Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Campanie pentru combaterea și distrugerea ambroziei, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timișoara a început acțiunile de combatere a răspândirii ambroziei, prin demararea campaniei de creștere a gradului de conștientizare cu privire la efectele negative ale acestei plante asupra sănătății oamenilor. În cadrul campaniei, vor avea loc acțiuni de verificare și identificare a terenurilor infestate cu specii de buruieni aparținând acestui gen de plante.

Responsabilitatea identificării suprafețelor pe care crește ambrozia revine, conform legii, autorităților administrației publice locale. Primăriile trebuie să verifice, anual, terenurile de pe raza lor administrativ-teritorială, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost depistate focare de infestare cu ambrozie și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an.

În ceea ce privește acțiunea de distrugere a ambroziei, această obligație revine proprietarilor sau deținătorilor de terenuri unde au fost identificate astfel de focare de infestare. După distrugerea buruienilor, proprietarii menționați mai sus au obligația să informeze, în scris, administrația publică locală pe raza căreia se află terenul infestat, pentru ca aceasta să verifice aplicarea lucrărilor de combatere a ambroziei.

În cazul în care proprietarii de terenuri – persoane fizice sau juridice – nu efectuează lucrările de eradicare a plantei cu potențial alergen acolo unde este cazul, aceștia vor primi un avertisment, iar dacă în continuare nu se conformează obligației ce le revine, li se vor aplica amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv între 10.000 și 20.000 lei, în cazul persoanele juridice.

Echipa Biroului de Avize și Control Mediu din cadrul Primăriei oferă câteva recomandări utile referitoare la combaterea și distrugerea ambroziei. În majoritatea cazurilor, ambrozia ocupă spații/vetre compacte. Prin urmare, cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a acestor vetre sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor. Când ambrozia este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când planta are 10 – 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință. Pentru eficacitatea acțiunii, se recomandă cositul repetat de 2-3 ori pe an. Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea completă a buruienii.

Ambrozia afectează o mare parte a populației din cauza polenului pe care îl produce și care conține multiple fragmente extrem de alergizante. Pentru buna desfășurare a acțiunilor de combatere a ambroziei, ne adresăm tuturor proprietarilor, deținătorilor, administratorilor și beneficiarilor de terenuri cu solicitarea de a ne sprijini în acest demers, în beneficiul întregii comunități.

Locale

La inițiativa cetățenilor, vor fi amenajate trei parcuri noi în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timișoara extinde zona verde a orașului cu 20.000 mp, în cartierele Blașcovici, Kuncz și Dâmbovița, prin trei proiecte inițiate și votate de timișoreni în cadrul programului de bugetare participativă.

Astfel, trei terenuri în stare avansată de degradare, de pe străzile Taborului, Zefirului și Paul Constantinescu, vor fi transformate în parcuri cu zone verzi, locuri de joacă, alei, echipamente sportive și spații pentru socializare, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în cartiere.

Municipalitatea a lansat licitația pentru servicii de proiectare (SF+PT) pentru cele trei investiții.

„Aceste trei parcuri noi nu sunt doar investiții ale Primăriei, ci rezultatul implicării directe a timișorenilor prin bugetarea participativă. Le mulțumesc tuturor celor care au venit cu idei, care au mobilizat comunitatea și care au votat. Împreună transformăm terenuri abandonate în spații verzi, locuri de joacă, zone pentru sport și socializare, adică în spații care aduc viață și bucurie în cartierele Timișoarei. Un oraș modern se construiește împreună cu oamenii săi”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Fiecare parc va include suprafețe verzi, locuri de joacă pentru copii, echipamente sportive (coșuri de baschet, mese de ping-pong, aparate pentru exerciții calisthenics), o canisită, toalete publice, sisteme de irigare, iluminat modern și supraveghere video. Parcurile vor fi complet accesibile pentru persoane cu dizabilități și pentru timișoreni de toate vârstele.

Documentația pentru cele trei parcuri poate fi consultată la adresa https://www.primariatm.ro/anunturi/cumparari-directe.

În primăvara anului 2024, Primăria Timișoara a finalizat Parcul Lunei, o inițiativă pentru care, de asemenea, s-a mobilizat comunitatea în cadrul mecanismului de bugetare participativă.

O suprafață neîngrijită și folosită vreme de 30 de ani pe post de parcare sau rampă ilegală de deșeuri a fost transformată de municipalitate în parc pentru întregul cartier.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Locale

Zi liberă în instituțiile de învățământ din județul Timiș în 15 septembrie, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel nou de la Partoș

Publicat

pe

Ziua de  15 septembrie este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.

Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde se află, din 1956, moaștele sfântului aduse de la Mănăstirea Partoș, sărbătorește cel de-al doilea hram al său.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în această zi de sărbătoare elevii și cadrele didactice din județul Timiș nu vor merge la școală.

Inspectoratul Școlar Județean a decis suspendarea cursurilor, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că această măsură se aliniază unor modele similare din alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, 14 octombrie – ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva– este declarată zi nelucrătoare.

Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș rămâne un moment de referință pentru comunitatea timișoreană și pentru întreg Banatul, reunind în rugăciune mii de credincioși care îi aduc prinos de recunoștință apărătorului și mijlocitorului nostru în fața tronului Preasfintei Treimi.

Citeste mai mult

Locale

Georgiana Vița și formația Timișul, la Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, care este și hramul bisericilor ortodoxe din localitatea Parța va fi organizat un dublu eveniment: Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană.

Primăria Comunei Parța invită toți locuitorii, cu mic cu mare, în 8 septembrie 2025, începând cu ora 18.00, la Biserica Ortodoxă Română din Parța, pentru o rugăciune pentru localitate noastră.

După care, de la ora 18:30, în Parcul Comunal se va sărbători Ruga Bănățeană, prin cântec, joc și voie bună, alături de Ansamblul „Tezaur Bănățean“ din Parța și soliștii vocali Dana Gruescu și Toni Bagiu, acompaniați de formația Titel Brestovicean.

Sărbătoarea va continuă în data de 9 septembrie, când va cânta îndrăgita interpretă Georgiana Vița și solistul Cosmin Popa, acompaniați de formația „Timișul“.

PROGRAM:

Luni, 8 septembrie 2025, ora 18.30, Parcul Central

Dana Gruescu

Toni Bagiu

Formația Titel Brestovicean

Ansamblul „Tezaur Bănățean” din Parța – dansuri populare și tradiții locale

Marți, 9 septembrie 2025, ora 19.00, Parcul Central

Georgiana Vița și Formația Timișul

Cosmin Popa

Accesul este liber.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite