Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

„Cei mai frumoși ani”, emisiunea video lansată de Politehnica Timișoara

Publicat

pe

Unul dintre sloganurile împământenite în Peluza Sud în ultimul deceniu e „Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni”. Ascensiunea fulminantă pe care a avut-o ASU Politehnica, neașteptată poate nici de cei implicați direct în viața echipei, au dus la o binevenită reformulare: „Cei mai frumoși ani îi trăim deja”.

De la această idee s-a lansat un proiect îndrăzneț, în premieră pentru un club de fotbal din România. Alături de firmele de producție video Anghel Brothers, Living Field Media şi partenerul Club D’arc, Druckeria a pus în practică ideea unei emisiuni-serial, care să spună povestea fascinantă a clubului ASU Politehnica din 2012, momentul în care suporterii din Peluza Sud și-au canalizat toate eforturile spre arena „Știința”, și vara acestui an, când gruparea alb-violetă se numără printre nou-promovatele în eșalonul secund.

Pe canalul oficial de youtube al ASU Politehnica va apărea, în fiecare vineri, câte un episod al serialului. Concret, e vorba despre o serie de discuții libere, moderată de Radu Faur (fost jurnalist), în care cei „vinovați” de povestea de succes a formației alb-violete vor vorbi despre pașii parcurși din „Județ” până în anticamera primei divizii.

În primul episod al serialului „Cei mai frumoși ani”, Radu Faur i-a avut ca invitați pe doi dintre cei mai implicați oameni din Druckeria, președintele asociației, Sebastian Novovic, și Ema Cernescu. Cei doi au vorbit despre sentimentele care-i încercau pe suporterii timișoreni în vara anului 2012, după colapsul societății patronate de Marian Iancu și primii pași făcuți pentru consiolidarea clubului de pe „Știința”, pe atunci proaspăt promovat din Campionatul Municipal în cel Județean.

De la ideea care a readus speranța pentru un fotbal curat în inimile suporterilor timișoreni și până la promovarea în liga a doua a fost un drum lung, pe care a venit momentul să îl cunoașteți cu toții. În primul episod ne-am amintit de prima discuție cu Viorel Șerban, rectorul Politehnicii Timișoara, de unde a pornit totul, de primul trial pentru formarea echipei, de primul meci jucat pe „coclaurile din Timiș” și multe alte premiere.

„La prima deplasare, la Leucușești, erau gropi în teren de-ți intra piciorul până mai sus de glezne. Arbitrul a zis, <<eu n-am cum să dau drumul la un meci de genul acesta, că-și rup oamenii picioarele. Nu are niciun rost>>. Și i-am zis: <<uită-te ce-i aici>>. Erau oameni cu bere, cu tobe, nebunie, cu fulare, era iureș în sat. I-am zis, n-ai cum să nu dai drumul la meci, noi pentru asta am venit. Și până la urmă s-a jucat”, a povestit Sebastian Novovic unul dintre momentele de suflet din istoria ASU Politehnica Timișoara.

„Ce sper este ca multă lume să înțeleagă ceva din exemplu ăsta al nostru. Noi avem un drum, mergem mai departe. Oamenii din fotbal trebuie să înțeleagă că suporterii chiar contează”, a explicat Ema Cernescu.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Campionatul Italiei, la fotbal. SERIE A se apropie de final

Publicat

pe

Cu 5 etape rămase până la final, Campionatul italian de fotbal pare să își cunoască câștigătoarea, aceasta fiind echipa antrenată de reșițeanul nostrum,  Cristian Chivu.

Inter are un avans de 12 puncte față de locul doi ocupat de Napoli și, practic, peste o săptămână ar putea deveni matematic campioană în meciul de acasă cu Parma.

Dacă primele 4 echipe care vor evolua sezonul viitor în Grupele Ligii Campionilor se cunosc, ele fiind Inter, Napoli, Milan și Juventus, pentru Europa League lupta este una strânsă între revelația acestui sezon, Como și AS Roma.

În finala Cupei Italiei, care va avea loc în 21 mai, la Roma s-au calificat Lazio și Inter.

Așadar, Cristian Chivu poate deveni primul român care cucerește și Serie A dar și Cupa Italiei.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Gheorge Hagi a fost validat în funcția de antrenor al echipei naționale de fotbal a României

Publicat

pe

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a validat joi, 16 aprilie 2026, propunerea Comisiei Tehnice, iar Gheorghe Hagi revine azi, oficial, pe banca tehnică a reprezentativei României.

Federația Română de Fotbal anunță numirea celui mai reprezentativ tricolor din istoria fotbalului nostru în funcția de selecționer. Gheorghe Hagi, simbol al performanței, a semnat un acord pentru următoarele două cicluri de calificare, având misiunea de a readuce echipa națională în elita fotbalului mondial.

În cadrul evenimentului de prezentare organizat la Casa Fotbalului, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a subliniat importanța acestui moment: „După mai multe încercări de-a lungul timpului, de a-l putea avea pe domnul Gheorghe Hagi alături de noi la cârma primei reprezentative, astăzi suntem în acest moment fericit, în care putem să confirmăm acest lucru, si anume că Gheorghe Hagi se întoarce la echipa națională. Suntem foarte încrezători în această călătorie pe care o începem împreună alături de cei mai buni jucători pe care care îi avem în momentul de față la nivel național, astfel încat să ne putem îndeplini urmatoarele obiective ”.

Directorul tehnic, Mihai Stoichiță, a punctat: „Mi se pare algerea normală a fotbalului românesc, era normal să ajungem la Gheorghe Hagi după atâtea încercări și sper ca tot ceea ce a trăit ca jucător, toate împlinirile, să le avem și la echipa națională, cu el ca antrenor. Nu pot decât să-i urez baftă și sunt convins că vom avea succes împreună”.

Cariera fotbalistică a lui Gheorghe Hagi a început la Farul Constanța și a continuat spectaculos la Sportul Studențesc, unde talentul său l-a propulsat rapid către marea performanță. Transferul la Steaua București a fost momentul în care Hagi a început să colecționeze trofee, câștigând trei titluri de campion al României și trei Cupe ale României, dar și Supercupa Europei, chiar la debutul său, marcând golul decisiv împotriva lui Dinamo Kiev. Recunoașterea internațională a venit natural prin transferul la Real Madrid, unde a petrecut doi ani și a câștigat o Supercupă a Spaniei, înainte de a pleca în Italia, la Brescia, echipă pe care a ajutat-o să promoveze în Serie A. După o revenire de răsunet în Spania, de data aceasta la FC Barcelona, unde și-a mai adăugat în palmares o Supercupă a Spaniei, Hagi a ales destinația care avea să îi definească finalul de carieră la nivel de club: Galatasaray Istanbul. În Turcia, el a devenit un adevărat idol, cucerind patru titluri consecutive de campion, două Cupe ale Turciei, două Supercupe, dar mai ales Cupa UEFA și Supercupa Europei în anul 2000, performanțe care au rămas de neegalat în istoria fotbalului turc.

La nivelul echipei naționale, a adunat 125 de selecții și deține recordul de 35 de goluri marcate, record pe care îl împarte cu Adrian Mutu. Hagi a participat cu România la trei ediții ale Cupei Mondiale în 1990, 1994 și 1998, precum și la trei Campionate Europene în 1984, 1996 și 2000, fiind dirijorul celei mai de succes perioade din istoria tricolorilor.

Tranziția către banca tehnică a început chiar la echipa națională a României în 2001, apoi în Turcia, la Galatasaray, unde a câștigat Cupa Turciei ca antrenor în 2005, și la Bursaspor. În țară, a pregătit echipe precum Politehnica Timișoara și FCSB, însă cel mai ambițios și de succes proiect al său rămâne cel de la malul mării. Fondator al propriei academii, Hagi a antrenat Viitorul Constanța (club devenit ulterior Farul Constanța), reușind să transforme o echipă de tineri în campioana României de două ori, în 2017 și 2023, adăugându-și în vitrină și o Cupă a României și o Supercupă.

Noul selecționer a transmis un mesaj clar de mobilizare pentru suporteri și jucători: „E o onoare și o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România, așa cum am făcut-o ca jucător. Sper să o fac și ca antrenor, pentru că tot ce contează e să performezi, să ai succes. De aceea am venit la echipa națională, sunt convins că putem să realizăm lucruri frumoase. Sper, performanțele pe care le-am avut ca jucător, să le am și ca antrenor. Eu am convingerea că putem deveni cei mai buni”.

foto: frf.ro

Citeste mai mult

Alte sporturi

Calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026. Timișoara scrie istorie în dans

Publicat

pe

Timișoara, 10 aprilie 2026 – Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans.

Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance World Cup 2026, competiția cu cea mai mare amploare la nivel mondial, care va avea loc în luna iulie, la Dublin.

Această reușită nu este doar o simplă calificare, ci dovada că visurile mari încep, uneori, într-o sală de repetiții din Timișoara și ajung pe cea mai vizibilă scenă a dansului mondial.  Talentul autentic, dublat de muncă și pasiune, poate propulsa Timișoara în centrul atenției mondiale.

O victorie care a electrizat scena națională

Calificarea a fost obținută în urma etapei naționale desfășurate la București, în perioada 4–5 aprilie 2026, unde grupul de la Timee Dance Studio a reușit să cucerească atât juriul, cât și publicul.

Dansatorii timișoreni au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând Locul I, dar și premiul special „Best Choreography”, o distincție extrem de valoroasă care certifică originalitatea, expresivitatea și forța artistică a momentului prezentat. Această dublă recunoaștere confirmă nu doar nivelul tehnic al grupului, ci și capacitatea sa de a transmite emoție autentică, element esențial în marile competiții internaționale.

Totodată, această calificare depășește cu mult granițele unei simple competiții. Este o reușită care aparține unei întregi comunități și care confirmă potențialul artistic al Timișoarei.

Orașul devine, prin acești copii, un simbol al excelenței, al ambiției și al curajului de a visa fără limite. Într-un context internațional extrem de competitiv, acești tineri demonstrează că pasiunea autentică și munca susținută pot deschide orice ușă.

Dance World Cup este cea mai amplă și vizibilă competiție de dans din lume, pentru tineri.  Iar finala Dance World Cup 2026 nu este doar o competiție, ci un adevărat fenomen global. Considerată cea mai amplă și una dintre cele mai vizibile competiții internaționale de dans pentru copii și juniori, aceasta reunește anual peste 8.500 de participanți din mai mult de 50 de țări.

Prin dimensiunea sa impresionantă, diversitatea stilurilor și expunerea globală pe care o oferă, Dance World Cup este percepută ca o veritabilă „olimpiadă a dansului”, un spațiu în care se întâlnesc cele mai promițătoare talente ale noii generații.

Pentru tinerii dansatori din Timișoara, participarea în această finală înseamnă recunoaștere internațională, vizibilitate la cel mai înalt nivel și șansa de a concura alături de cei mai buni din lume. Este, fără exagerare, una dintre cele mai importante performanțe pe care o pot atinge la început de drum.

Dincolo de scenă: sacrificiu, disciplină și visuri uriașe. În spatele acestui succes răsunător se află o poveste construită din muncă intensă, perseverență și sute de ore de antrenament. La vârste la care alți copii descoperă lumea prin joacă, acești tineri și-au asumat un parcurs riguros, bazat pe disciplină și dorința de a excela.

Sub îndrumarea atentă și inspirată a coregrafei Timeea Șerban, ei au învățat nu doar tehnică, ci și ce înseamnă responsabilitatea, spiritul de echipă și curajul de a-și depăși limitele.

Fiecare repetiție, fiecare moment de efort și fiecare detaliu perfecționat au contribuit la această performanță care astăzi pune Timișoara pe harta marilor centre ale dansului mondial.

Marea provocare. În luna iulie, la Dublin, grupul de la Timee Dance Studio va urca pe scena mondială cu aceeași determinare și aceeași emoție care i-au adus până aici.

Vor dansa nu doar pentru ei, ci pentru Timișoara, pentru România și pentru toate visurile care merită transformate în realitate.

*

Timee Dance Studio este un spațiu dedicat performanței și formării artistice, unde talentul este cultivat prin muncă, pasiune și profesionalism. Sub coordonarea Timeei Șerban, studioul a devenit un reper important în dezvoltarea tinerilor dansatori.

Pentru mai multe informații despre competiție, accesați: https://dwcworld.com/

Aftermovie calificari: Timee Dance @DWC Buc 26 v02.mov

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite