Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unul dintre cele mai reprezentative locaşuri ortodoxe din Europa

Publicat

pe

Declarată monument de artă pentru frumusețea și măreția ei, Catedrala Mitropolitană din Timișoara este unul dintre cele mai reprezentative locașuri ortodoxe din Europa. Construcţia acesteia a început în anul 1936, prin sfinţirea pietrei fundamentale de către Episcopul Andrei Magieru al Aradului. Au fost necesari cinci ani de muncă intensă până la ridicarea tuturor lucrărilor de arhitectură, suprafaţa construită cuprinzând 1.542 m, iar volumul, în jur de 50.000 mc, capacitatea fiind estimată la aproximativ 5.000 de credincioşi. În toamna anului 1946, după 10 ani de efort, noul locaş al Domnului, împodobit cu cele mai bune şi mai alese opere, aştepta solemnitatea târnosirii şi încredinţării cultului pentru care a fost destinat. A fost aleasă ziua de 6 octombrie 1946 ca zi a marelui praznic al ortodocşilor din Banat. La această mare procesiune a participat însuşi Patriarhul Nicodim Munteanu, Regele Mihai I, alături de întreg Episcopatul Mitropoliei Ardealului şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc. Aşa cum se prezintă astăzi, arhitectura, pictura şi sculptura catedralei dezvăluie privirilor un tot unitar axat pe filonul tradiţiei artistice româneşti, dar înainte de toate reliefează talentul şi arta celor care au trudit la înfrumuseţarea acestui măreţ locaş de cult. Lucrările de sculptură şi aurire sunt opera sculptorului Stefan Gajo şi au fost realizate în perioada 1944-1946. Pictura catedralei a fost realizată de reputatul artist plastic Anastase Demian, în aproximativ şase ani. Execuţia picturii s-a făcut în tehnici variate. Multiplele calităţi însumate de întreaga iconografie a acestei catedrale au fost evidenţiate de reputaţi specialişti, prin analize detaliate, atât din perspectiva tematicii, cât şi a virtuţilor plastice. Dintre acestea, menţionăm un fragment ilustrativ: „Pictura Catedralei Mitropolitane din Timişoara, opera maestrului Anastase Demian, face parte din marile ansambluri monumentale din ţara noastră. Lucrată cu nerv şi sensibilitate, într-o manieră neobizantină cu totul personală, epatează prin decorativismul ei, prin caracterul pronunţat narativ şi prin precizia structurală a compoziţiilor. Imensa suprafaţă pictată impresionează prin unitatea stilistică şi dominanta tonală, ceea ce dă întregului ansamblu o copleşitoare măreţie”, se arată în lucrarea „Catedrala Mitropoliei Banatului”, semnată de I.D. Suciu, D. Niculescu, V. Tigu, apărută la Timişoara în 1979. Din punct de vedere arhitectural, catedrala are ca model bisericile moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare, dar într-o concepţie amplificată, la alte proporţii. Catedrala se întinde pe o suprafaţă clădită de 1.542 mp, cu lungimea de 63 m, lăţimea de 32 m. Înălţimea totală a acesteia este de 90,5 m, volumetria situându-se în jur de 50.000 mc, iar suprafaţa accesibilă credincioşilor fiind de 1.084 mp. Capacitatea sfântului locaş este de aproximativ 5.000 de persoane. Exteriorul este din cărămidă aparentă de culoare roşie-galbenă-portocalie îmbinată cu discuri smălţuite şi firide pictate ca la bisericile moldoveneşti (toate provenind de la fabrica din Jimbolia). Soclul, colonadele şi ramele exterioare ale ferestrelor sunt din piatră de Banpatac. Catedrala are 11 turnuri acoperite cu ţiglă smălţuită fabricată la Jimbolia (pe fondul ţiglelor se disting cele trei culori ale drapelului naţional: roşu, galben şi albastru). În vârful turlelor sunt aşezate şase cruci, trei mitre şi şase „capete” de cruci. Crucea cea mai mare, aşezată pe cupola Pantocratorului, are înălţimea de 6,90 m, la care se adaugă înălţimea soclului crucii de 4,10 m, însumându-se deci înălţimea de 11 m. sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Întâmpinarea Domnului în Biserica Ortodoxă. Ursul anunță dacă vine primăvara

Publicat

pe

La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia.

Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi.

Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Cei ce sufereau de sperieturi erau afumați cu fire din blana de urs. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Asta înseamnă că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară, vestind apropierea primăverii. Dacă e vreme frumoasă în ziua de Stretenie, tot așa va fi până la Sfântul Gheorghe.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Ei sunt protectorii învățământului teologic

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește, în fiecare an, în 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, „Protectori ai învățământului teologic”, fiecare dintre ei având o contribuție importantă la evoluția teologiei creștine.

Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credințe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deținut și înalta treaptă a arhieriei.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are, în esență, o simbolistică a comuniunii: astfel cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu duce la dezbinare și nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemați să trăim separat unii de alții sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – în comuniune unul cu celălalt.

Biserica îi pomenește pe cei trei ierarhi atât separat – pe Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie la 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie – arătând și deosebirile dintre aceștia, dar și împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învățătură și pentru a releva creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.

Cei trei Sfinți Părinți au fost luminători ai creștinătăţii, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri și au îmbogățit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Grigorie), dar și alte importante cuvinte de învățătură, iar Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi.

Istoricii arată că, în vechime, apăruseră neînțelegeri între creștini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, pe motiv că este înalt la cuvânt, alții îl înălțau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învățătura lui și că îi îndreaptă pe toți, și-i îndeamnă spre pocăință prin dulceața graiului său, iar alții înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, care i-ar fi întrecut pe toți, prin înălțimea, frumusețea și cuviința cuvântărilor și scrierilor sale.

După o vreme, cei trei sfinți au început să i se arate, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, iar în anul 1084, într-o vedenie, acestuia i-au apărut cei trei sfinți împreună, spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înştiințează cu aceasta pe creștini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem”.

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.

În anul 1936, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite