăghici, Strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului (tronson Sfetca – Micloși) și Strada Acad. Corneliu Micloși. De asemenea, sunt incluse modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete.

Proiectul „Amenajare Inel II de circulație, sector cuprins între strada A. Demetriade și Bdul. J.H. Pestalozzi, construire pod rutier și pod pietonal peste canalul Bega”, cod SMIS 357079 este co-finanțat cu 77,9 milioane lei prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 5.1B–Decongestionare trafic. Valoarea investiției este de 136,2 milioane lei, iar municipalitatea contribuie cu 58,2 milioane lei din bugetul local. Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la momentul demarării acestora.

Citeste mai mult

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite