Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Campania „Timișoara decide!“. Votați cele mai bune proiecte de buget participativ

Publicat

pe

Transformă proiectul preferat în realitate. Votează-l în cadrul campaniei “Timișoara decide!”

Au mai rămas 10 zile în care puteți alege proiectele propuse de timișoreni pe care doriți ca Primăria Municipiului Timișoara să le pună în practică în prima campanie de buget participativ. Peste 5000 de persoane au susținut deja proiectele pe care le-au considerat cele mai bune dintre cele dintre cele selectate pentru etapa de vot.

Primăria Municipiului Timișoara alocă 3 milioane de lei pentru 5 domenii cheie: orașul mobil, orașul verde, orașul relaxat, orașul comunităților, orașul digital. Proiectele care nu s-au încadrat în aceste categorii sunt catalogate ca fiind „alt domeniu”.

Cum puteți vota pentru proiectele favorite?   

Vă invităm să parcurgeți lista de proiecte și să le susțineți pe cele care au impact în zona în care locuiți sau corespund cu preferințele voastre. Puteți alege maximum 5 proiecte, de la cele pentru amenajare spații verzi, la locuri de joacă, terenuri de sport sau altele. Înregistrați-vă online pe platforma Decidem și votați proiectele preferate. Un click pe butonul alocat pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara (www.primariatm.ro) vă conduce, de asemenea, către platforma de vot a campaniei Decidem. Veți aloca un vot unic fiecărui proiect ales: https://decidem.primariatm.ro/bp/proiecte

Dacă doriți să votați fizic, puteți face acest lucru la Serviciul de Guvernanță Participativă și Management Cartiere din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Adresa este Piața Victoriei nr. 5 (lângă Prospero).

În 18 iulie, vor fi anunțate rezultatele votului.

Bugetul Participativ a fost aprobat la finalul anului 2021, cu un calendar complet până la jumătatea acestui an. În luna martie a început etapa de depunere și au fost depuse 113 propuneri de proiecte. În perioada aprilie-iunie, toate propunerile au trecut printr-un proces de evaluare a eligibilității, derulat de către Comisia Bugetului Participativ, comisie compusă din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Timișoara și reprezentanți ai societății civile. Apoi a urmat analiza tehnică, juridică și financiară. În perioada 7-14 iunie a fost perioada de soluționare a contestațiilor.

Administrație

Amenzi usturătoare pentru șantierele care nu respectă regulile de colectare a deșeurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Din păcate, unii dezvoltatori imobiliari nu respectă regulile de colectare a deșeurilor din șantiere, punând în pericol atât mediul înconjurător, cât și sănătatea locuitorilor orașului nostru.

În ultimele săptămâni, colegii noștri de la Poliția Locală au aplicat amenzi serioase unor șantiere care au încălcat legea:

Pe strada Augustin Coman, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier. Aceeași societate a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru aceeași faptă pe data de 28 martie 2024.

Pe strada Circumvalațiunii, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru predarea fracției reciclabile din lucrări unui operator neautorizat. Societatea a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier pe data de 09.04.2024.

Pe șantierul de la FC Ripensia a fost aplicată o sancțiune de 60.000 lei pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse cu privire la predarea deșeurilor unui operator neautorizat, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Primăria Timișoara va continua să verifice șantierele și va aplica sancțiuni severe celor care nu respectă regulile.

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Administrație

Parcare cu 86 de locuri în zona Girocului

Publicat

pe

Primăria Timișoara a finalizat parcarea cu 86 locuri, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului.

Parcarea a fost amenajată pe un teren dezafectat, din zona Girocului, ocupat de ruine.

Parcarea este realizată cu dale înierbate, permeabile, de beton pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și este prevăzută cu sistem de iluminat. Căile de acces în parcare și în interiorul parcării sunt din mixtură asfaltică.

În perioada următoare, vor fi plantați în zonă 27 de arbori mari care vor asigura umbră pentru zona de parcare.

Pentru plantarea arborilor – stejar, acer, frasin și liquidambar – accesul în parcare va fi restricționat temporar.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite