Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

SENTINȚĂ. Tânărul care a omorât doi bătrâni pentru a le fura banii, condamnat la 28 de ani de închisoare

Publicat

pe

Bărbatul care a ucis doi bătrâni, soț și soție, pentru a fura banii încasați din cheltuieli, a fost acuzat de omor calificat și tâlhărie calificată și condamnat de judecătorii de la Tribunalul Timiş la 28 de ani şi patru luni de închisoare cu executare și achitarea de despăgubiri de 200.000 de euro pentru cei doi copii ai soţilor ucişi.

Alexandru Andrei Minda a fost condamnat de Tribunalul Timiş, în primă instanţă.
Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile.
În seara de 27 iunie 2023, Alexandru Andrei Minda, care locuise în imobilul în care a ucis cuplul şi care avea încă datorii la întreţinere, a mers la apartamentul în care locuia femeia care era administrator, alături de soţul ei. Aceasta a crezut că vine să îşi achite datoria, dar bărbatul i-a atacat pe cei doi soţi cu un cuţit, apoi a căutat banii adunaţi din întreţinere de la locatari. În timp ce căuta în apartament, a fost surprins de nepotul soţilor, care a venit să afle ce s-a întâmplat, după ce fusese alertat de verişorul lui din Germania cu care bătrânii vorbeau la telefon în momentul în care ucigaşul a sunat la uşă. Minda s-a luptat cu nepotul şi a reuşit să fugă cu 12.000 de lei.
După două zile de cercetări, timp în care au întocmit şi un portet-robot al asasinului şi au vizionat mai multe imagini de pe camerele de supraveghere, poliţiştii i-au găsit familia.
Jandarmi şi poliţişti au făcut percheziţii într-un bloc de locuinţe şi la o pensiune de lângă fosta fabrică de ţigări, în zona Gării de Nord.
Au fost audiaţi părinţii tânărului, care locuiesc în cartierul Iosefin, apoi a fost doar o chestiune de timp până când l-au încercuit pe bărbat pe stradă, în zona Gării de Nord din Timişoara. Bărbatul nu a opus rezistenţă.

Locale

Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Avea în apartament 11 kg. de 4-CMC

Publicat

pe

Un bărbat de 39 de ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii au găsit în locuința sa 23 de pungi cu peste 11 kilograme de drog de mare risc 4-CMC şi 29 de plicuri cu substanţe cristaline şi vegetale.

Bărbatul este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, fiind acuzat că ar fi procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, pe care intenţiona să le vândă unor consumatori din judeţul Timiş.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT au stabilit că pe parcursul lunii noiembrie, un bărbat de 39 de ani ar fi a procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, în scopul comercializării către consumatori, în judeţul Timiş.

„În urma percheziţiei făcute de către poliţişti la locuinţa sa, au fost descoperite şi ridicate 23 de pungi conţinând 11,5 kilograme de drog de mare risc (4-CMC), 29 de plicuri în interiorul cărora existau substanţe cristaline şi vegetale, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă“, anunță anchetatorii.

Totodată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea presupusului traficant de droguri de mare risc, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean al Judeţului Timiş şi sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pentru lucrări, la Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Del Gaz și Colterm, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier, în mai multe zone din oraș, începând de marți, 2 decembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la infrastructura rutieră, pietonală sau la rețeaua termică și de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Liniștei, în perioada 2 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarelor și acceselor pe stradă, și a lucrărilor la rețeaua termică secundară.

Traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 08:00–17:00, pe următoarele tronsoane, după cum urmează:

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, între strada Academician Remus Răduleț și intersecția cu strada Martir Ion Miron

3 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025, între strada Martir Ion Miron și intersecția cu strada Haga

8 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, între strada Haga și conducta de gaz aeriană de la blocul nr. 63

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, pe tronson cuprins între străzile Gheorghe Ostrogovich și Academician Remus Răduleț

De asemenea, străzile Baba Novac, Maramureș și Posada vor avea circulația rutieră restricționată în perioda 2 decembrie 2025 – 27 decembrie 2026, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat, pe strada Grigore T.Popa, în perioada 2 decembrie 2025 – 8 decembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cu presiune redusă și medie.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de trafic în centrul Timișoarei pentru repetiția generală a ceremoniei de Ziua Națională a României

Publicat

pe

La solicitarea Instituției Prefectului, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a avizat restricționarea traficului rutier vineri, 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 13:00, în vederea repetiției generale a ceremoniei prilejuite de sărbătorirea Zilei Nationale a României.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele trasee, după cum urmează:

bulevardul Regele Ferdinand I (sensul de mers către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”) – bulevardul 16 Decembrie 1989 (sensul de mers către Catedrala Mitropolitană) – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă;

strada Mărășești (nr. 6-7) – strada Sf. Ioan – bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I (Catedrala Mitropolitană Ortodoxă) – bulevardul C.D. Loga (Primăria Municipiului Timișoara, Mitropolia Banatului) – bulevardul Revoluției din 1989 (Instituția Prefectului Județului Timiș) – strada Proclamația de la Timișoara – Piața Sf. Gheorghe – strada Episcop Augustin Pacha – Piața Unirii – strada Gheorghe Lazăr – strada E. Ungureanu – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – strada Mărășești (nr. 6-7).

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite