Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Catedrala Mitropolitană din Timișoara, dotată cu un defibrilator semi-automat extern

Publicat

pe

Duminică, 19 noiembrie a.c., la catedrala mitropolitană din Timișoara, în cadrul proiectului „O nouă inimă pentru Timișoara”, al companiei Mansave, a fost instalat un defibrilator semi-automat extern, prin intermediul proiectului DEFIBSAVE.

Donarea acestui aparat medical a fost făcută după  terminarea serviciului religios, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și a membrilor echipei Mensave.

Părintele Mitropolit Ioan le-a vorbit credincioșilor despre activitatea Mensave, care oferă Cursuri de Prim Ajutor în toată România și pune accent pe rolul acestei companii în  sănătatea comunității noastre.

Reprezentantul companiei a explicat cum funcționează aparatul și a subliniat că este vital să fie utilizat chiar și atunci când se sună la 112, pentru că poate salva viața oamenilor, dacă se intervine rapid. Acest aparat, al șaptelea din seria celor ce urmează a fi donate comunității, a fost amplasat în pridvorul catedralei mitropolitane și poate fi întrebuințat de orice cetățean aflat într-o situație de dificultate.

Monahia Anastasia Pah, medic cardiolog, a oferit explicații credincioșilor prezenți asupra modului de utilizare concretă a acestui aparat medical, numit pe bună dreptate „salvator de vieți”. MENSAVE este o companie care oferă Cursuri de Prim Ajutor în toată România. Este o organizație dedicată sănătății și siguranței comunității, axată pe inițiative inovative, care aduc beneficii durabile.

Opt din zece români nu știu să acorde primul ajutor

Prin proiectul defibSAVE marca MENSAVE, punem Timișoara la masa orașelor europene. Acest proiect cuprinde în prezent 6 defibrilatoare automate externe (AED) amplasate în Timișoara: Aeroportul Traian Vuia (2), Palatul Lloyd (1) – centrul orașului, în incinta Gării de Nord (1), clinica Oncocenter (1), platforma Incontro (1). Încă zece defibrilatoare așteaptă să fie montate în oraș în locurile aglomerate. Nucleul principal al acestui proiect sunt salvatorii, care au fost instruiți să folosească defibrilatoarele automate externe într-o situație reală. Din acest motiv, în România avem peste 10.000 de persoane instruite, iar aproximativ 5.000 sunt doar în zona de vest.

Investiția în acest proiect depășește 50.000 RON – bani proveniți din profitul companiei și sunt reinvestiți în comunitate.

În momentul de față compania depune eforturi pentru a conecta aceste defibrilatoare automate externe la sistemul unic 112.

Locale

Sistemul e-SIGUR, implementat la Timișoara pentru prevenirea accidentelor în oraș

Publicat

pe

Cu peste 17.000 de treceri pe roșu lunar și cu accidente relatate aproape zilnic în oraș, primarul Dominic Fritz solicită ca sistemul național e-SIGUR, care permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea șoferilor care pun în pericol vieți omenești, să fie activat cât mai curând.

Calmatoarele de viteză și trecerile de pietoni supraînălțate nu pot rezolva toate problemele de trafic, de aceea, primarul Dominic Fritz a cerut în mod repetat o legislație pentru radarele fixe locale, care îi descurajează pe șoferi să depășească viteza.

Legislația a venit cu întârziere și sistemul nu a fost activat, dar cadrul necesar există acum. Ca urmare, municipalitatea a inițiat demersurile pentru integrarea în platforma e-SIGUR coordonată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, spune primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiul Timișoara dispune și de 9 radare fixe, dintre care 2 au fost achiziționate recent și urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Aceste echipamente sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor efectivă este condiționată de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al municipalității, care include 383 de camere video, arată că, în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor drastice pentru șoferii care pun în pericol alți participanți la trafic, trecerea pe roșu tinde să devină un comportament frecvent, nu un accident întâmplător. În acest context, funcționarea radarelor fixe în cadrul sistemului național e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Municipiului Timișoara este deschisă colaborării cu MAI, astfel încât toți pașii necesari să fie parcurși cât mai repede, iar orașul să devină mai sigur pentru toată lumea.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de circulație în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 19 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, fie în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, fie în vederea realizării lucrărilor la rețelele de gaz și canalizare.

Astfel, în perioada 19 noiembrie 2025 – 22 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile George Enescu și Spiru Haret, în intervalul orar 08:30-12:30 și 14:00-17:00, în vederea desfășurării Campionatului Național de Fond Canotaj.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat etapizat, în perioada 20 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, pe stăzile Eroii de la Păuliș și Salcâmilor, la solicitarea Del Gaz, în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

De asemenea, la solicitarea Aquatim, în perioada 21 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Hebe, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a canalizării menajere.

În perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, zilnic, în intervalul 08:00–17:00, strada Miresei va avea traficul rutier restricționat, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarului și la accesele auto.

În plus, în perioada 24 noiembrie 2025 – 29 noiembrie 2025, va fi restricționată circulația rutieră pe strada Câmpului, în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelelor de apă, canal, energie electrică și gaze naturale, pentru amenajarea unor spații publice.

Citeste mai mult

Locale

REVELION 2026. Petrecere „ca-n Banat“, la Colosseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara vă invită să petreceți noaptea dintre ani la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară și un meniu în care „vedetele“ culinare vor fi preparatele tradiționale „ca-n Banat“.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Francesca Rif, Daniela Marin, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Aperitiv: Șuncă de casă, piept de curcan rumenit în tigaie, salată de boeuf, telemea proaspătă, caşcaval făcut în casă, cârnați, tobă, roșii cherry, slăninuță afumată, cu ceapa roşie şi pâine de casă, chiftele

Ciorbă de peşte ca la Szeged

Sarmale

Friptură de porc la cuptor cu cartofi rumeniți și murături

Tort

Vin alb şi roşu, bere, țuică de prune, cocktail-uri, coniac, wiskey, lichior

Artificii spectaculoase la trecerea dintre ani!

Petrecerea va începe la ora 19.00 iar pentru că locurile sunt limitate este nevoie de rezervare.

Pentru rezervări vă rugăm să sunați la telefon: 0742274120

Info: Restaurantul Colosseum Ballroom Timișoara se află în Giroc, Calea Timișorii, nr 6, Complex Totalco și dispune de locuri de parcare și două săli de evenimente. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, echipa Colosseum Ballroom Timișoara pregătește o petrecere de revelion memorabilă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite