Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Continuă proiectele de modernizare la Aeroportul Internațional Timișoara. Terminal nou, modernizare pistei de aterizare, centru intermodal cargo

Publicat

pe

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii Aeroportului Internațional Timișoara – „Traian Vuia” continuă într-un ritm alert.

Proiectele aflate în derulare vor schimba radical fața aeroportului timișorean pentru următorii 40 de ani.

Astfel, miercuri, s-a încheiat procedura de depunere a ofertelor în vederea proiectării și execuției noului terminal destinat plecărilor externe. Acesta va întregi noile facilități destinate pasagerilor, fapt ce va însemna că Aeroportul Internațional Timișoara va putea oferi servicii calitativ superioare.

La această procedură s-au înscris 6 ofertanți, iar valoarea estimată a proiectării și execuției lucrărilor de construire este de 88.997.187 lei (fără TVA). Pasul următor este evaluarea ofertelor, procedură care se va realiza cu sprijinul unei societăți specializate în domeniul reglementat de OUG 1/2018, având rol consultativ de expert cooptat.

Terminalul va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in, 6 porți de scanare automată a documentelor. Valoarea totală a proiectului este de 37.852.000 € (TVA inclus), iar termenul limită de finalizare a construcției este 31.12.2023. Sursele de finanțare sunt asigurate din fonduri europene nerambursabile prin programul POIM 2014-2020, bugetul de stat și fonduri proprii.

Cel puțin la fel de important pentru dezvoltarea aeroportului este și proiectul de modernizare și extindere a suprafeței de mișcare, care include reabilitarea capitală a pistei de decolare / aterizare și care va permite utilizarea acesteia de către aeronave de mare capacitate, cu anvergura maximă a aripilor de 65 metri (ex: Boeing 777, Airbus 330, etc.), cu o greutate de totală de 360 to și o încărcătură de până la 100 to. Totodată va fi înlocuit actualul sistem de balizaj, va fi extinsă platforma de parcare a aeronavelor, precum și căile de rulare. Costurile estimate ale proiectului se ridică la 50.000.000 € (TVA inclus).

Totodată au fost demarate procedurile preliminare pentru realizarea unui centru intermodal cargo, care va fi construit pe un teren cu suprafața de 34,85 ha și care se dorește a fi operațional în trimestrul IV din 2023.

Proiectul are sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei comunei Ghiroda. Centrul va avea în final 40.000 mp de hale, precum și între 50.000 – 160.000 mp de alte facilități.

Locale

GHINION. A abandonat deșeuri pe domeniul public și s-a răsturnat cu camionul. Amendă de 45.000 de lei

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă.

„În acest an, am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu și astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, dar să le și confiscăm mașina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deșeurilor în oraș. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunități”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Deținătorul vehiculului a fost identificat și amendat de Poliția Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deșeuri, în baza OUG nr. 92/2021. De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului, conform HCL 118/2024.

La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operațiunea a inclus și mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalității.

Primăria Timișoara și Poliția Locală continuă să sancționeze persoanele fizice și firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăți care nu sunt autorizate pentru transportul deșeurilor. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 38 de amenzi pentru abandonul/îngroparea de deșeuri și 24 de amenzi pentru transportul prin operatori neautorizați de deșeuri, în valoare totală de 1.662.500 lei.

 

Citeste mai mult

Locale

Colosseum Timișoara Ballroom anunță o seară spectaculoasă de Revelion 2025

Publicat

pe

Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024.

Invitații vor avea ocazia să se bucure de o seară magică, alături de cunoscuta interpretă Rodica Canțîr și energicul DJ Sorin.

Evenimentul va începe la ora 19:30, cu primirea invitaților, urmată de un aperitiv festiv la 21:00.

Concertul live cu Rodica Canțîr va începe la 21:30, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sorin de la 22:30 până la miezul nopții, când va avea loc un toast de Anul Nou, însoțit de un impresionant foc de artificii.

Meniul va include o varietate de delicii, de la platouri cu aperitive, sărmăluțe bănățene, până la friptură delicioasă și un tort festiv.

De asemenea, invitații se vor putea delecta cu băuturi nelimitate pe parcursul serii.

Locurile sunt limitate, iar organizatorii recomandă rezervările cât mai curând posibil. Pentru detalii și bilete, cei interesați pot suna la 0742.274.120.

Colosseum Timișoara Ballroom promite o seară plină de surprize, muzică bună și distracție garantată.

Nu ratați cel mai spectaculos eveniment al anului!

Pentru detalii și meniul complet accesați link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1106257258173940&id=100063690294292&rdid=SSjKO3nOTPAdqeRE

Citeste mai mult

Locale

Horia Brenciu va cânta la deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din Timișoara șe va deschide în 30 noiembrie și va fi organizat în trei piețe din centrul orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul va fi organizat în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

La evenimentul de deschidere a târgului, de la ora 18.00, va cânta Horia Brenciu &HB Orchestra dar și Sancro Machado.

Odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele festive.

Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că în fiecare seară, pe parcursul târgului, va avea loc un program artistic.

Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite