Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Autorul cărților din seria Ikigai, Francesc Miralles, la Timișoara

Publicat

pe

La invitația Asociației „Inițiativă în Educație”, Francesc Miralles, autorul cărților din seria Ikigai, va fi prezent în premieră la Timișoara în perioada 21 – 23 noiembrie 2023.

Autorul se va întâlni cu peste 300 de elevi și 50 de cadre didactice în cadrul activităților organizate special pentru elevi, profesori și întreaga comunitate din Timișoara.

Despre autor: scriitor, jurnalist și muzician catalan, născut în 1968 la Barcelona, Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări.

Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care „Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” (Humanitas, 2017), „Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață” (Humanitas, 2019, tradus în peste 60 de limbi, bestseller în SUA, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și „Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă” (Humanitas, 2020).

În plus, autorul susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea. Ne bucurăm să îl întâmpinăm pentru prima oară în interacțiune directă cu publicul din Timișoara!

Calendarul evenimentelor în care veți avea ocazia să îl cunoașteți personal pe autor:

Vernisaj expoziție „Inner Cosmos”- Livia Mateiaș

Dată: 21 noiembrie, de la ora 18:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte Timișoara, str. Vasile Alecsandri, nr.1;

Detalii eveniment: Link eveniment

„Întâlnire cu scriitorul. De vorba cu Francesc Miralles” – Activitate pentru elevi

Dată: 22 noiembrie, de la ora 10:00 – 11:00;

Locație: Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, Bulevardul Revoluției din 1989, nr. 17, Timișoara.

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscriere clase de elevi pe e-mailul: evenimente@inedu.ro

Locuri limitate!

„Cultură și Educație AZI” – Activitate pentru cadrele didactice

Dată: 22 noiembrie, de la ora 17:00 – 18:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscrieri: Formular de înscriere

„Dialog cu Francesc Miralles. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” – Activitate pentru publicul larg

Dată: 22 noiembrie, de la ora 19:00 – 20:00;

Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1

Detalii eveniment: Link eveniment

Înscrieri: Formular de înscriere

**Locuri limitate!

De asemenea, scriitorul Francesc Miralles va susține și o activitate în limba spaniolă pentru elevii la Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara.

Toate activitățile sunt organizate în parteneriat cu Asociația Via Rumania Cultura și fac parte din proiectele „Spațiul de cultură” și „Timișoara e culoare” (ediția a II-a).

Vă așteptăm cu entuziasm să participați la această oportunitate unică în Timișoara, creată special pentru întreaga comunitate!

Persoană de contact: Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0755 539 613

contact@inedu.ro

Proiectul „Spațiul de cultură” creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) își propune să valorifice bogăția și multiculturalitatea orașului nostru prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august – noiembrie 2023 în diferite cartiere ale Timișoarei.

Proiectul face parte din „Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″ și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Cultură

DiverCity. 77 de activități și evenimente culturale, în județul Timiș

Publicat

pe

Asociația Sfera Timișoarei anunță încheierea proiectului DiverCity, implementat în perioada septembrie – noiembrie 2024 în județul Timiș, cu scopul de a promova multiculturalitatea și diversitatea prin activități artistice, educaționale și interculturale.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu peste 25 de organizații culturale și educaționale locale și internaționale și a adus laolaltă comunități din Timișoara și județul Timiș, implicând un public de peste 2000 de persoane.

DiverCity, orașul diversității, a adus în prim-plan dimensiunea istorică unică a Timișoarei, evidențiind moștenirea culturală bogată și diversitatea etnică ce definesc regiunea Banatului. Proiectul a subliniat importanța educației pentru diversitate și a contribuit la dezvoltarea competențelor interculturale în comunitate, inspirând comunitatea să aprecieze și să valorifice pluralitatea culturală locală.

Proiectul DiverCity  a urmărit trei direcții europene principale: diversitatea artistică, diversitata etnică și diversitatea demografică.

Diversitatea artistică a fost explorată prin 1 expoziție de fotografie, 1 expoziție de sculptură 3D,  1 spectacol de dans interetnic, 3 spectacole de teatru și 40 de activități de educație pentru diversitate, incluzând ateliere de promovare a culturii scrise, exprimare artistică prin teatru, creație artistică și educație prin cultură.

Diversitatea etnică a fost surprinsă prin integrarea minorităților locale în activitățile proiectului. În cadrul Săptămânii interetnice au fost organizate ateliere culturale și literare în limbile maghiară, germană, sârbă, ucraineană și bulgară și au fost înregistrate 5 povești reprezentative încărcate pe contul de Youtube al asociației ca resurse deschise. Diversitatea etnică a mai fost promovată prin evenimentele DiverCity Talks și prin parteneriatele cu Uniunea Sârbilor din Timișoara, Uniunea Bulgarilor din județul Timiș, Fundația „Cotărița cu mirazuri” din Serbia și Centrul Cultural German.

Diversitatea demografică a fost reprezentată prin categoriile diferite de participanți. Au participat la activități peste 2.000 de persoane dintre care: 1750 de elevi, 80 de cadre, didactice și 200 de adulți din mediul rural și urban.

Proiectul a cuprins activități săptămânale în perioada septembrie – noiembrie 2024 și a însumat 77 de activități care s-au desfășurat în Timișoara, Biled, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Gătaia, Cenad, Cerneteaz, Crai Nou, Fibiș, Pesac, Moșnița Veche, Recaș.

Activitățile au inclus 1 conferință DiverCity Talks, 2 expoziții și tururi de mediere culturală, 40 de activități de educație pentru diversitate, 5 tururi ghidate ale cartierelor din Timișoara, 2 evenimente dedicate artistelor locale, 1 quiz cultural, 2 activități de formare pentru cadrele didactice, 1 spectacol de dans interetnic, 3 spectacole de teatru și au implicat aproximativ 53 de artiști, 20 de oameni din organizație și 15 voluntari.

Prin intermediul acestor activități, proiectul a contribuit la completarea și amplificarea rezultatului Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin crearea de contexte interdisciplinare și colaborative cu conținut cultural și educațional pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene.

Cofinanțatori: Primăria Comunei Biled, Uniunea Sârbilor din România și Uniunea Bulgarilor, Timișoara.

Parteneri: In-tuition.ro, Fundația „Cotărița cu mirazuri” din Serbia, Asociația „Inițiativă în Educație”, Asociația „De-a arhitectura”, Institutul Intercultural Timișoara, Librăria Cărturești Timișoara, Asociația Culturală Pusta, Asociația „Casa Buna Mica” , Asociația „Colț de Banat”, Asociația „Piticii Monei”, Asociația Action for People, Asociația Lapsus.

Instituții de învățământ partenere: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Liceul Teoretic Babel, Colegiul Național Bănățean, Şcoala Gimnazială „Maria Brindea” din Pesac, Școala Gimnazială Giarmata, Școala Gimnazială Cenad, Școala Gimnazială Fibiș.

Parteneri media: Radio Timișoara.

Proiectul DiverCity a făcut parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și a fost finanțat prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate vârstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale. De asemenea, Asociația Sfera Timișoarei urmărește conștientizarea și participarea activă a cetățenilor în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență la nivel național și internațional.

Mirela Olariu, Președinte Asociația Sfera Timișoarei, Oana Grimacovschi și Andrada Mazilu, coordonatori proiect.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Anul acesta, FEST–FDR îmbracă haine groase, de iarnă, fiind programat în perioada 4 – 10 decembrie și 19 – 20 decembrie 2024.

Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând spectacolul pe text românesc de teatru, în interiorul FDR,  modulul de tradiție al festivalului.

Așadar, programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care are pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul.

De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat „Memorie. Recuperări“.

Titlurile reținute pentru această ediție a modulului FDR sunt următoarele:

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“ de Gabi Sandu, regia Gabi Sandu și Elena Morar (Teatrul de Stat Constanța);

„Părinți“, după Diana Bădică, regia Cristian Ban (Teatrul „Metropolis” București), Reconstituirea, concept de Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru (Teatrul Național Craiova),

„Harta lui Elian“, concept de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia: Nicoleta Lefter (Teatrul „Gong” Sibiu),

„Ierbar“ de Radu Afrim după volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu, regia Radu Afrim (Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”),

„Ochii mamei“, după Tatiana Țîbuleac (Centrul de Teatru Educațional Replika) și Decalogul după Hess de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu (Teatrul de Artă București).

Întrucât principiul de bază al FEST–FDR este întâlnirea și dialogul dintre spectacologia românească și cea mondială și, totodată, în siajul aceluiași spațiu conceptual, publicul festivalului se va reîntâlni în secțiunea FEST cu celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono care, alături de compania lui, va prezenta pe scena Teatrului Național spectacolul Trezire / Il Risveglio, ale cărui repetiții generale le-a găzduit în vara acestui an. Spectacolul Trezire / Il Risveglio de Pippo Delbono este o coproducție internațională, o colaborare care a reunit teatre din Italia, Franța, România și Belgia, respectiv Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, Sibiu International Theatre Festival / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatro Piemonte Europa / Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale, în calitate de coproducători.

În sfârșit, Teatrul Național va închide această ediție a FEST–FDR cu premiera festivalului, spectacolul Absurdinia, pe un scenariu și în regia lui Gavriil Pinte, într-o explorare a teatrului absurdului, alăturând vocile lui I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.

Programul pe zile al FEST–FDR 2024 va fi anunțat în curând.

Citeste mai mult

Cultură

Școala Kunsthalle Bega, ediția a treia, la Timișoara

Publicat

pe

Unul dintre programele esențiale pentru Kunsthalle Bega, încă de la înființare, a fost dedicat împrietenirii și apropierii copiilor de diferite vârste  cu artiștii și lumea artei contemporane.

Astfel a luat naștere, în 2021, Școala Kunsthalle Bega, un spațiu de proiecte creative și educaționale, ajunsă la a treia ediție. Prin propunerea unei zone creative, derulând o serie de activități artistice și educativ-culturale cu scopul facilitării accesului la artă, dar și al stimulării creativității, focusul a fost îndreptat  către copiii din zonele periferice sau din comunele învecinate: Școala Gimnazială Liebling, școlile din comunele Șandra si Biled, Satchinez dar și din oraș, Liceul Teoretic Béla Bartók.

Întâlnirile și atelierele au fost susținute  de artiști și educatori culturali, iar elevii au experimentat  modalități interactive de studiu și creație, adaptate vârstei lor. Fiecare concept propus,  reprezentând o nouă modalitate de a privi realitatea în care trăim, de a o decodifica și înțelege, a fost inspirat de către expozițiile prezente în spațiul Kunsthalle Bega, pornind de la premisa că în educație constă esența toleranței, iar în absența educației toleranța este aproape inexistentă.

Prin dialog și îndrumările primite în cadrul fiecărui atelier, participanții au fost încurajați să rostească ceea ce înțeleg, gândesc, simt, văd, aud, bazându-se pe faptul că, în timp, acest cumul de abilități cognitive vor fi transferate social.

Unele dintre temele atelierelor inspirate din conceptul expozitiei „PROIECȚIE 02”, a artistului Matei Bejenaru, au fost centrate în jurul fotografiei și a filmului, precum atelierul de instantanee în care copiii și-au creat propriile diapozitive și instantanee; cel de cianotipie, unde au avut ocazia de a descoperi una dintre primele și cele mai fascinante tehnici fotografice; fotografia ca imagine, prin explorarea tehnică a proiecției unei imagini și transformarea lor în narațiuni; cursul introductiv în tehnica portretului, în care fiecare participant după un scurt curs teoretic a experimentat rolul de model dar si de fotograf.

În expoziția lui Andrei Arion, „Trying to Move Without a Push”, seria de ateliere a fost centrată în jurul  conceptului de imagini și construcții, cercetând drumul de la concept la obiect și conducând elevii la descoperirea multiplelor procese ale realizarii unui obiect până la producerea și expunerea lui.

În finalul proiectului, întâlnirile creative din expoziția internațională „Țara de foc”, curatoriată de Cosmin Costinaș, la care participă 34 de artiști, au dus la crearea unor hărți imaginare pornite de la multiculturalitatea artiștilor și a lucrărilor prezentate.

Evenimentele în cadrul Școlii Kunsthalle Bega, ediția a 3-a, vor continua pe parcursul acestei expoziții, până anul viitor, cu implicarea mediatorilor culturali Loredana Ilie, Gavril Pop, Ugron Lajos și Sorin Valea.

Aceste întâlniri și ateliere cu copiii nu ar fi fost posibile fără susținerea Centrului de Proiecte Timișoara și co-finanțarea primită în cadrul programului Școli creative și fără deschiderea școlilor și profesorilor cu care am colaborat pe parcursul acestui an, care ne-au confirmat încă o dată importanța și nevoia continuării acestui proiect.

Proiectul Școala Kunsthalle Bega, ediția a 3-a face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite