Ne găsiți și pe:

Din țară

PROIECT. Proprietarii de terenuri vor putea face, gratuit, succesiunea la primării

Publicat

pe

Un nou proiect de lege privind succesiunea, categorie în care intră și terenurile agricole, se află în procedura parlamentară.

Dacă documentul legislativ va primi vot favorabil din partea Executivului, atunci moștenitorii vor putea realiza succesiunea la primărie, gratuit, fără să plătească taxe.

Noul ministru al Agriculturii, deputatul Florin Barbu, este inițiatorul acestui proiect de lege prin care se se dorește ca procesul de succesiune să fie gratuit şi simplificat.

Oficialul a explicat că această lege a luat naștere din nevoia și din dorința de a continua și finaliza procedurile de cadastrare și intabulare a tuturor imobilelor din România.

„Este un prim pas. Ideea mi-a venit din teritoriu, fiind deputat de Olt, discutând cu foarte mulți oameni în zona de sud. Și vă dau un exemplu: în Corabia există un singur notar care are 22 de unități administrativ-teritoriale, iar programarea pentru o taxă de succesiune durează. Oamenii au fost programați până în anul 2026-2027. Dacă vrem să realizăm ceva în agricultură, dacă vrem să facem comasarea terenurilor, haideți să lăsăm unitățile administrativ-teritoriale, secretarii primăriilor să facă acest proiect, acest prim plan de ieșirea din indiviziune a fiecărui moștenitor”, a spus Florin Barbu.

În prezent, proiectul de lege se află în stadiul de analiză și dezbatere la Comisia de Agricultură și la Comisia Juridică din Camera Deputaților.

Pentru a fi adoptat și a deveni lege, proiectul trebuie să treacă prin votul Parlamentului.

După ce a fost aprobat de Parlament, proiectul va fi trimis către președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite