Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

Sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Publicat

pe

Creştinii îi sărbătoresc duminică pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori, îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), care era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turta se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.  Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spiritualitate

Slujbe speciale cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului la mănăstirea de la Bodrog

Publicat

pe

Și în acest an, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad sunt așteptați pelerini din vestul țării cu ocazia hramului paraclisului de vară al locașului de cult.

Credincioșii care vor veni la mănăstire cu ocazia marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului vor putea să participe la procesiunea Drumul Crucii dar și la alte slujbe pe parcursul a două zile.

Duminică, 14 august 2022 

  • Ora 16:00 – Vecernia cu Litie și Utrenia
  • Ora 19:00 – Procesiunea ,,Drumul Crucii”
  • Ora 21:00 – Taina Sfântului Maslu
  • Ora 23:00 – Prohodul Maicii Domnului

Luni, 15 august 2022

  • Ora 02:00 – Sfânta Liturghie
  • Ora 09:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile 3 şi 6
  • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească

Citeste mai mult

Spiritualitate

Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoarea care marchează despărțirea de vară

Publicat

pe

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc în fiecare an, în 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară.

Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage.

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea. În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac. Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. De asemenea, se spune că fetele nu trebuie să se pieptene deoarece nu le mai creşte părul, iar călătoriile trebuie evitate pentru că se spune că vă veţi rătăci.

Dacă vor posti azi, femeile însărcinate vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Adormirii Maicii Domnului. Îndemnul IPS Ioan, mitropolitul Banatului

Publicat

pe

Postul Adorimirii Maicii Domnului este al treilea post din toate cele patru de peste an care are în fiecare an o dată fixă. Începe pe data de 1 august și durează două săptămâni.

Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregătește pe creștinii ortodocși pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

Primele două săptămâni din luna august le parcurgem prin rugăciune şi post în aşteptarea celei mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, şi anume Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 15 august. Dacă vom cerceta cu atenţie calendarul creştin ortodox, vom constata că cele mai multe sărbători, după cele închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt dedicate Maicii Domnului.

Dintotdeauna, Biserica a cinstit-o pe Fecioara Maria, iar acest lucru reiese din textul Sfintei Evanghelii. Încă din perioada apostolică, figura Maicii Domnului a deținut un loc deosebit, fiind ­deasupra sfinților. Sfântul Ioan Damaschin, mare părinte și dogmatist al Bisericii, spune: „Pe Sfânta Fecioară o slăvim, ceea ce este Maica lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu adevărat din aceasta S-a născut și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu este aceea din care Dumnezeu S-a întrupat”.

Noi o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naşte pe Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi a vestit lucrul acesta prin profeţi (Facere 3, 15; Isaia 7, 14; Ieremia 23, 5-6; Iezechiel 44, 1-3).

Cum postim

Creştinul trebuie să postească nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-se totodată de la patimi, păcate şi ispite. Timpul pentru post îl hotărăşte Bise­rica. Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păca­telor, precum şi pentru stăruirea în rugăciunea curată. Folosul postului este desăvârşirea în virtute.

Cinstiți părinți, Iubiți credincioși și credincioase, Din mila Lui Dumnezeu și prin purtarea Sa de grijă începem postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august).

Un răstimp de frumusețe liturgică în care suntem chemați să adâncim taina vieții Maicii Domnului și să folosim timpul călătoriei noastre pământești pentru a spori în credință și fapte bune. Dacă privim cu luare aminte la modul în care icoanele Maicii Preacurate sunt așezate în Bisericile noastre, ca într-un paralelism iconic, vom descoperi negrăita pedagogie dumnezeiască. Întâi, pictarea Maicii Domnului cu Pruncul în brațe pe iconostasul Bisericii o vădește pe Fecioara Maria ca prima purtătoare de Dumnezeu, arătându-ne că aceasta este vocația oricărui fiu al Bisericii, anume aceea de a-L purta pe Dumnezeu în sufletul său și de a-și transforma inima într-un altar pe care să coboare Fiul Lui Dumnezeu. Icoana reprezentativă pentru perioada aceasta a postului o înfățișează pe Maica Domnului în momentul trecerii sale în veșnicie. De această dată se petrece o inversare, o restituire dumnezeiască: Fiul Lui Dumnezeu, Hristos Domnul, o poartă în veșnicie pe cea care s-a făcut Eva cea nouă a neamului omenesc și Biserică vie a Celui necuprins, reconfirmându-ne chemarea de a deveni purtători de Dumnezeu, pentru ca în ziua marii treceri să fim și noi purtați de Cel veșnic în lumina iubirii Sale nesfârșite.

În aceste două săptămâni de post, îndemnăm părintește pe toți frații și surorile noastre din cinul monahal, pe preoții și credincioșii eparhiei noastre, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, sub călăuza celei ce este Maică a Luminii și să înălțăm rugăciuni stăruitoare pentru vremuri pașnice, pentru înmulțirea dragostei dintre oameni, pentru ploaie la bună vreme și pentru ca Domnul Dumnezeu să reverse asupra noastră toate darurile Sale cele bogate.

Pentru aceasta, îndatorăm pe slujitorii sfintelor altare ca, în fiecare seară din acest post, să oficieze Acatistul și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (alternativ), fiindcă prin aceste rugăciuni de mângâiere, Biserica poartă în gândul ei sfânt toată făptura, însumând astfel bucuriile, durerile și necazurile tuturor.

Să folosim aceste zile binecuvântate pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoi, pe străini și pe orfani, pe văduve și pe credincioșii vârstnici, singuri și bolnavi. De asemenea, să nu uităm, iubiți frați și surori în Domnul, că postul nu se rezumă doar la înfrânarea de la mâncare, ci postul este și renunțare la patimi și, mai ales, postul are rostul de a cultiva noblețea sufletului, transformând omul într-o ființă dăruitoare de sine, iubitoare de Dumnezeu și de aproapele.

În Postul Adormirii Maicii Domnului sărbătorim, de asemenea, Schimbarea la Față a Domnului, la 6 august, praznic care ne îndeamnă la necontenită înnoire lăuntrică, la trăirea vieții pământești în lumina cea neînserată a Preasfintei și de viață Făcătoarei Treimi.

Cele două mari sărbători ale acestei perioade de post ne cheamă să ne rugăm împreună la hramul mănăstirilor Săraca (6 august) și Fârdea (15 august).

Rog pe bunul Dumnezeu să aveți parte de un post cu mult spor duhovnicesc!

† Ioan Arhiepiscop și Mitropolit

Rugăciune către Maica Domnului

„O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.”

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite