Ne găsiți și pe:

Locale

Cum se pregătește CJ Timiș să combată bolile alergice

Publicat

pe

Bolile alergice au devenit o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Prevalența crescută a acestor afecțiuni este strâns legată de rata mare de urbanizare și industrializare globală, care a crescut nivelul de poluare.

Poluarea aerului este asociată cu exacerbarea bolilor alergice, inclusiv astm, rinită alergică și alte afecțiuni atopice.

Pentru combaterea acestor afecțiuni, Consiliul Județean Timiș a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și cu Spitalul Județean de Urgență „Pius Brânzeu”, în vederea realizării în comun a proiectului pilot de interes județean „Soluție pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților alergici la (bio-)particule”.

Obiectivele acordului vizează următoarele aspecte: monitorizarea în timp real a calității aerului pe tip de (bio)particulă, calculul nivelului concentrației acestora și potențialul alergen, utilizând dispozitive inteligente interconectate și servicii integrate; alertarea persoanelor sensibile și/sau afectate în funcție de sensibilitatea la fiecare tip de (bio-)particulă, recomandând acțiuni specifice și monitorizând starea lor; monitorizarea și raportarea nivelului fenologic al plantelor alergene care emit bio-particule, în vederea alertării și informării populației cu mult înainte ca particulele să fie în atmosferă; consiliere și tratament pro activ al persoanelor sensibile și/sau afectate precum și monitorizarea evoluției acestora, reducând preventiv fluxul masiv pe centrele de tratament sau spitale; extinderea soluției pilot prin interconectarea la nivel național cu sisteme de alarmare și informare a populației și autorităților.

Se are în vedere identificarea zonelor cu grad mare de infestare cu plante cu potențial alergenic și trasabilitatea acestora, informarea populației, dar și consiliere și tratament pro activ al persoanelor sensibile. De asemenea, o altă direcție urmărită vizează dispozitivele IOT „edge-computing” inteligente, pentru identificarea parametrilor climatici necesari în estimarea evoluției fenologice a plantelor și fungilor și perioada de eliberare a polenului, respectiv sporilor nocivi. Protocolul va permite procesarea datelor și predicția trendului nivelului de polen și spori, precum și alerte și acțiuni colaterale.

Soluția propusă constituie o premieră în domeniu, prin identificarea și acțiunile țintite pe vario-tipuri de (bio-)particule, cu scopul în ameliorarea efectelor acestor asupra populației.

„Este un proiect de suflet, o idee pe care am avut-o acum doi ani și mă bucur ca am reușit să coagulăm principalii actori cu care am semnat un protocol de colaborare, pentru a trece la implementarea proiectului. Vorbim despre crearea unui sistem pilot, unic la nivel național, cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

În județul Timiș, tendința alergiilor respiratorii este în creștere. Mai precis, dintre pacienții alergici identificați în perioada 2008 – 2018 (n = 13047 pacienți), aproape jumătate (44,49%) au fost diagnosticați cu rinoconjunctivită și/sau astm indus de (bio-)particule tip aero-alergeni, iar dintre aceștia, majoritatea erau sensibilizați la polen.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite