Ne găsiți și pe:

Locale

FONDURI EUROPENE. Laboratoare moderne pentru studenții Universității de Vest din Timișoara

Publicat

pe

Aproape 15.000 de studenți ai celei mai mari universități din Regiunea Vest vor beneficia de condiții de studiu la cele mai înalte standarde, în urma unor investiții realizate cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Regional Vest. Reprezentanții UVT și cei ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Educație superioară de calitate: Dotarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara”, în valoare totală de peste 5 milioane de euro.

Peste 40 de săli de studiu de la toate cele 11 facultăți ale instituției de învățământ superior urmează să fie modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație, astfel încât programele de studii să poată acoperi cât mai bine nevoile pieței muncii regionale.

Cea mai mare facultate a universității – cea de Economie și Administrare a Afacerilor va beneficia de investiții importante în infrastructură și dotări. Nu mai puțin de 32 de spații de învățare ale acesteia vor fi modernizate. Tot aici va fi creat un laborator hi-tech dedicat viitorilor economiști. El va fi dotat cu calculatoare All-in-One, display interactiv de mari dimensiuni și software performant.

Facultatea de Fizică va avea un laborator în domeniul Astronomiei și Astrofizicii, ce va fi dotat cu echipamente și tehnologii similare cu cele din industrie, ceea ce va facilita colaborarea cu alte laboratoare internaționale și va crește angajabilitatea studenților în domeniul astrofizicii.

Studenții Facultății de Matematică și Informatică vor beneficia de dotări care să îi pregătească pentru provocările viitorului tehnologic. Două dintre laboratoare vor fi dotate cu sisteme de realitate virtuală (VR) și echipamente de realitate augmentată (AR), computere de înaltă performanță, ecrane interactive, panouri smart, instrumente colaborative și software modern.

La facultatea de Științe ale Guvernării și ale Comunicării va fi amenajat și dotat un laborator de jurnalism, unde studenții vor beneficia de oportunități practice și experiențe reale care îi vor pregăti pentru provocările profesionale dintr-o industrie în continuă schimbare. Dotările din laborator le vor permite studenților să se familiarizeze cu instrumentele și tehnologiile folosite în jurnalismul modern, iar echipamentele din laborator îi vor ajuta la demonstrații practice, activități atractive și relevante.

Tot prin intermediul acestui proiect, Aula Magna va fi dotată cu VideoWall și sistem profesional de  sonorizare, iar alte patru amfiteatre în care învață elevi de la Facultățile de Economie și Administrare a Afacerilor; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Sociologie și Psihologie; respectiv Educație Fizică și Sport vor fi modernizate și dotate cu echipamente sau mobilier.

Noile dotări de la nivelul universității vor permite actualizarea programelor de studiu, astfel încât acestea să răspundă nevoilor reale ale pieței muncii, iar absolvenții să facă mai ușor trecerea spre aceasta. În plus, vor fi dezvoltate două noi programe de masterat: „Sustainable Finance”, în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, ce va oferi 50 de locuri pentru studenți; respectiv „Comunicare publicitară în medii digitale”, în cadrul Facultății de Științe ale Guvernării și ale Comunicării, unde absolvenții ciclului licență vor avea la dispoziție 75 de locuri pentru a se specializa în domeniul amintit.

Investițiile în educație sunt esențiale pentru dezvoltarea regiunii noastre, iar acest proiect este un exemplu clar al modului în care fondurile europene pot sprijini formarea viitorilor specialiști. Noile dotări și modernizările din cadrul Universității de Vest din Timișoara vor îmbunătăți experiența de învățare a studenților și vor contribui la crearea unui mediu academic de nivel european, aliniat cerințelor pieței muncii. Ne dorim ca, prin astfel de proiecte, să oferim tinerilor resursele necesare pentru a deveni profesioniști bine pregătiți și competitivi, gata să aducă plusvaloare economiei regionale”, a declarat Georgiana Radac, Director, Direcția Generală Autoritate de Management PR Vest 2021-2027.

Aproape 5,1 milioane de euro vor fi investiți în proiect, prin Programul Regional Vest. Din această sumă, 4,4 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Proiectul ar urma să fie implementat în următorii doi ani.

În total, ADR Vest va investi 21 de milioane de euro în universitățile din Regiunea Vest, prin PR Vest. Alte peste 90 de milioane de euro vor ajunge la grădinițele, școlile și liceele din regiune.

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite