Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Târgul de Crăciun de la Timișoara se deschide în 27 noiembrie. PROGRAM

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din iarna aceasta își va deschide porțile în Piața Victoriei, duminică, 27 noiembrie, la ora 18:00. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pregătește un târg plin de viață, în plin centru. Prima seară e deschisă de TM GROOVE și mai mulți tineri muzicieni timișoreni.

În târg vor fi atracții pentru toată lumea: patinoar, carusel, roată, fotobooth, VR. Nu va lipsi nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere creative de felicitări, decorat turtă dulce, pictură pe ceramică ș.a. Vor fi prezenți, de asemenea, 75 de comercianți, cu 22 mai mulți decât anul trecut. Dintre aceștia, 27 aduc produse nealimentare și 42  produse alimentare.

În cartiere vor fi organizate activități, precum și câteva minitârguri de scurtă durată, în parteneriat cu Asociația „Cetățean de Traian” și cu Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere, al Primăriei Timișoara.

Târgul de Crăciun este organizat în parteneriat cu Asociația „Events for Tourism”, din Sibiu,  organizator tradițional al mult apreciatului Târgului de Crăciun de la Sibiu.

Timp de o lună, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști timișoreni și invitați, Moș Crăciun, dar și colindători de pretutindeni.

Târgul își va închide porțile luni, 2 ianuarie 2023.

2-3 decembrie Tineri artiști pe scenă

TM GROOVE,MagnumTeam&Singers, Incubatorul de Arte ș.a.

Invitat special: Amalia Gaiță

4 decembrie  Cântec și joc cu Ansamblul „Timișul” Junior & ansambluri invitate din județ

Marți 6 decembrie Vine Moș Nicolae!

„Visul Omului de Zăpadă” (spectacol pentru copii, pe patinoar)

Piti Show și invitații săi

Vineri 9 decembrie  Colinde și cântece de iarnă

Liceul de Arte „Ion Vidu”, Academica Banat Chorus, al U.S.A.M.V.B.

Școala de Arte din Reșița (secția Caransebeș)

Sâmbătă 10 decembrie  Colinde și cântece de iarnă

Grupul vocal-instrumental „Begart”, Asociația Generația Muzicii, Palatul Copiilor, Jarvis, Vadim Crușcov Jazz Band

Duminică 11 decembrie Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Colinde și colindători de pretutindeni

(județele Timiș, Gorj și Hunedoara)

Joi 15 decembrie  Concert coral – Coruri din partea Mitropoliei Banatului

Corul Avocaților și Corala Contrast

Vineri 16 decembrie    Folk for Revolution, Invitat special: Pragu’ de Sus

Sâmbătă 17 decembrie   ZI DE DOLIU

Duminică 18 decembrie   Colinde din repertoriul minorităților

20-21 decembrie  Evenimente dedicate Revoluției din Decembrie

Artiști invitați: Carmen Lidia Vidu (regizor), Axis, Dincolo de Ziduri, Krypton                  

Joi, 22 decembrie Vine Moș Crăciun!

Invitat special: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Locale

Parcul Lunei din Timișoara, o oază de frumos dintr-o rampă ilegală de deșeuri

Publicat

pe

Primăria Timișoara și cetățenii au colaborat pentru a transforma o fostă rampă ilegală de deșeuri într-un spațiu verde, pentru joacă și recreere.

Proiectul este realizat cu finanțare de la bugetul local, prin campania de bugetare participativă din 2023.

Managerii de cartier au lucrat îndeaproape cu locuitorii din zonă pentru a identifica nevoile existente.

Conceptul de amenajare este conturat în jurul ideii de fazele Lunii, realizat prin linii circulare, cu rondouri și alei care vor păstra direcțiile existente, folosite de locuitorii din zonă.

Parcul a fost realizat cu materiale naturale, printre care și unul dintre platanii îndepărtați recent din Parcul Catedralei, din motive de siguranță. Arborele a fost folosit pentru amenajarea de locuri de odihnă și a unor elemente decorative.

Au fost plantați 121 de arbori și 2.900 de arbuști și plante perene. A fost instalat mobilierul urban din lemn și în această săptămână ajung și se montează coșurile de gunoi.

Cetățenii din Zona Lunei s-au mobilizat exemplar și au reușit să obțină multe voturi pentru transformarea unui teren de aproape 5.000 de metri pătrați în parc.

Ultimul parc nou din Timișoara a fost Parcul Uzinei, inaugurat în 2009.

Citeste mai mult

Locale

Un tânăr de 26 de ani a provocat un accident fiind și băut și drogat. Ce au mai descoperit polițiștii

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani din județul Caraș-Severin a fost reținut de polițiștii din Timișoara după ce a provocat un accident de circulație și a părăsit locul faptei deoarece era băut, drogat și conducea cu permisul suspendat.

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, duminică, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că un bărbat a condus un autoturism pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism, condus de către o femeie în vârstă de 31 de ani, după impact conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei.

Totodată, în urma impactului a rezultat rănirea a două femei, respectiv a femeii de 31 de ani și a unei pasagere din autoturismul condus de către aceasta, având aceeași vârstă.

În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp polițiștii Biroului Rutier au identificat și depistat conducătorul auto, respectiv un tânăr de 26 de ani, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că tânărul figurează având permisul de conducere anulat.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare a tânărului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin.

Citeste mai mult

Locale

OPORTUNITATE. Înscrieri pentru admiterea la cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române

Publicat

pe

Începând cu 24 aprilie 2024, a fost dat startul sesiunii de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române, din Cluj-Napoca și Câmpina.

– 1.640 de locuri sunt pregătite astfel:

1.340 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina

300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan, Cluj-Napoca.

Detalii privind organizarea și desfășurarea concursurilor:

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@tm.politiaromana.ro;

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 21 mai 2024;

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează și se finalizează până la data de 21 mai 2024, conform planificării care va fi comunicată în timp util, pe site-ul IPJ Timiș, la secțiunea Carieră – Admitere instituții de învățământ.

Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 25 – 31 mai 2024;

Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 15 iunie 2024;

Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.

Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți aici:

https://tm.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-de-invatamant/concurs-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite