Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

„(Ne)conferința FORMA inEDU”-  eveniment pentru cadrele didactice din județul Timiș

Publicat

pe

În data de 5 iunie 2024, de la ora 17:00 la 20:00, celebrăm împreună Ziua Învățătorului! Invităm toate cadrele didactice din județul Timiș să fie alături de noi la (Ne)conferința FORMA inEDU!

Evenimentul este organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” și Primăria Municipiului Timișoara în cadrul proiectului „FORMA inEDU”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic Timiș.

Evenimentul va fi compus din trei părți, pornind de la cele 3 cuvinte cheie din principiile organizației inEDU (INformație, INteracțiune și INspirație).

În sesiunea de deschidere vor fi prezentări, urmate de momente de interacțiune și networking între participanți și organizații, în a doua parte. A treia parte este dedicată inspirației în cadrul căreia vom descoperi proiecte cu impact semnificativ în educație.

Programul propus:

17:00 – 17:30 – Înregistrare participanți & deschidere eveniment;

17:30 – 18:00 – INformație & panel educațional;

18:00 – 19:00 – INteracțiune & networking;

19:00 – 20:00 – INspirație & prezentări proiecte.

Conferința va încuraja colaborarea între cadrele didactice și instituțiile culturale reprezentative pentru a susține comunitatea și a promova un sistem de învățământ ancorat la spații culturale locale și la demersuri de integrare a practicilor culturale în școli.

Evenimentul se va desfășura la INCUBOXX, str. Calea Circumvalațiunii, rr. 2-4, Timișoara.

Înscrierea pentru participare se face prin completarea următorului formular: https://forms.gle/ySejEKVoYGE6N9CA6.

Proiectul „FORMA inEDU” urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul de la Ministerul Culturii.

Activitățile nu presupun taxă de participare. Accesul este liber pentru participanți, pe bază de înscriere.

Persoană de contact:

Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0755 539 613

contact@inedu.ro

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Locale

CANICULĂ. Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor, în Timișoara

Publicat

pe

Începând de joi, 5 iunie 2025, în Timișoara vor funcționa cinci puncte de prim ajutor, special amenajate pentru a sprijini populația în perioada de caniculă.

Primăria Timișoara asigură furnizarea apei îmbuteliate, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personal medical calificat.

Punctele de prim ajutor vor funcționa zilnic, între orele 10:00 – 18:00, în spații climatizate, și vor fi amplasate în următoarele locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 2

Opera Națională, Piața Victoriei

Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l – Str. 1 Decembrie, nr. 90

Piața Iosefin

Piața Badea Cârțan

În mai multe zone din oraș, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. Lista completă este disponibilă aici. În plus, anul trecut au fost instalate 9 cișmele pentru timișoreni și animalele de companie în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

Medicii recomandă, pe durata caniculei:

evitarea deplasărilor în intervalul 11:00 – 18:00;

evitarea aglomerației și a expunerii prelungite la soare;

consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri călduțe, sucuri naturale);

evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu cofeină sau zahăr, care pot duce la deshidratare;

consumul de fructe, legume proaspete și iaurturi.

Se recomandă, de asemenea, purtarea unor haine lejere, din materiale subțiri, de culori deschise, precum și folosirea pălăriilor și a ochelarilor de soare.

Este extrem de important ca animalele de companie și copiii să nu fie lăsați nesupravegheați în autoturisme. La primele semne de disconfort termic, adresați-vă medicului de familie.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Campanie pentru depistarea terenurilor cu ambrozie, la Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara acționează pentru combaterea ambroziei – o plantă invazivă cu impact asupra sănătății publice. Direcția Generală a Poliției Locale a efectuat controale pe teren, în urma cărora s-a constatat prezența sau posibila prezență a unor focare de ambrozie pe terenuri deținute de persoane fizice sau juridice.

Au fost întocmite 383 de somații, care sunt comunicate proprietarilor până la data de 5 iunie 2025, termen prevăzut de legislație. De asemenea, terenurile municipalității sunt monitorizate de către serviciile de specialitate. Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

  • amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,
  • amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Lucrările de combatere a ambroziei trebuie realizate de proprietarii sau deținătorii de terenuri până la data de 30 iunie, înainte ca planta să înflorească.

În perioada următoare, municipalitatea va demara campania de conștientizare cu privire la efectele negative ale acestei plante asupra sănătății populației. Ambrozia este o plantă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie–octombrie.

Se răspândește rapid pe terenuri virane, spații verzi neîngrijite, șantiere sau chiar în curțile locuințelor. Cu un potențial enorm de răspândire, planta produce peste 3.000 de semințe anual. În condiții de secetă și temperaturi ridicate, planta emite o cantitate dublă de polen, care poate fi transportat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite