Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

REGULAMENT. Cum călătorim cu animalele de companie cu mijloacele de transport în comun

Publicat

pe

Primăria Timișoara a reglementat accesul persoanelor însoţite de animale de companie în mijloacele de transport în comun de pe raza orașului.

Animalele de companie au acces în tramvaie, troleibuze ori autobuze, cu respectarea condițiilor prevăzute de reglementările locale.

Astfel, câinii de talie medie şi mare au acces în mijloacele de transport în comun ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham şi cu botniţă, în timp ce cânii de talie mică trebuie să fie ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham ori în braţe sau în cuşcă/geantă de transport. Pisicile sau alte animale mici au acces în mijloacele de transport în comun ţinute în cuşcă sau în geantă de transport.

„O persoană poate fi însoţită de maxim un animal de companie de talie medie sau mare, iar în cazul animalelor de talie mică, în funcţie de capacitatea permisă de cuşcă/geantă de transport şi cu respectarea cerinţelor etologice în funcţie de specie/rasă. Animalul trebuie să fie îngrijit, socializat, iar proprietarul să aibă asupra sa carnetul de sănătate care să ateste efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare, deparazitări şi vaccinări la zi, avizat de către medicul veterinar curant (precum şi identificarea şi înregistrarea în sistemul naţional RECS, pentru câini)“, explică reprezentanții Primăriei Timișoara.

Deţinătorul animalului de companie va achita şi composta bilet de călătorie şi pentru acesta.

Se recomandă celor care doresc să călătorească însoţiți de animalul de companie să aleagă cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun şi să evite orele de vârf și mijloacele de transport aglomerate, astfel încât spaţiul să permită o distanţare de minim un metru faţă de celelalte persoane.

Conducătorul de bord sau controlorii de pe mijloacele de transport în comun au dreptul să solicite persoanei însoţite de animal părăsirea mijlocului de transport în situaţia în care acesta nu respectă prevederile menționate.

Locale

Un tânăr de 26 de ani a provocat un accident fiind și băut și drogat. Ce au mai descoperit polițiștii

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani din județul Caraș-Severin a fost reținut de polițiștii din Timișoara după ce a provocat un accident de circulație și a părăsit locul faptei deoarece era băut, drogat și conducea cu permisul suspendat.

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, duminică, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că un bărbat a condus un autoturism pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism, condus de către o femeie în vârstă de 31 de ani, după impact conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei.

Totodată, în urma impactului a rezultat rănirea a două femei, respectiv a femeii de 31 de ani și a unei pasagere din autoturismul condus de către aceasta, având aceeași vârstă.

În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp polițiștii Biroului Rutier au identificat și depistat conducătorul auto, respectiv un tânăr de 26 de ani, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că tânărul figurează având permisul de conducere anulat.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare a tânărului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin.

Citeste mai mult

Locale

OPORTUNITATE. Înscrieri pentru admiterea la cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române

Publicat

pe

Începând cu 24 aprilie 2024, a fost dat startul sesiunii de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române, din Cluj-Napoca și Câmpina.

– 1.640 de locuri sunt pregătite astfel:

1.340 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina

300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan, Cluj-Napoca.

Detalii privind organizarea și desfășurarea concursurilor:

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@tm.politiaromana.ro;

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 21 mai 2024;

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează și se finalizează până la data de 21 mai 2024, conform planificării care va fi comunicată în timp util, pe site-ul IPJ Timiș, la secțiunea Carieră – Admitere instituții de învățământ.

Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 25 – 31 mai 2024;

Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 15 iunie 2024;

Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.

Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți aici:

https://tm.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-de-invatamant/concurs-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE la tâlhari. Bărbat arestat după ce a vrut să-și însușească un telefon mobil prin violență

Publicat

pe

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara după ce a tâlhărit cu violență o persoană de la care urma să cumpere un telefon mobil.

Conform anchetatorilor, bărbatul s-a întâlnit, serile trecute, cu o persoană de sex masculin în zona unui centru comercial de pe bulevardul Antenei din Timișoara, cu intentia de a-și vinde telefonul mobil, iar acesta din urmă dupa ce l-a rugat să-l însoțească la un bancomat pentru a-și scoate bani, i-a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în zona ochilor, l-a lovit, apoi profitând de situația creată i-a smuls telefonul mobil din mână și a fugit.

În cauză, s-a dispus încăperea urmăririi penale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiștii efectuând cercetări în Timișoara,  Orțișoara și Vinga pentru depistarea autorului faptei.

Îm urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana bănuită, în încercarea de a se ascunde s-a deplasat în municipiul Arad, în proximitatea Gării, astfel că s-a luat legătura cu lucratorii din cadrul SRPT Arad, care au fost dirijați spre locul unde aceasta se află.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, din Orțișoara, a fost depistat și condus la sediul Politiei Municipiului Timişoara în baza unui mandat de aducere.

În urma audierii și probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru tâlhărie calificată.

Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite