Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Percheziții la evazioniștii fiscali. Cu ce sumă au fentat statul

Publicat

pe

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, joi, 20 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Timiș, Bihor, Dolj și Mehedinți, la membrii unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor se ridică la peste 15.000.000 de lei.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2009, liderul grupării, un bărbat de 55 de ani, ar fi stabilit întregul circuit evazionist în favoarea societăţii comerciale administrate de acesta.

Grupul infracţional, format din 20 de membri cu vârste între 28 şi 60 de ani,  era structurat pe mai multe paliere, mobilul urmărit fiind realizarea unor profituri materiale ilicite, imediate şi substanţiale, prin diminuarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în baza unor facturi emise consecutiv de mai mulţi furnizori (societăţi cu un comportament fiscal neadecvat) în baza unor situaţii create artificial.

Obiectul activităţilor infracţionale ar fi constat în emiterea de facturi generatoare de TVA şi cheltuieli deductibile, operaţiuni fictive, în vederea legalizării provenienţei unor cantităţi de zahăr şi ulei alimentar achiziţionate ilicit de către societatea administrată de liderul grupării.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de peste 15.000.000 de lei, 6.800.000 reprezentând ipozit pe profit, iar peste 6.800.000 reprezentând TVA dedusă ilegal.

Totodată, poliţiştii vor pune în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Craiova, S.C.C.O. Mehedinţi, I.P.J. Timiş şi al jandarmilor. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului Român de Informaţii.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Skatepark, zonă de cățărări și pumptrak, în Parcul Central din Timișoara

Publicat

pe

Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să fie donat municipiului. Documentația elaborată de firma SUBCONTROL SRL, pe baza consultărilor cu pasionații de sporturi urbane, va fi supusă votului consilierilor locali.

Investiția este împărțită în trei zone: skatepark-ul propriu-zis, o zonă de cățărare cu scenă pentru evenimente și o zonă de pumptrack. Conceptul a fost elaborat în parteneriat cu AnonimTM și actori ai comunității underground din Timișoara și răspunde nevoilor comunității locale de skateri, bikeri și rolleri.

„Timișoara așteaptă un skatepark adevărat de 20 de ani deja și îl va avea. Cu sprijinul și implicarea comunității locale avem un proiect matur pe care urmează să îl implementăm. Am prevăzut în bugetul pe anul acesta peste 1 milion de lei pentru a demara proiectul. Nu construim doar un complex sportiv, ci un spațiu pentru comunitate. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și care l-au adus atât de aproape de a deveni realitate”, a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Dotat cu o varietate de amenajări adaptate pentru toate nivelurile de experiență, inclusiv rampe înclinate mici și rampe de lansare, scări, piramide și pătrate adânci, acesta va avea și o zonă de tip bowl, iluminat public, alei de acces, spațiu verde de împrejmuire și locuri pentru odihnă. Zona de cățărări va putea fi folosită și pentru organizarea de festivaluri de muzică și diverse evenimente. Noul skatepark din Parcul Central va putea găzdui competiții oficiale și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 4.250 mp.

Documentația care stă la baza proiectului a obținut toate avizele necesare pentru demararea investiției. Următoarea etapă pentru realizarea investiției este demararea licitației pentru lucrările de proiectare tehnică și execuție. Valoarea este de 15.004.943,84 lei (cu TVA), bani de la bugetul local, iar termenul de finalizare este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Citeste mai mult

Locale

Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service și Parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“, la Timișoara. Restricții de circulație

Publicat

pe

Primăria municipiului Timișoara anunță că la solicitarea ACS Women in Motorsport, Comisia de Circulație a aprobat rezervarea parcării Iancu Huniade (Parcarea Modex) de joi, 16 mai 2024, ora 22:00, până vineri, 17 mai 2024, ora 21:00, în vederea desfășurării Etapei I a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2024 Timișoara.

În Piața Iancu Huniade se va organiza ceremonia festivă de start, în timp ce competiția propriu-zisă va avea loc sâmbătă, 18 mai, pe un traseu special amenajat la Shopping City Timișoara, unde vor avea parte de probe de viteză și agilitate care le vor pune la încercare abilitățile la volan.

De asemenea, duminică, 19 mai 2024, începând cu ora 16:00,  va avea loc Parada „The Distinguished Gentleman’s Ride“, la care vor participa aproximativ 50 de motocicliști. Participanții vor pleca din incinta FABER, pe următorul traseu: splaiul Peneș Curcanul 4-5, strada Piața Badea Cârțan, bulevardul Take Ionescu, strada Martin Luther,  bulevardul  I. C. Brătianu,  strada Michelangelo,  bulevardul Vasile Pârvan,  podul Mihai Viteazu, strada 20 Decembrie, bulevardul Ferdinand I,  bulevardul Republicii, strada Sf. Ioan, Strada Gheorghe Dima,  Piața Mărăști,  calea Alexandru Ioan Cuza,  Piața Consiliul Europei,  Calea Aradului, calea Sever Bocu,  bulevardul Antenei, strada Popa Șapcă,  bulevardul Take Ionescu, strada Simion Bărnuțiu,  strada Samuel Micu Klein,  splaiul Peneș Curcanul 4-5, FABER.

Reprezentanții Primăriei Timișoara recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentelor.

Citeste mai mult

Locale

„Kinder Expo“, produse și servicii pentru copii cu vârsta de până la 10 ani

Publicat

pe

Primul eveniment din vestul țării dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor cu vârsta de până la 10 ani, va avea loc în Timișoara, între 17 și 19 mai la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Kinder Expo reunește o gamă completă de produse și servicii: de la cărucioare și scaune auto, la  servicii medicale,  mobilier, produse alimentare, îmbrăcăminte,  accesorii, cursuri gratuite, locuri de joacă, ateliere și workshop-uri, precum și tombole și multe alte surprize.

La târg vor participa peste 40 de firme din toată țara, reprezentând branduri cunoscute la nivel mondial, precum: Cybex, Britax Romer, Joie, Nuna, Philips Avent, Chicco, Baby Zen, Hartan Mercedes Benz, Bugaboo, furnizori de servicii medicale: Regina Maria, Medlife, Biogenis, Lifeline, Neoped, Eda Dent, Besmax, Arc Dental, Clinica Boia, firme de mobilier: Dada Shop, Lumea Piccolo, produse din industria alimentară: Maresi, YaYa Food, cărți, școli și grădinițe, îmbrăcăminte, accesorii și produse destinate îngrijirii copiilor.

În cadrul evenimentului se vor desfășura, pe parcursul celor trei zile, 15 cursuri susținute de persoane acreditate (Curs puericultură, Curs de siguranță auto și prim ajutor, Fă din nașterea ta o pveste by moașa Cami, Somnul bebelușului etc).

Organizatorii plănuiesc, în zona exterioară a spațiului expozițional, activități pentru copii (tobogane gonflabile, tras cu arcul, jocuri, atelier tip art therapy), bineînțeles dacă condțiile meteorologice vor fi favorabile. În interior va fi amenajat un spațiu de joacă pentru copii, unde vor avea loc workshop-uri (atelier de gătit, atelier de pictat, face painting, atelier de sculptat, teatru de păpuși, dansuri, etc.)

Toți vizitatorii târgului și participanții la cursuri, pe baza biletelor de intrare,  vor avea șansa de a câștiga, în cadrul tombolei expoziției, produse și servicii oferite de către expozanți, valoarea premiilor fiind de peste 8.000 euro.

Costul unui bilet de acces este de 25 de lei și poate fi achiziționat la intrarea în expoziție. Accesul la cursuri este permis în baza biletului de intrare din ziua respectivă. Copiii cu vârsta mai mică de 14 ani au acces gratuit.

Expoziția Kinder Expo poate fi vizitată între 17 și 19 mai după următorul program:

Vineri și sâmbătă între orele 10:00 și 20:00

Duminică între orele 10:00 și 19:00

Toate detaliile Evenimentului sunt disponibile și pe link-urile:

Facebook/Kinder.Expo

Instagram/kinder.expo

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite