Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Hoții i-au lăsat fără haine, televizor și combină

Publicat

pe

Poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş efectuează cercetări faţă de doi tineri, de 21 şi 22 de ani, bănuiţi de furtul mai multor bunuri dintr-un imobil situat pe raza localităţii Uivar. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

În cursul lunii februarie, cei în cauză ar fi pătruns, prin forţarea unui geam, într-un imobil situat pe raza localităţii Uivar, iar din interior ar fi sustras un televizor, un sistem audio şi mai multe articole vestimentare.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 9.000 de lei a fost recuperat parţial.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, bănuiţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, precum şi pentru recuperarea întregului prejudiciu cauzat.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, poliţiştii recomandă:

Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip „cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă. Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o!

Acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri prin care se poate face accesul în locuinţa!

Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase sau care staţionează fără motiv! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora!

Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau atunci când aceştia scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri! Reţineţi, pe lângă semnalmentele acestora şi culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat!

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere! Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

Nu lăsaţi bilete în uşă, prin al căror conţinut să informaţi străinii, că aţi plecat în concediu!

Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate!

Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune „aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră!

În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare! Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori!

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Campanie de colectare și reciclare a hainelor uzate, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă campania de colectare și reciclare a hainelor uzate. Până în prezent, aproape 15 tone de haine uzate au fost colectate prin parteneriatul încheiat între municipalitate și societatea CVS Recycling SRL.

Dintre acestea, 2 tone au fost predate numai în prima parte a lunii iunie. În loc să ajungă la gunoi cu resturile menajere sau chiar să se transforme în rampe ilegale, textilele sunt reciclate și li se dă o nouă viață.

În paralel, în perioada 2 iulie – 6 august, timișorenii au la dispoziție încă o modalitate gratuită de a renunța la textilele pe care nu le mai folosesc. În cadrul campaniei derulate de Retim, în parteneriat cu ADID, pot fi predate haine, lenjerii, pilote, pături, covoare mici, draperii, perdele, lavete, mopuri și alte textile de dimensiuni medii (nu voluminoase). Fiecare persoană poate preda maximum 60 de kilograme.

Campania municipalității este una permanentă, iar timișorenii pot lăsa hainele pe care nu le mai folosesc la containerele speciale amplasate în mai multe zone din oraș: Piața Dacia, Piața 700, Piața Traian, Intrarea Doinei – punct TRAFO, Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30.

În plus, le pot preda la centrul de colectare din Moșnița Nouă, situat pe Calea Medveș nr. 100, Hala 14, în intervalul orar 08:00 – 15:00.

Pentru cei care preferă colectarea de la domiciliu, pot face o programare la numărul 0742 344 784.

Data Locația Ora
2 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal  11.00 – 18.00
3 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal
4 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
7 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
8 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
9 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
10 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
11 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
14 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
15 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
16 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
17 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
18 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
21 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
22 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
23 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
24 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
25 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
28 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
29 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
30 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
31 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
1 august Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
4 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
5 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
6 august Str. București – parcare

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite