Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Timișoara va avea noi Cetățeni de Onoare

Publicat

pe

Ca în fiecare an de Ziua Timișoarei, consiliul local își manifestă recunoștința pentru timișorenii care au contribuit la creșterea prestigiului orașului nostru, apărători și luptători pentru libertate, artiști, sportivi sau alte personalități care au excelat în domeniile lor.

Astfel, o serie de personalități care și-au legat numele de Timișoara sunt propuse pentru a primi acest titlu:

1.Domnul Teodor Stanca a fost un lider al revoltelor studențești ȋndreptate ȋmpotriva invaziei sovietice din Ungaria. Din 1989, domnul Teodor Stanca a funcționat ca membru ȋn Parlamentul României și lider marcant al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

2.Domnul Petru Mirciov s-a numărat printre cele 44 000 de persoane deportate ȋn Bărăgan de către autoritățile comuniste. După 1989, el s-a afirmat ȋn viața publică a orașului ca președinte al Asociației Foștilor Deportați ȋn Bărăgan Timișoara.

3.Doamna Cornelia Fiat a fost, de asemenea, deportată ȋn Bărăgan și, dupa 1990, s-a afirmat ȋn viața civică a Timișoarei, ca vicepreședinte al AFDB Timișoara.

Cele trei personalități au promovat – prin propria ținută – demnitatea ca valoare socială și, cu ei ca exemplu, ȋntreaga societate românească a fost pusă ȋn fața valorilor sale morale și istorice.

4. Domnul Silviu Oravitzan, începând cu anul 1968, a avut expoziții de anvergură din ce ȋn ce mai largă, ce i-au purtat lucrările, din România, ȋnspre zeci de galerii prestigioase din marile orașe ale lumii: Paris, München, Geneva, Viena, New York, Manchester, Creta, Aachen, Lisabona, Meinz, Meisenheim, Luxemburg, Budapesta, Marsilia și multe altele. Este de menționat expoziția de la Muzeul de Artă Catolică din New York –  alături de Salvador Dali.

5. Domnul Iosif Rotariu a avut merite sportive excepționale, prin care a contribuit la promovarea Municipiului Timişoara ȋn lume. El rămâne ȋn amintirea iubitorilor de fotbal, fiind parte, din „Naționala de aur” – la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia – ȋn 1990. Atunci, a fost cel care a reușit să-l blocheze pe Diego Armando Maradona.

6. Domnul Ignaț Iosif Fischer este una dintre cele mai importante personalități ale Forumului Democrat al Germanilor din Banat. În decursul celor 96 de ani de viață s-a implicat activ în viața comunității din dorința de a face bine semenilor săi.

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite