Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Primăria Timișoara preia cereri pentru atestarea administratorilor de bloc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Compartimentul Asociații de Proprietari, anunță preluarea de cereri în vederea atestării persoanelor fizice ca administratori de condominii, în baza Legii nr. 196/2018.

Administratorii neastestați în baza Legii 196/2018 au obligația de a solicita atestarea. Menținerea în funcție a unui administrator neastestat, sau angajarea de către președintele asociației de proprietari a unui administrator neatestat, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 196/2018, atât asupra persoanei fizice care desfășoara activitatea de administrator fără atestare, cât și asupra reprezentanților asociațiilor care angajează administratori neatestați.

În vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate, persoanele juridice specializate, care au ca obiect de activitate administrarea condominiilor, au obligația obținerii atestatului în condițiile legii 196/2018, pentru toți angajații acestora care presteaza activitatea de administrare a condominiilor.

Pot fi atestate ca administrator de condominii persoanele fizice cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara, care vor depune următoarele documente, în vederea obținerii  certificatului de atestare:

a)  cerere tip – formular cerere

b) copia documentului de identitate;

c)  certificatul de cazier judiciar;

d) certificat de cazier fiscal eliberat de ANAF

e) copia certificatului de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii conform Legii 196/2018;

Cererile, însoțite de documente, se depun, fie la sediul Primariei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1,  Camera 12 (luni – vineri, interval orar 8-20), fie prin poștă sau online pe platforma guvernamentală https://edirect.e-guvernare.ro

Atestatul pentru dobândirea calității de administrator condominii va fi emis persoanelor fizice,în urma unei hotărâri a Consiliului Local Timişoara.

Certificatul de atestare va menţiona datele de identitate ale titularului (nume, prenume si codul numeric personal), autoritatea emitentă. Certificatul de atestare este valabil 4 ani, de la data emiterii și este valabil pe întreg teritoriul României.

Mai multe informații cu privire la atestarea administratorilor de condominii și la organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, pot fi găsite în secțiunea COMUNITATE/ASOCIAȚII DE PROPRIETARI/INFORMAȚII a site-ului www.primariatm.ro .

Locale

GHINION. A abandonat deșeuri pe domeniul public și s-a răsturnat cu camionul. Amendă de 45.000 de lei

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă.

„În acest an, am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu și astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, dar să le și confiscăm mașina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deșeurilor în oraș. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunități”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Deținătorul vehiculului a fost identificat și amendat de Poliția Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deșeuri, în baza OUG nr. 92/2021. De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului, conform HCL 118/2024.

La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operațiunea a inclus și mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalității.

Primăria Timișoara și Poliția Locală continuă să sancționeze persoanele fizice și firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăți care nu sunt autorizate pentru transportul deșeurilor. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 38 de amenzi pentru abandonul/îngroparea de deșeuri și 24 de amenzi pentru transportul prin operatori neautorizați de deșeuri, în valoare totală de 1.662.500 lei.

 

Citeste mai mult

Locale

Colosseum Timișoara Ballroom anunță o seară spectaculoasă de Revelion 2025

Publicat

pe

Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024.

Invitații vor avea ocazia să se bucure de o seară magică, alături de cunoscuta interpretă Rodica Canțîr și energicul DJ Sorin.

Evenimentul va începe la ora 19:30, cu primirea invitaților, urmată de un aperitiv festiv la 21:00.

Concertul live cu Rodica Canțîr va începe la 21:30, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sorin de la 22:30 până la miezul nopții, când va avea loc un toast de Anul Nou, însoțit de un impresionant foc de artificii.

Meniul va include o varietate de delicii, de la platouri cu aperitive, sărmăluțe bănățene, până la friptură delicioasă și un tort festiv.

De asemenea, invitații se vor putea delecta cu băuturi nelimitate pe parcursul serii.

Locurile sunt limitate, iar organizatorii recomandă rezervările cât mai curând posibil. Pentru detalii și bilete, cei interesați pot suna la 0742.274.120.

Colosseum Timișoara Ballroom promite o seară plină de surprize, muzică bună și distracție garantată.

Nu ratați cel mai spectaculos eveniment al anului!

Pentru detalii și meniul complet accesați link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1106257258173940&id=100063690294292&rdid=SSjKO3nOTPAdqeRE

Citeste mai mult

Locale

Horia Brenciu va cânta la deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din Timișoara șe va deschide în 30 noiembrie și va fi organizat în trei piețe din centrul orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul va fi organizat în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

La evenimentul de deschidere a târgului, de la ora 18.00, va cânta Horia Brenciu &HB Orchestra dar și Sancro Machado.

Odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele festive.

Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că în fiecare seară, pe parcursul târgului, va avea loc un program artistic.

Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite