Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Primul Centru de Arși Grav, la Timișoara. Investiția este finanțată de Banca Mondială

Publicat

pe

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, într-o postare pe o rețea de socializare, că primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm accelerat.

Este vorba despre o investiţie de 300 de milioane de lei, din fonduri de la Banca Mondială.

„Primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm accelerat. La doar 5 luni de la semnarea contractului de finanţare, construcţia avansează rapid”, a afirmat Alexandru Rafila, zilele trecute, într-o postare pe Facebook.

Centrul va avea 12 paturi pentru pacienţii critici cu arsuri severe, 6 paturi pentru recuperarea acestor pacienţi şi un bloc operator modern.

Investiţia se ridică la circa 300 de milioane de lei şi este finanţată de Ministerul Sănătăţii, prin fondurile de la Banca Mondială, a mai menţionat Rafila.

Foto: Arhivă

Din țară

Cântărețul Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani

Publicat

pe

Cântăreţul Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, a anunțat compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor, dirijor al Big Band-ului Radio.

„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a transmis în urmă cu doar câteva minute maestrul Ionel Tudor pe pagina sa de socializare.

Gabriel Cotabiță a fost solistul vocal al formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii ’80.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabita a lansat mai multe albume, printre care „Formatii rock 5” (cu formatia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formatia Holograf), „Noapte albastra”, „Noi ramanem oameni”, „Prima iubire si ultima”, „In fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viata e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formatia VH2), „Daca n-ai iubi” (cu formatia VH2), „Farame de tandrete”, „2” (cu formatia VH2) si „25 de ani de nopti albastre – Best of Gabriel Cotabita”.

În 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace.

El a fost căsătorit de două ori şi avea trei fete.

Citeste mai mult

Din țară

ANCHETĂ. Zece persoane reținute pentru spălare de bani

Publicat

pe

Poliţiştii şi procurorii din Timiş au descins, luni, la zece persoane suspectate de spălarea banilor, care ar fi tranzacţionat prin conturile proprii sume impresionante de bani provenite din infracţiuni.

17 persoane au fost duse la audieri și a fost pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 3,2 milioane de lei.

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pun în executare 10 (zece) mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile se desfăşoară în judeţele Timiş (1), Arad (8) şi Caraş – Severin (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor”, a anunţat, luni, IPJ Timiş.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2023 şi până în prezent, mai multe persoane, fără surse de venit, ar fi tranzacţionat prin conturile bancare personale sau ale unor interpuşi sume însemnate de bani provenite din infracţiuni şi desfăşurarea de activităţi corelative de spălare a banilor.

Acţiunile „vizează astfel legalizarea veniturilor obţinute ilegal, în vederea ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori cu scopul de a ajuta persoana care a care a săvârşit infracţiunea din care provin fondurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei penale”.

„Până la acest moment, au fost identificate bunuri de lux (autoturisme) cât şi imobile asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 3.237.000 de lei. În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, percheziţiile au drept scop identificarea şi ridicarea de înscrisuri, sisteme informatice folosite în circuitul infracţional, identificarea originii unor bunuri mobile şi imobile în vederea instituirii sechestrului asigurator şi orice alte mijloace de probă privitoare la efectuarea de operaţiuni bancare ilegale, respectiv a pierderii trasabilităţii şi a albirii unor sume însemnate de bani provenite din comiterea unor fapte ilicite”, au mai transmis anchetatorii.

Citeste mai mult

Din țară

Sfatul psihologului. Black Friday: Atenție mare la ce cumpărăm!

Publicat

pe

Când vine vorba de Black Friday, întreaga lume intră într-o frenezie a cumpărăturilor. Mesaje precum „doar de black friday” sau „reduceri unice” ne bombardează din toate părțile, de la inbox-uri pline de promoții până la postări pe rețelele sociale, încât aproape că devine imposibil să rezistăm tentației.

De ce ne lăsăm, însă, atât de ușor purtați de val? Ce mecanisme psihologice subtil ascunse în spatele acestor reduceri ne fac să acționăm impulsiv, să ne grăbim și, de multe ori, să cumpărăm mai mult decât avem nevoie?

S-au făcut cercetări îndelungate asupra comportamentul consumatorilor în perioade de reduceri și au identificat o serie de strategii subtile folosite de comercianți, menite să declanșeze reacții emoționale și decizii de moment.

Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “Black Friday nu este doar o zi de reduceri; este un adevărat test pentru puterea noastră de decizie. În spatele ofertei atrăgătoare și a promoțiilor tentante se află mecanisme psihologice care ne influențează subconștientul, determinându-ne să cumpărăm impulsiv.”

Puterea fricii de a rata o ocazie (FOMO)

Unul dintre cele mai importante concepte este fenomenul FOMO – „fear of missing out”, sau frica de a rata o ocazie. Specialiștii afirmă că această frică de a nu profita de o oportunitate reduce capacitatea noastră de a gândi rațional și ne împinge să cumpărăm cât mai repede.

De Black Friday, retailerii folosesc mesaje puternic emoționale, precum „Stoc limitat!” sau „Doar azi!”, care activează FOMO și determină consumatorii să facă achiziții impulsive. Această presiune artificială induce anxietate, iar reacția imediată a consumatorilor este să cumpere pentru a scăpa de acest disconfort psihologic.

Efectul de turmă: Când toți cumpără, vreau și eu

Studiile arată că oamenii tind să acționeze în grupuri, urmând tendințele observate la cei din jur. În contextul cumpărăturilor, vedem prieteni, membri ai familiei și influenceri pe rețelele sociale discutând despre cele mai bune oferte, ceea ce creează o presiune psihologică subtilă de a urma același comportament.

Psihologii explică acest efect prin dorința noastră de a ne integra în grupuri și de a nu fi lăsați în urmă. Efectul de turmă este astfel amplificat de canalele de social media, unde comportamentul de cumpărare devine vizibil și contagios.

Reducerea percepției riscului prin prețuri atractive

Reducerea prețurilor activează în mintea consumatorilor un mecanism psihologic numit „aversiunea față de pierdere”. Daniel Kahneman, unul dintre cei mai importanți psihologi ai secolului, explică acest concept prin tendința naturală a oamenilor de a evita pierderile mai mult decât de a căuta câștigurile.

Când vedem prețuri reduse considerabil, percepem că ar fi o „pierdere” să nu profităm de ofertă, chiar dacă nu avem neapărat nevoie de produsul respectiv. În acest fel, reducerile și promoțiile devin un instrument extrem de eficient pentru a încuraja consumatorii să facă achiziții.

Ancorarea prețurilor: Iluzia ofertelor

Un alt fenomen psihologic pe care Black Friday îl amplifică este efectul de „ancorare” – o tehnică ce constă în a prezenta un preț inițial mare, pentru ca apoi consumatorii să perceapă reducerile ca fiind mult mai semnificative.

Studiile arată că, atunci când vedem prețuri „reduse” de la o valoare inițială mai mare, suntem predispuși să evaluăm acea ofertă ca fiind mai avantajoasă decât este în realitate. Acest efect este explicat de psihologul Amos Tversky, care a constatat că prima informație pe care o întâlnim (prețul mare) servește ca referință subconștientă pentru toate evaluările ulterioare. Astfel, suntem tentați să credem că achiziția este un „chilipir”, deși reducerea poate să nu fie atât de semnificativă.

Rolul anticipării și dopamina în comportamentul de cumpărare

Un alt factor important este anticiparea, alimentată de campaniile de teasing pe care retailerii le lansează cu săptămâni înainte de Black Friday. Anticiparea unei experiențe plăcute, precum achiziționarea unui produs dorit, declanșează eliberarea de dopamină, un neurotransmițător asociat cu recompensele și stările de plăcere.

Această explozie de dopamină crește entuziasmul și dorința de a acționa, motiv pentru care consumatorii sunt mai susceptibili să se angajeze în cumpărături impulsive. Psihologii avertizează că, deși sentimentul de anticipare poate fi captivant, acesta poate duce la achiziții pe care ulterior le regretăm.

Discountul fals” și așteptările consumatorilor

Pe lângă reducerile autentice, Black Friday aduce și multe așa-zise „discounturi false,” în care prețurile produselor sunt crescute artificial înainte de a fi reduse. Acest fenomen este adesea înțeles greșit de consumatori și poate provoca frustrare și neîncredere. În plus, psihologii arată că, deși majoritatea consumatorilor sunt conștienți că unele reduceri pot fi înșelătoare, efectul de ancorare și FOMO sunt atât de puternice încât mulți continuă să cumpere, în speranța că totuși vor face o afacere bună.

Pentru a evita capcanele psihologice de Black Friday, iată câteva recomandări:

  • Planifică și prioritizează: Fă o listă a produselor necesare și stabilește un buget clar înainte de a începe cumpărăturile.
  • Evită impulsul de moment: Fii conștient de efectele FOMO și efectul de turmă. Acordă-ți timp să evaluezi obiectiv fiecare achiziție.
  • Cercetează prețurile: Consultă prețurile cu câteva zile înainte de Black Friday pentru a putea compara reducerile și a evita „discounturile false.”
  • Revizuiește motivațiile de cumpărare: Gândește-te dacă achiziția este cu adevărat necesară sau dacă este doar o reacție la reduceri și promoții.

„Black Friday poate fi o ocazie excelentă pentru a achiziționa produsele dorite la prețuri mai accesibile, dar înțelegerea mecanismelor psihologice din spatele acestei zile ne oferă o nouă perspectivă: puterea de a decide în cunoștință de cauză. Fie că vânezi cele mai bune oferte sau doar îți completezi lista de necesități, un consumator informat este un consumator în control. Cumpărături inteligente, decizii mai bune.” ne asigură Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite