Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Timișoara

Publicat

pe

În perioada 7 – 14 octombrie 2025, elevii și profesorii din învățământul profesional și tehnic au participat la atelierele „Dualul Contează”, o serie de sesiuni interactive care stau în centrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, ce va avea loc pe 16 octombrie 2025, la Timișoara.

Rezultatele acestor ateliere stau la baza formării Consiliului Elevilor din VET (Vocational Education and Training) – prima voce națională a elevilor din învățământul dual, care va reprezenta oficial interesele acestora în dialogul cu autoritățile și actorii educaționali.

Organizate de Asociația Hands across România (HAR), în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării, atelierele au oferit un cadru creativ pentru ca vocea elevilor și a cadrelor didactice din sistemul dual să fie auzită, valorizată și integrată în deciziile care privesc viitorul educației profesionale din România. Rezultatele atelierelor constituie punctul central al Galei, unde vor fi prezentate public ideile, lucrările și concluziile tinerilor participanți.

Atelierele regionale – vocea tinerilor, în centrul politicilor educaționale

Un număr de 87 școli s-au înscris și au participat la cele patru ateliere care se încheie astăzi. Aceste întâlniri au adus împreună un număr de aproximativ 300 de elevi din învățământul dual, profesori coordonatori și angajatori locali, pentru a identifica barierele și soluțiile din teren și pentru a contribui direct la formularea politicilor educaționale.

În cadrul atelierului „Meseria prin ochii mei”, elevii au avut șansa să își exprime viziunea asupra parcursului profesional prin colaje vizuale, mesaje scrise și videoclipuri scurte. Toate lucrările vor fi prezentate public în cadrul Galei din 16 octombrie. Al doilea atelier, „Cutia cu idei”, a provocat participanții la un exercițiu național de brainstorming, pentru propunerea unor soluții concrete în sprijinul dezvoltării educației tehnice. Ideile generate vor fi transformate într-un document de recomandări adresat decidenților. De asemenea, elevii și profesorii au avut oportunitatea de a învăța cum să devină „Ambasadorii dualului”, adică promotori ai învățământului dual în comunitățile lor, dobândind abilități de comunicare și advocacy. Cel de-al patrulea atelier a generat „Concluzii și idei pentru viitor”, punctul culminant al sesiunilor, pregătind scena pentru prezentările din momentul Galei.

„Scopul nostru nu este doar să organizăm o gală festivă, ci să oferim un cadru real în care tinerii – cei mai direct afectați de deciziile din educație – să își exprime punctele de vedere și să contribuie activ la reformarea sistemului dual. Prin implicarea lor, dar și a profesorilor și a partenerilor din mediul economic, dorim să construim împreună un model educațional modern, conectat la nevoile pieței muncii și la provocările viitorului. Este o investiție în încrederea pe care o avem în generațiile tinere și în forța lor de a aduce schimbarea”, declară Mihaela-Nadia Sandu, președinte Hands across Romania (HAR).

Gala Inovației și Performanței – celebrare și recunoaștere

Pe lângă componenta de advocacy, Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, care va avea loc pe 16 octombrie 2025, de la ora 17:00,  în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș din Timișoara, va celebra performanțele elevilor, angajamentul profesorilor și implicarea companiilor în educație, printr-un eveniment participativ, centrat pe copii, cu o componentă cultural-educativă.

Cu momente artistice pregătite de elevi, o expoziție interactivă și o ceremonie de premiere, Gala aduce în prim-plan meseria ca formă de expresie, identitate și viitor.

Despre Hands across Romania

Asociația Hands across Romania este un promotor recunoscut al învățământului tehnologic dual, dezvoltând inițiative educaționale, de comunicare publică și advocacy care conectează elevii, școlile și mediul economic. Din 2016 până în prezent, organizația a ajuns anual la peste 15.000 de elevi și părinți din întreaga țară prin sesiuni de informare, ateliere vocaționale, materiale educaționale și campanii de vizibilitate dedicate promovării rutelor profesionale duale. De asemenea, susținem ateliere de formare pentru diriginți și consilieri școlari pentru a ghida elevii spre ruta tehnologică.

Asociația este membră The European Alliance for Apprenticeships (EAfA), Pact for Skills și membru în consiliul director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).

Prin toate aceste eforturi, Hands Across Romania contribuie la construirea unui ecosistem educațional incluziv, adaptat nevoilor reale ale economiei și ancorat în exemple de excelență. Organizația susține public măsuri legislative și administrative care sprijină elevii, precum bursa tehnologică, infrastructura modernă și orientarea vocațională timpurie.

Informații suplimentare: Georgeta Petrovici – 0745.830.362

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Social

Fundația de Abilitare Speranța – 34 de ani de intervenție în sprijinul copiilor, familiilor și adulților cu dizabilități

Publicat

pe

De 34 de ani, Fundația de Abilitare Speranța construiește, pas cu pas, servicii și relații în jurul copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, într-un sistem care încă învață ce înseamnă, cu adevărat, incluziunea socială.

Pornită din inițiativa unui grup de părinți ai copiilor cu dizabilități, care nu aveau acces la servicii specializate, fundația a crescut într-o organizație care astăzi oferă intervenții integrate și contribuie activ la dezvoltarea serviciilor comunitare.

VOCEA DIN INTERIOR

„Vorbim despre incluziune socială de 34 de ani și, totuși, în practică, încă suntem la început. Avem legislație, avem resurse, avem viziune. Dar incluziunea nu se face doar din ceea ce este scris, ci din felul în care alegem să vedem omul. Prea des, sistemul social este redus la dosare de caz și numere de înregistrare. Noi credem că el trebuie să însemne prezență, relație, intervenție reală și rezultate care se văd în viața oamenilor. Incluziunea înseamnă să fii lângă om și să-l auzi. Înseamnă să construiești voce acolo unde ea încă nu se poate face auzită – pentru copii, pentru părinți, pentru persoanele cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități muncesc enorm, zi de zi, în terapie, pentru a fi acceptați. Dar o comunitate sănătoasă nu așteaptă ca ei să devină „ca ceilalți”, ci creează spațiu pentru ca fiecare copil să fie acceptat așa cum este și susținut să crească.

Iar părinții nu ar trebui să fie nevoiți să lupte singuri. În fiecare zi aleg să meargă mai departe, cu o forță care vine din iubire. Rolul nostru, ca societate, este să fim acolo – cu empatie, cu sprijin real, cu responsabilitate.”  — Anca Menina Danci, Director executiv, Fundația de Abilitare Speranța

SPRIJIN PENTRU COPII ȘI FAMILII

Astăzi, Fundația de Abilitare „Speranța” sprijină 150 de familii cu copii aflați în risc de separare, familii care se confruntă cu situații complexe: dizabilitate, sărăcie, marginalizare, lipsa accesului la servicii sau măsuri de protecție specială. Intervenția nu este punctuală, ci construită în jurul întregii familii. Echipele oferă sprijin psihologic, psihoterapeutic, psihopedagogic, kinetoterapie, consiliere parentală, juridică și socială, dar și însoțire reală în parcursul fiecărei familii.

„La Fundația Speranța nu am găsit doar terapie in acesti 10 ani. Am găsit oameni care ne-au învățat, ca familie, cum să ne adaptăm, cum să avem răbdare și cum să construim, pas cu pas, un echilibru al nostru. Poate cel mai important este că schimbarea nu s-a oprit la noi. Am învățat cum să ne facem înțeleși, cum să cerem sprijin și cum să fim parte din comunitate.

Nu am mai încercat să ne potrivim unui sistem. Am învățat să ne construim viața în jurul copilului meu, așa cum are el nevoie.”- mama unui copil cu dizabilitati

Prin proiectul „Acasă în comunitate” (cod 326908), fundația dezvoltă un model care leagă prevenirea separării de reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. În același timp, proiectul introduce o etapă esențială: sprijinul acordat familiei în perioada de tranzit, înainte de întoarcerea copilului acasă.

SPRIJIN PENTRU ADULȚI CU DIZABILITĂȚI – PROGRAMUL UNLOC

Fundația dezvoltă, din 2019, și programul UnLoc, dedicat adulților cu dizabilități, cu focus pe viață independentă și incluziune în comunitate. Început ca o inițiativă de dezinstituționalizare – adică sprijin în tranziția de la viața segregată, în centre rezidențiale mari la cea în comunitate, în apartamente obișnuite și cu sprijin centrat pe persoană – pentru șase adulți cu dizabilități, de-a lungul timpului a oferit servicii sociale unui număr de peste 80 de persoane. În prezent, 50 de adulți cu diferite dizabilități (intelectuale, psiho-sociale, fizice, senzoriale, boli cronice și degenerative) sunt sprijiniți constant, cu peste peste 20.000 de ore / an de consiliere socială, psihologică, vocațională, kinetoterapie și acompaniament. Acestea au scopul de a preveni (re)instituționalizarea lor, și sunto ferite pe lângă sprijin în ce privește locuirea în comunitate, accesul la servicii medicale, investigații și tratamente, mediere și plasare pe piața muncii, educație și formare, campanii de conștientizare.

Parteneriatele strategice cu companii, autorități locale și județene, instituții de învățământ, întreprinderi sociale, alte ONG-uri, fac posibil impactul pe care echipa fundației îl are în viața celor cu dizabilități. Impact relatat chiar de ei: ”Mi se pare un serviciu foarte bun, mai ales că suntem mai vizibili în societatea asta în care trăim. Cel mai important este că facem un lucru minunat: faptul că ieșim în societate”; ”Echipa este prietenoasă, merită să vină cât mai mulți oameni aici, ei deschiși la nevoile noastre”.

După 34 de ani, fundația continuă să construiască în jurul aceleiași idei: locul copilului este în familie, iar locul adultului cu dizabilități este în comunitate.

Incluziunea nu este un rezultat final, ci un proces care se construiește zilnic –împreună.

Citeste mai mult

Social

Primăvara 2026 aduce noi oportunități de carieră: Școala Eurotraining lansează Campania de Primăvară cu reducere de 250 lei la cursurile de calificare

Publicat

pe

Într-o economie aflată într-o continuă transformare, adaptarea și actualizarea competențelor profesionale au devenit esențiale pentru menținerea competitivității pe piața muncii. Digitalizarea accelerată, noile reglementări și cerințele tot mai specifice ale angajatorilor determină tot mai mulți adulți să investească în formare profesională și recalificare.

În acest context, Școala Eurotraining, furnizor acreditat de formare profesională, lansează Campania de Primăvară, desfășurată în perioada 2 – 6 martie 2026, prin care oferă o reducere de 250 lei la înscrierea la cursurile de calificare. Campania este valabilă în centrele din Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea.

Formare profesională acreditată pentru o piață a muncii în schimbare

Experiența profesională este valoroasă, însă o calificare sau o specializare recunoscută oficial oferă un avantaj competitiv clar: validarea competențelor, acces la oportunități mai bine plătite și siguranță profesională pe termen lung.

Portofoliul Centrul de Formare Profesională Eurotraining include cursuri de calificare în domenii tehnice, administrative și din sectorul HoReCa, dar și programe dedicate persoanelor cu studii superioare finalizate. Printre cele mai solicitate cursuri se numără: Manager proiect – ideal pentru profesioniștii implicați în proiecte cu finanțare europeană; Manager resurse umane – esențial în contextul noilor reglementări din domeniul muncii; Specialist în managementul deșeurilor – o specializare tot mai relevantă în contextul dezvoltării durabile și al responsabilității față de mediu.

„De multe ori întâlnim persoane care spun: «Am experiență, mă descurc, de ce mi-ar mai trebui un curs?» Realitatea este că piața muncii se schimbă rapid, iar o calificare recunoscută oferă siguranță și deschide uși noi. Vedem cursanți care, după ani într-un domeniu, aleg să își valideze competențele sau să își schimbe direcția profesională. Curajul de a face acest pas face diferența”, declară Stelian Cirț, managerul Școlii Eurotraining.

Cursuri practice, orientate spre angajabilitate

Toate cursurile sunt acreditate și pun accent pe aplicabilitatea practică, pregătind participanții pentru cerințele reale ale angajatorilor și pentru provocările actuale din mediul profesional. Programele sunt concepute pentru a facilita atât perfecționarea profesională, cât și reconversia în domenii cu cerere ridicată pe piața muncii.

Mesajul campaniei – „Un nou sezon. Un nou pas înainte” – subliniază faptul că dezvoltarea profesională nu ține de vârstă, ci de dorința de evoluție și adaptare continuă.

Despre Școala Eurotraining

Școala EUROTRAINING este un furnizor de formare profesională autorizată, cu centre în vestul țării (Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea), orientat spre dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele actuale ale pieței muncii. Printr-o abordare practică și responsabilă, activitatea sa susține creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea profesională a adulților, în concordanță cu standardele naționale de calificare. Cursurile se finalizează cu obținerea unor certificate (diplome) acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării, având valabilitate permanentă și recunoaștere în Uniunea Europeană.

Informații și înscrieri

Detalii despre cursuri și condițiile de înscriere sunt disponibile pe:

http://www.scoalaeurotraining.ro

officetm@scoalademeserii.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite