Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Ca la Burj Khalifa! Clădire de birouri din Timișoara, construită după metode folosite în Dubai

Publicat

pe

La realizarea imobilului United Business Center 2  (UBC 2), prima dintre cele şapte clădiri office clasa A din ansamblul urbanistic Openville, sunt folosite metode de proiectare care se ridică la cele mai înalte standarde din domeniu, unele dintre acestea fiind utilizate în premieră în România.

Proiectul structurii de rezistență a fost realizat de firma de proiectare „Edit Structural”, condusă de prof. dr. Tudor Postelnicu.

Soluţiile tehnice adoptate pentru UBC 2 au fost alese în urma unor analize avansate şi amănunţite, clădirea având o configurație unică în țară din punct de vedere al sinergiei structurii şi înălțimii. „Pentru infrastructură, au fost folosite profile metalice înglobate în beton, o metodă similară celor utilizate la ridicarea unor construcţii celebre, de exemplu Burj Khalifa din Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, Shanghai Tower sau Taipei 101. Acest gen de structură conferă imobilelor o stabilitate sporită şi reprezintă o soluție modernă, de maximă siguranță.”, a explicat dr. ing. Eugen Morariu, Managing Partener la Edit Structural.

Construcțiile în cazul cărora s-au folosit metode similare celor utilizate pentru UBC 2 se află pe lista scurtă a celor mai impresionante clădiri din lume: Taipei 101 este un adevărat simbol arhitectural, care a deținut timp de 6 ani recordul mondial de înălțime, în timp ce Shanghai Tower se află pe locul doi în topul celor mai înalți zgârie-nori, Burj Khalifa din Dubai deţinând prima poziţie.

Lucrările la clădirea de birouri UBC 2 au început în septembrie 2015 şi urmează a fi finalizate în această toamnă. Pentru fundaţie a fost utilizată o altă soluţie performantă: 150 de piloţi de beton armat, care conferă stabilitate şi siguranţă structurii. Clădirea va avea 11 niveluri şi o suprafaţă închiriabilă de 18.000 mp, fiind proiectată conform normelor LEED. Printre chiriaşii imobilului se numără Ness Software Engineering Services, Autoliv şi policlinica REGINA MARIA. În luna iunie, au fost demarate lucrările la cea de-a doua clădire de birouri din ansamblul Openville, care va avea o suprafaţă de 13.000 mp închiraibili.

Datorită localizării într-un proiect multifuncţional, persoanele care vor lucra în spaţiile office vor avea acces la o gamă extinsă de servicii: de la restaurante, cafenele şi magazine, până la locuri de parcare, săli de conferinţă şi parc. În plus, vor beneficia de promoţii şi discount-uri speciale.

Ansamblul urbanistic Openville Timişoara va include aproximativ 130.000 mp de spaţii office, cea mai înaltă clădire de birouri din ţară, cel mai mare parc suspendat, cu o suprafaţă de 55.000 mp, peste 100 de noi branduri, 15 săli de cinema, restaurante şi cafenele tematice, 4 săli de evenimente cu o capacitate totală de 2.500 de locuri, locuri de joacă, o zonă de fresh market şi aproximativ 4.050 de locuri de parcare, subterane şi supraetajate.

 

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Emeric Ienei, fost antrenor și jucător de fotbal, a murit

Publicat

pe

Fostul antrenor și jucător de fotbal Emeric Ienei, care în 1986 a adus Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti câştigând trofeul cu Steaua, a încetat din viaţă, la vârsta de 88 de ani.

Antrenorul de fotbal s-a stins la locuința sa din Oradea, din cauza unei comoții cerebrale.
Clubul Chindia Târgovişte a făcut anunţul în social media:

„Legendarul Emeric Ienei s-a stins din viaţă la 88 de ani.

Câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, ca antrenor al Stelei, marele Ienei a lucrat şi la Târgovişte, cu doar 4 sezoane înaintea celei mai mari performanţe obţinute de România la nivel de club.

Dumnezeu să-l odihnească!”

***

Emeric Ienei a fost antrenorul care a reușit să readucă România la un Campionat Mondial după două decenii, în Italia, în 1990, și cel care, cu patru ani înainte, cucerea Europa cu Steaua, în celebra finală de la Sevilla, câștigată la loviturile de departajare în fața Barcelonei. În 2000, a condus din nou echipa națională la un turneu final, EURO 2000, unde România a obținut o victorie istorică în fața Angliei, scor 3-2, acesta fiind primul succes românesc la un Campionat European.

Născut pe 22 martie 1937, la Arad, Emeric Ienei a evoluat ca mijlocaș pentru UTA Arad, Steaua București și Kayserispor. A îmbrăcat de șase ori tricoul echipei naționale în meciuri consemnate în palmaresul oficial și a făcut parte din lotul României prezent la turneul olimpic de fotbal de la Tokyo, în 1964.

Ca jucător, a câștigat trei titluri de campion și patru Cupe ale României, iar ca antrenor a adunat nu mai puțin de șase titluri în Liga 1, patru Cupe ale României și, desigur, trofeul suprem al continentului, Cupa Campionilor Europeni, cucerită în 1986.

Citeste mai mult

Cultură

Abbyssus. Expoziție de pictură și sculptură la Galeria Park din Timișoara

Publicat

pe

Galeria Park a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara găzduiește, în perioada 3 – 16 noiembrie 2025, expoziția „Abbysus”, semnată de artiștii vizuali Oana Munteanu și Eugen Varga.

Vernisajul va avea loc vineri, 7 noiembrie, ora 18:00, la sediul galeriei din str. George Enescu nr. 1.

Expoziția „Abbysus” reunește două perspective artistice complementare: pictura introspectivă a Oanei Munteanu și sculptura mitologică a lui Eugen Varga – într-un dialog sensibil despre subconștient, identitate și transformare.

Oana Munteanu, absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara (promoția 2005, clasa prof. univ. dr. Dana Constantin), revine la pictura de șevalet după aproape două decenii dedicate decorațiunilor murale, designului de interior și artei aplicate, realizate alături de Eugen Varga. Cei doi artiști au colaborat la numeroase proiecte în țară și în Italia și, din  anul 2012, au devenit furnizori oficiali ai Casei Regale a României.

„Pictura este pentru mine o formă de psihanaliză vizuală – un proces în care imaginea devine limbaj al subconștientului. Ceea ce se așterne pe pânză este o traducere a emoțiilor și conflictelor interioare, a umbrelor personale care caută integrare prin culoare și formă”, dezvăluie Oana Munteanu.

În prezent, Oana explorează relația dintre artă și psihologie, urmând o formare în psihoterapie integrativă expresivă; lucrările sale sunt expresii vizuale ale procesului de autocunoaștere și ale dialogului dintre conștient și subconștient.

Eugen Varga, absolvent al secției de Grafică (promoția 1998, clasa prof. Constantin Catargiu), prezintă o serie de sculpturi în fibră de sticlă – fragmente și reinterpretări ale personajelor mitologice.  Aceste forme metamorfozate, desprinse din imaginarul arhaic, reconstituie simboluri universale, transformate în expresii contemporane ale memoriei colective.

„Sculpturile mele sunt fragmente arhetipale desprinse din mit, reconfigurate în forme contemporane. Ele explorează relația dintre subconștientul neexprimat și memoria colectivă, ca o meditație asupra imortalității — a dorinței de a transcende timpul prin materie”, transmite Eugen Varga

Curatoriată de prof. univ. dr. Dana Constantin, președinta UAP Timiș expoziția se va deschide cu un cuvânt introductiv al conf. univ. dr. Gabriel Kelemen și va avea inclusiv un moment muzical special oferit de Horia Crișovan.

Program de vizitare: luni –  vineri, 9:00 – 16:00.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalului Vinului, ediția 2025, pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Festivalul Vinului de la Timișoara se va desfășura  în perioada 7-9 noiembrie 2025, după ce a fost reprogramat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din urmă cu două săptămâni.

Astfel, timp de trei zile, timișenii sunt invitați să petreacă alături de nume îndrăgite ale muzicii populare și ușoare.

Vor urca pe scenă, printre alți, Vlăduța Lupău, Carmen Biruescu, Ramona Vița, Compact, Ana Maria Moldovan, El Nino, Liliana Laichici, Adrian Stanca sau Cornelia Lupulescu, artiști care anunță un eveniment de excepție.

Festivalul Vinului de la Timișoara, care va redeveni de acum înainte o tradiție, se va desfășura într-o nouă zonă a Timișoarei, mai exact pe strada Gheorghe Lazăr nr. 15, vizavi de supermarketul Kaufland.

Organizatorii își doresc ca în această zonă să se mai desfășoare în viitor evenimente de acest gen, printre care și un festival al berii.

PROGRAM

Vineri, 7 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Carmen Biruescu

Vlăduța Lupău

Ramona Vița

Maria Borțun

Adela Jurchescu

Alina Radi

Liliana Latchescu

Sâmbătă, 8 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Trupa Vest cu Radu Stoica

Anamaria Moldovan

Francesca Rif

El Nino

Paul Ciuci&Trupa Compact

Duminică, 9 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Raluca Stanca, Oana Stanca, Adrian Stanca

Liliana Laichici

Alex Nicșescu

Cornelia Lupulescu

Ramona Gomboș

Teo Catarov&Band

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite