Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Barcelona nu scapă de probleme

Publicat

pe

Gavi a semnat prelungirea cu Barcelona în septembrie, dar contractul nu poate fi înregistrat din cauza faptului că trupa „blaugrana” ar încălca și mai mult fair-play-ul financiar.   Astfel, Gavi va juca cel puțin până în vară pe baza contractului semnat în 2020, pe vremea când era junior, potrivit Mundo Deportivo.

Sursele sport.es susțin însă că oficialii catalani sunt încrezători că ar putea rezolva situația până pe 31 ianuarie.

Conform jurnaliștilor catalani, plafonul salarial la Barcelona este cu 200 de milioane peste limita fair-play-ului financiar.

Noul contract al lui Gavi prevedea o clauză de reziliere de 1 miliard de euro și era valabil până în vara lui 2026. Actuala sa înțelegere, semnată în 2020, are data de expirare în 2024. În contractul actual, Gavi are o clauză de 50 de milioane de euro.

MIRCEA PETROMAN

Fotbal

„Povești din vecini“. Activități diverse în zona Calea Lipovei

Publicat

pe

Duminică, 20 iulie 2025, Scuarul Thomas Edison va găzdui un nou eveniment marca „Povești din Vecini”, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Începând de la ora 11:00, până spre seară, timișorenii din zona Calea Lipovei sunt invitați să petreacă o zi dedicată oamenilor și poveștilor care leagă comunități. Atmosfera va fi animată de activități pentru toate vârstele, de la spectacole și ateliere creative pentru copii și adolescenți, până la momente artistice, muzică live, zone de relaxare și spații de întâlnire pentru vecini, prieteni și familii.

Seara va fi animată de trupele Momento și 2Normal, a căror energie va completa perfect spiritul cald și prietenos al acestui eveniment.

„Povești din Vecini” este un proiect care își propune să aducă arta și cultura mai aproape de oameni, activând spațiile publice din cartierele orașului și consolidând legăturile dintre membrii comunității.

Prin acest demers, administrația locală își dorește să transforme cartierele Timișoarei în spații vii, pline de viață și creativitate.

Citeste mai mult

Fotbal

PSG a câștigat finala Champions League 2025

Publicat

pe

Anul acesta finala Champions League a avut loc la Munchen, pe Alianz Arena în fața a 64.327 de spectatori, unde Paris Saint-Germain a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 5-0.

Golurile parizienilor au fost marcate de Achraf Hakimi (minutul 12), Desire Doue (20, 63), Khvicha Kvaratskhelia (73) și Senny Mayulu (86).

Ca în fiecare an, redacția Timispress a fost la fața locului și vă transmite cele mai frumoase poze si reportaje din cadrul evenimentului.

Sărbătoarea a început încă de vineri seara, când suporterii celor 2 echipe au început să umple terasele și puburile bavareze.

În ziua meciului, cele două Fan Zone s-au umplut și ele de suporterii care nu au avut norocul să prindă un bilet la meci.

Pe stadion, galeriile celor două combatante au fost la înălțime și au creat un spectacol unicat, care a fost deschis de către formația Linkin Park cu un concert fabulos.

Meciul a fost unul dominat de la un cap la altul de către formația franceză care s-a impus cu un categoric 5 la 0, scor care nu lasă loc de alte interpretări.

În tribune atmosfera a fost explozivă pe perioada celor 90 de minute, dominată de fanii parizieni care au aprins sute de torțe pe perioada meciului.

La centru s-a aflat românul Istvan Kovacs, care a avut o evoluție exemplară, fiind lăudat de toate publicațiile din lume.

De menționat că anul viitor finala Champions League va avea loc la Budapesta.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

RESTRICȚII de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de mâine, 29 mai 2025, până la data de 2 iunie 2025, cu ocazia desfășurării mai multor evenimente sportive sau religioase.

Astfel, joi, 29 mai2025, traficul rutier va fi închis pe bulevardul Regele Ferdinand I, pe segmental adiacent Catedralei Mitropolitane, în intervalul orar 11:15 – 12:45, cu ocazia desfășurării ceremonialului militar și religios dedicat Zilei Eroilor.

Totodată, cu ocazia zilei de 1 iunie 2025, și a desfășurării evenimentului sportiv dedicat copiilor, „Bulevardul Copiilor la UVT”, traficul rutier va fi închis în intervalul orar 04:00 – 17:00, pe bulevardul Vasile Pârvan, respectiv Pasajul Michelangelo, inclusiv accesul din bulevardul Corneliu Coposu.

De asemenea, luni, 2 iunie 2025, circulația rutieră va fi închisă pe strada Regiment 6 Artilerie Grea, în intervalul orar 09:00 – 15:00, în vederea calării unei automacarale.

Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentelor și lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite