Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Evenimente cultural-artistice în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara

Publicat

pe

Consiliul Județean propune timișenilor iubitori de cultură expoziții temporare și permanente, concerte, ateliere, lansare de carte, precum și teatru de păpuși.

De asemenea, continuă prima ediție a Parcului Primăverii, eveniment ce se desfășoară până în data de 25 aprilie inclusiv la Muzeul Satului Bănățean, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie. Festivalul se desfășoară pe o suprafață de peste 10 hectare și aduce în fața publicului cele mai frumoase rezultate ale muncii celor șase instituții de cultură finanțate de Consiliul Județean Timiș.

Descoperiți mai jos lista activităților culturale din perioada 22 – 24 aprilie.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”:

-20:00 – 21:00 Lecturi Aprinse la surse neconvenționale de lumină, alături de invitații Bibliotecii Județene, scriitori din Timișoara.

Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
• Expoziția de artă plastică „Lumină din Lumină”;
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”: la biserica de lemn din incinta Muzeului Satului Bănățean, membrii Ansamblului Profesionist Banatul invită, pe toți cei care vor, să bată toaca împreună, vestind timpul sacru și atmosfera de lumină și speranță a sărbătorilor pascale, ora 16:30.

Muzeul Național al Banatului
• Atelier creație copii „Pas cu pas”, orele 14:00 – 19:30, la Muzeul Satului Bănățean – în cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• „Parcul Primăverii”;
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”:

-15:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști;

-16:00 – 18:00 Atelier realizare coșulețe pentru iepuraș;

-18:00 – 19:00 Piesă de teatru: Peștișorul de aur.

Muzeul Național al Banatului
• Exponatul lunii aprilie „Rozariu cu cinci răni confecționat din os” (Bastionul Maria Theresia, hol);
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
• Expoziția temporară „Accente lirice în capitala Banatului. Corneliu Murgu” (Bastionul Theresia, mansarda B1);
• Atelier creație copii „Pictură ceramică”, orele 14:00 – 19:30, la Muzeul Satului Bănățean – în cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”.

Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția de stampe japoneze Celebrities on floating worlds;
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
• „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
• „60”- Expoziția de pictură aniversară, semnată Dana Constantin și Dacian Andoni;
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
• Expoziția permanentă Corneliu Baba;
• Expoziția permanentă Artă românească;
• Expoziția permanentă Artă europeană;
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”: workshop-uri pentru copii; atelierele tematice vor include pictură pe ouă din lemn, realizare de cărți poștale, tehnică mixtă.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• „Parcul Primăverii”;
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”:

-12:00 – 13:00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști;

-13:00 – 14:00 Spectacol de teatru – Mocănița Poveștilor.

Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
• Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca acompaniază interpreții de la cunoscuta emisiune Vedeta Populară – TVR, prezentată de Iuliana Tudor, ora 21:00.

Muzeul Național al Banatului
• Exponatul lunii aprilie „Rozariu cu cinci răni confecționat din os” (Bastionul Maria Theresia, hol);
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
• Expoziția temporară „Accente lirice în capitala Banatului. Corneliu Murgu” (Bastionul Theresia, mansarda B1);
• Atelier creație copii „Pictură ceramică”, orele 14:00 – 19:30, la Muzeul Satului Bănățean – în cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”.

Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția de stampe japoneze Celebrities on floating worlds;
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
• „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
• „60”- Expoziția de pictură aniversară, semnată Dana Constantin și Dacian Andoni;
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
• Expoziția permanentă Corneliu Baba;
• Expoziția permanentă Artă românească;
• Expoziția permanentă Artă europeană;
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”: workshop-uri pentru copii; atelierele tematice vor include pictură pe ouă din lemn, realizare de cărți poștale, tehnică mixtă.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• „Parcul Primăverii”;
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
• În cadrul evenimentului „Parcul Primăverii”:

-17:00 – 18.00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști;

-18:00 – 19:00 Piesă de teatru: Jack și vrejul de fasole.

Cultură

Târgul meșterilor populari, ediția a XXV-a, la Muzeul Satului din Timișoara

Publicat

pe

Târgul Meșterilor Populari va fi organizat în perioada 20-21 septembrie, la Muzeul Satului Bănățean.

Vor fi expuse produse lucrate manual: ii, pălării, cojoace, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, coșuri împletite, icoane, opinci, linguri de lemn, jucării și multe alte minunății care duc mai departe poveștile satului românesc.

De asemenea, organizatorii mai pregătesc ateliere interactive și spectacole folclorice.

Programul de vizitare este între orele 10.00-18.00.

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, de la ora 15.00, vor urca pe scenă:

Ansamblul Lighezana din Pădureni

Loredana Sur

Ionuț Duvlea

Raluca Stanca

Adrian Stanca,

acompaniați de Formația Ecoul Muzical: Boban Constantinovici (acordeon), Florin Bândariu (orgă), Cornel Nicolae (sopran), Andrei Ciote (saxofon).

Duminică, 21 septembrie 2025, de la ora 15.00, în centrul atenției se vor afla:

Alin Raicu

Alexandru Oniță

Ancuța Bularcă

Carmen Biruescu

Florin Boita,

acompaniați de Formația Ecoul Muzical: Iosif Kalmar (saxofon), Florin Bândariu (orgă), Danijel Paunovici (acordeon), Andrei Ciote (sopran).

Intrarea este liberă.

 

Citeste mai mult

Cultură

„Tauromahia“ – Expoziție de video-art din anii ’90 la Kunsthalle Bega

Publicat

pe

Vernisaj: 13 septembrie 2025, ora 18:00

Program: 13 septembrie – 11 octombrie 2025

Marți – Sâmbătă, 12:00 – 18:00

Kunsthalle Bega prezintă vernisajul expoziției Tauromahia, artist Cosmin Paulescu, parte din platforma Kunsthalle Bega Focus.

Video art-urile lui Cosmin Paulescu din anii ’90 documentează un moment de tranziție radicală în România, corpul artistului devenind un instrument de expresie directă și politică. Performance-urile filmate atunci, cum sunt Fenomenul Pitești ori Jertfa inocenților, sau experimentele sonore și vizuale, Tauromahia sau Sunetul copilăriei, surprind tensiunea dintre memoria traumatică a dictaturii și energiile eliberatoare ale noii realități. Imaginile video, brute, neșlefuite, păstrează urgența și intensitatea acelor ani, când arta cobora în stradă, iar gestul performativ era un act de recuperare, revoltă și reconstrucție identitară.

Cosmin Paulescu este artist vizual și profesor la Universitatea Națională de Arte București. Este preocupat de formele de artă temporară și efemeră, explorând încă din anii ’90 instalația și performance-ul ca mijloace de expresie neconvențională. Practica sa artistică se extinde în spațiul public prin lucrări de artă decorativă, dar și printr-o activitate intensă de expoziții, publicații și proiecte culturale.

Tauromahia face parte din platforma Kunsthalle Bega Focus.

Kunsthalle Bega nu este un muzeu sau o galerie, ci un proiect care își propune să introducă platforme noi de lucru în spațiul contemporan, Out of the Box și Focus fiind cele mai recente dintre acestea. Prima vizează un discurs contemporan despre artiști și curatori tineri, critici de artă, film, muzică, dans și modă într-un regim vizual nou, în timp ce cea de-a doua aduce în discuție, folosind disciplina teoriei, momente și expoziții apropiate ideatic de demersul estetic și stilistic al spațiului. Prin aceste platforme, Kunsthalle Bega oferă vizibilitate unor idei distincte și încurajează diversitatea artistică, devine locul unor apariții punctuale, scurte ca durată, dar necesare.

Cu sprijinul BEGA

Parteneri: FAD UVT, UNARTE, Biblioteca Pavilion

Parteneri media:  PROPAGARTA, Renașterea Bănățeană

Citeste mai mult

Cultură

„Atelierul de Folk“, la Giroc

Publicat

pe

„Atelierul de Folk“ va avea loc vineri, 12 septembrie, la ora 19:00, pe platoul Căminului Cultural din Giroc.

Evenimentul este organizat cu scopul de a încheia parteneriate în comunitate și de a cânta împreună.

În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de chitară, recitaluri acustice, street food dar și multe surprise.

„Atelierul de Folk“ este parte a Comunității #PuneMânaPeChitară, dar și a mișcării culturale „Întoarcerea la Folk“, care a inițiat, alături de Primăria Comunei Giroc, Consiliul Local Giroc, Casa de Cultură „Ionel Lucian Șipoș“ și Liceul Teoretic „David Voniga“, Festivalul de Folk cu același nume.

Cele două acțiuni complementare au scopul de a promova muzica de bună calitate și de a cultiva dragostea pentru chitară în rândul copiilor și tinerilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite