Ne găsiți și pe:

Administrație

Calea Stan Vidrighin este aproape complet reabilitată. RESTRICȚII de trafic

Publicat

pe

Începând cu 9 iulie, firma contractată de Primăria Timișoara pentru lucrări va turna ultimul strat de asfalt pe întregul bulevard.

Trecerile de pietoni și pista de biciclete vor fi aduse la același nivel pentru a asigura un drum accesibil tuturor.

În cadrul proiectului, Primăria Timișoara a modernizat linia dublă de tramvai pentru ca noile tramvaie să poată circula pe aici. De asemenea, au fost schimbate toate rețelele subterane de utilități: apă, gaz, canalizare, electrice, telecomunicații, iluminat public, semaforizare.

„Intrăm în ultima etapă a șantierului de pe Vidrighin, al treilea bulevard pe care l-am modernizat. O lucrare de peste 100 de milioane de lei pentru care am reușit anul trecut să atragem fonduri europene. La finalul lucrărilor timișorenii vor avea mai multe opțiuni de călătorie, unde fiecare se va simți în siguranță fie că e pieton, biciclist, utilizator de transport public sau șofer. De exemplu, pe toată linia 4, de pe Cetății, de asemenea modernizat complet, până pe Vidrighin și retur, timișorenii vor putea călători cu noile tramvaie pentru a ajunge la serviciu, la școală, universitate sau în alte cartiere din oraș”, anunță primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Operațiunea va avea loc într-o perioadă cu trafic redus și este împărțită în trei etape:

Se va turna stratul final de asfalt pe partea dreaptă a bulevardului (direcția înspre AEM). Traficul va fi închis pe cele două benzi.

Se va interveni la ajustarea cotelor pentru gurile de canalizare de pe partea stângă a bulevardului. Traficul va fi restricționat pe o singură bandă.

Se va turna stratul final de asfalt pe partea stângă a bulevardului. Traficul va fi închis pe cele două benzi.

Lucrările sunt estimate să dureze până cel târziu pe 16 august, în funcție de condițiile meteorologice. Intersecțiile vor fi restricționate doar atunci când se va lucra la ele. Restricțiile vor fi instituite etapizat, începând din 9 iulie.

Traficul pietonal nu va fi afectat, iar pe perioada lucrărilor, stațiile de transport public vor fi relocate temporar pentru a permite accesul timișorenilor.

La finalul investiției, spațiul verde va avea aproape 3.000 mp, cu 922 de arbori plantați în aliniament stradal, iar de-a lungul benzilor de circulație modernizate vor fi piste de biciclete și trotuare generoase. Modernizarea bulevardului Stan Vidrighin a inclus lucrări majore de schimbare a rețelelor subterane de electricitate, semaforizare, gaze, telecomunicații. Investiția a fost corelată cu un proiect de înlocuire a rețelei magistrale de apă – canal implementat de Aquatim.

Lucrările de execuție au început în aprilie 2022, sunt realizate de PORR CONSTRUCT SRL și au termen de finalizare 30 septembrie 2024. Valoarea totală a investiției este de 101.227.978 lei (TVA inclus), din care cofinanțare europeană de 67.548.089 lei (TVA inclus) prin Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027.

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Administrație

Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite