Ne găsiți și pe:

Din țară

Primul tronson din linia ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, modernizat cu bani din PNRR

Publicat

pe

Contractul pentru realizarea primului tronson din linia ferată Caransebeş-Timişoara-Arad, Lotul 3, Timişoara Est- Ronat Triaj, segment în valoare de 1.440.433.361,03 lei fără TVA, bani ce provin din PNRR, a fost semnat, zilele trecute, la Timișoara.

Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA va realiza lucrarea în 42 de luni, din care primele 6 luni sunt pentru proiectare, iar următoarele 36 de luni pentru execuţie. Lungimea traseului este de 13,86 km. Vor fi 2 staţii tehnice şi 4 halte de călători.

„Vorbim de un proiect finanţat prin PNRR, de Lotul 3 Caransebeş-Arad, vorbim de un proiect de aproximativ 1,44 miliarde lei fără TVA, vorbim de un proiect care presupune 6 luni proiectare, 36 luni execuţie. Este un proiect care va impacta asupra oraşului nostru. Este un proiect cu 4 pasaje peste calea ferată, are lucrări şi de alte tipuri, în afară de cele legate de modernizarea căii ferate, şi care după cele 42 de luni, sunt convins că va duce la sporirea calităţii vieţii nu doar în Timişoara, ci şi a călătorilor pe acest tronson. Cred că acesta e cel mai mare proiect semnat vreodată în oraşul nostru. Valoarea este de aproximativ 300 de milioane de euro fără TVA şi face parte din această secţiune Caransebeş-Arad. Nu vă spun decât acelaşi lucru, că presiunea va fi una uriaşă, atât mai mare va fi dacă rămân în funcţia asta de ministru al Transporturilor, pentru că e vorba de oraşul meu. Am această bucurie că, odată semnat, nu mai poate să îl oprească nimeni. Am convingerea că va fi realizat în termenii contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, prezent la eveniment.

În proiect este prevăzut şi un sens giratoriu suspendat, la intersecţia de la strada Baader din Timişoara. De asemenea, sunt prevăzute şi alte pasaje peste calea ferată, între care unul pe strada Gheorghe Adam.

Proiectul de reabilitare a magistralei de cale ferată cuprinde şi modernizarea a 20 de gări şi halte de pe traseu aflate în judeţul Timiş. Este vorba despre staţiile: Timişoara Est, Timişoara Nord, Ronat Triaj, Sanandrei, Băile Calacea, Orţişoara, Sacu, Jena, Chizatau, Tapia, Jabar, Sustra, Izvin, Ghiroda, Gavojdia, Lugoj, Belint, Topolovat, Recaş, Remetea Mare.

Tronsonul de cale ferată Caransebeş-Lugoj-Timişoara-Arad are o lungime de 162 de kilometri şi este împărţit în 4 loturi:

Lotul 1: Caransebeş – Lugoj (39,56km) – câştigător licitaţie: Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA – 1,3 miliarde lei (fără TVA)

Lotul 2: Lugoj – Timişoara Est (53,91km) – câştigător licitaţie: FCC CONSTRUCCION SĂ – 1,9 miliarde lei (fără TVA)

Lotul 3: Timişoara Est – Ronat Triaj (13,86km) – câştigător licitaţie: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 1,4 miliarde lei (fără TVA)

Lotul 4: Ronat Triaj – Arad (54,86 km) – câştigător licitaţie: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 2,1 miliarde lei (fără TVA)

Costul total al întregului tronson este de aproximativ 8 miliarde lei cu TVA.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite