Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Campania „Bucurie la cutie“, ediția a V-a. Cum puteți să ajutați

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație” (inEDU) a lansat în luna noiembrie 2025, ediția a V-a a campaniei umanitare „Bucurie la cutie”, o inițiativă devenită deja tradiție, care aduce magia Crăciunului în viețile copiilor din comunități vulnerabile. Anul acesta, ne propunem să ajungem la peste 1.200 de copii pentru care sărbătorile de iarnă nu înseamnă doar cadouri, ci mai ales speranță și încrederea că nu sunt uitați.

Campania este deschisă tuturor celor care doresc să dăruiască, dar în mod special ne adresăm profesorilor și educatorilor din școli, invitându-i să coordoneze grupuri de elevi în pregătirea pachetelor. Astfel, școlile pot deveni centre ale generozității, iar copiii implicați în actul de a dărui vor învăța lecții valoroase despre solidaritate și empatie.

Oricine dorește să participe se poate înscrie completând formularul online ( https://forms.gle/YaZH4G3qNxwtdcJe6 ) apoi va pregăti cutii ambalate festiv, care să conțină lucruri generice precum: pastă de dinți, periuță de dinți, săpun, prosop mic, ceva dulce, creioane colorate, carioci, caiet de desen, o felicitare/urare/desen, alte lucruri potrivite vârstei/genului (mǎnuşi, cǎciulǎ etc). Pe lângă obiectele donate, încurajăm adăugarea unei scrisori sau felicitări personalizate, pentru ca fiecare copil să primească și un mesaj de încurajare și afecțiune. Gândurile bune pot fi o adevărată sursă de inspirație pentru cei care le citesc, transformând fiecare pachet într-o experiență emoțională unică.

„Bucurie la cutie” nu este doar o campanie de colectare de cadouri, ci un simbol al solidarității comunității. Prin acest gest simplu, părinții acestor copii primesc nu doar un sprijin material, ci și alinarea că nu sunt singuri în fața dificultăților. De asemenea, profesorii și elevii implicați vor experimenta, la rândul lor, bucuria de a aduce zâmbete și de a face parte dintr-un efort comun pentru binele celorlalți.

Participarea este simplă: cei interesați sunt invitați să completeze formularul de înscriere disponibil online ( https://forms.gle/YaZH4G3qNxwtdcJe6 ). După înscriere, un voluntar al asociației va lua legătura cu participanții pentru a oferi toate detaliile necesare.

Cum puteți sprijini campania?

Pregătiți o cutie-cadou

Vă încurajăm, de asemenea, să transmiteți mesajul și colegilor dumneavoastră de la locul de muncă — companiile și echipele care aleg să se implice pot pregăti mai multe pachete, contribuind astfel la atingerea obiectivului nostru.

Contribuiți financiar

Dacă nu aveți timpul necesar pentru pregătirea unei cutii, puteți sprijini campania printr-o donație în contul Asociației Inițiativă în Educație – RO 63 INGB 0000 9999 0606 1986 cu mențiunea: Campanie „Bucurie la cutie” 2025.

Echipa organizației Inițiativă în Educație se va ocupa de realizarea pachetelor.

Dați vestea mai departe – link eveniment ( https://fb.me/e/8aS9ntvYj )

Uneori, cel mai simplu gest poate ajunge la cineva dispus să ajute. Orice distribuire contează.

Social

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Publicat

pe

Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.

Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.

Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.

După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.

Înscrieri

Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.

Probele sunt programate astfel:

23 mai – pentru ciclul primar

24 mai – pentru gimnaziu.

Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.

Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.

Premii pentru elevi

Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:

6 × Locul I: 5.000 lei

6 × Locul II: 4.000 lei

6 × Locul III: 2.500 lei.

În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.

Premii pentru profesori

Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.

Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.

Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.

Pentru mai multe informații:

organizare@naturadintreape.ro

Liviu Ardelean | 0746387874

Video explicativ:

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite