Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Fiul Omului va să fie dat
în mâinile oamenilor și-L vor omorî,
dar a treia zi va învia.” (Matei 17, 22-23)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Hristos a înviat!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a învrednicit să ajungem și anul acesta să prăznuim în pace și liniște Învierea Domnului nostru Iisus Hristos!

Acest Praznic al Luminii alungă pentru totdeauna întunericul necredinței din inima omului.

Omul căzut în păcat, și din păcat, în moarte, își ducea această povară, moartea, ca pe cea mai grea osândă a vieții sale. Osândit la întuneric, mereu a privit spre soare, nădăjduind că îl va ajuta, dar soarele doar l-a mângâiat cu razele lui blânde și s-a dovedit a fi neputincios în fața morții.

În urma păcatului, omul s-a ascuns de la fața lui Dumnezeu în adânc, în casa morții. Omul pierduse prima sa bătălie cu Satan. Îl va trimite Preamilostivul Tată Ceresc peFiul Lui să-l ajute pe om și să-l elibereze din robia morții.

Frați creștini, suntem tentați să credem că Iisus Hristos a călătorit doar pe cărările din Țara lui Israel, că a umblat pe uscat și pe mare. Oare doar atât?! Nu, ci a călătorit în adânc, în casa morții, pe care o omorâse pe Crucea de pe Golgota. Cât de lung e drumul de la cer și până în adânc, în casa întemnițatului om!

Hristos l-a căutat atunci pe Adam, iar azi mă caută pe mine.

Doamne, eu sunt în adânc, mai în adânc decât Adam; fie-Ți milă de mine și de noi!

A venit Hristos la noi și omul a stat cu Fiul lui Dumnezeu la masă și în sinagogă, dar nu L-a cunoscut, deși făcuse atâtea minuni și rostise atâtea învățături! N-a văzut în El decât pe fiul teslarului din Nazaret. Lui Hristos nu I-a fost rușine că oamenii nu-I ziceau Fiul lui Dumnezeu, ci fiul teslarului. Aceasta face parte din chenoza lui Hristos. Mai mult decât atât,a coborât și în adânc. Drumul spre adânc a trecut prin Golgota.

Urcându-Se pe Cruce, de acolo a văzut cât de lung e drumul până în casa morții, unde era Adam, împreună cu fiii și urmașii lui.

Hristos, când Se urcă, atunci coboară în suferință și în jertfă. Mântuitorul nu S-a jertfit pentru noi pe altarul templului din Ierusalim, ci pe un altar nou, pe care nu se mai jertfise nimeni, pregătit de om pentru Fiul lui Dumnezeu: Crucea cu împătrite raze.

Crucea a auzit ultima bătaie a inimii lui Hristos!

Fiul lui Dumnezeu Își sfințește altarul cu scump Sângele Său. Și de atunci, noi, creștinii, cinstim și sărutăm acest altar.

Hristos a ajuns în adâncul lui Adam, darS-a odihnit și în adâncul Său, în Sfântul Său Mormânt, pe care ni l-a lăsat și nouă spre odihnă și spre așteptare în credința și în nădejdea învierii noastre. Aici Îl vom aștepta toți pe Hristos.

Fericiți cei ce Îl vor aștepta în nădejdea Învierii celei de obște: „Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând. Și moartea pierzându-o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire” (Luminânda).

Omule, nu deznădăjdui: nu mori, ci treci! Ultima ta zi este răsăritul eternității tale. Dacă mergi spre Lumină, umbra îți rămâne în urmă.

Iubiți frați creștini,

Iubirea înomenită este alungată din lume, din cetatea Ierusalimului, nu în altă țară, ci este alungată pe Cruce.

Crucea este cetatea pe care o pregătise omul pentru Fiul lui Dumnezeu, Iubirea întrupată. Înălțat pe Cruce, Hristos Își vede creația căzută și o ridică împreună cu Sine pe Cruce, hrănindu-l pe om cu Sângele și cu Trupul Său, Pâinea vieții: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 54-55).

Țarinile rodesc spice de grâu. Crucea L-a rodit pe Hristos Euharistic, Pâinea vieții.Nu fugi de Cruce, căci pe ea vei găsi Pâinea vieții. Pe Cruce, Hristos îți vindecă rănile pe care ți le-a făcut fratele tău.

Iubiți credincioși, la Înviere, Mântuitorul a ieșit din Mormânt prin piatra ce fusese pecetluită, așa cum a intrat la Sfinții Săi Apostoli, prin ușile care erau încuiate. Abia după Înviere, piatra Mormântului a fost prăvălită: „Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?» Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare” (Marcu 16, 1-4).

Fraților, nu-L țineți pe Hristos sub piatra uitării voastre. Nu-L îngropați în uitare.
Cine și-a uitat părinții și frații, acela L-a uitat pe Hristos.

Fiul lui Dumnezeu înviază și iese din Mormânt, nestricând lucrarea omului. Nu a venit să le zică lui Iosif și Nicodim: Nu trebuia să puneți o piatră pe Mine; chiar piatra va grăi prima despre Învierea Lui. Ce mare adevăr a grăit o piatră! Și azi pietrele din Țara lui Israel grăiesc despre Hristos!

O, omule! Tu, care ești o ființă vie și porți în tine o scânteie de Sus, de ce ești mut? Oare a primit piatra mai mult har la creație decât tine?! Nu pentru nevinovata piatră a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ci pentru tine. Dar, pentru că a grăit marele adevăr, Hristos va face din acea piatră pământ nou, la a Doua Lui Venire: „Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut și marea nu mai este” (Apocalipsă 21, 1).

Fiul lui Dumnezeu va mărturisi înaintea Tatălui despre noi, dar va mărturisi și despre acea piatră, pe care o va face pământ nou, în care nu vor mai crește spinii urii dintre frați și dintre neamuri. Logica iubirii nu este ca a omului căzut. Noi răspundem chiar și binelui cu rău. Nu mai zic cum răspundem noi răului!

În logica omului, în raport cu Hristos, Iubirea întrupată, Iubirii i se răspunde cu răstignirea. Omul nu și-a dat seama că atunci când L-a răstignit pe Hristos, chiar în acele momente, Hristos îl iubea cel mai mult, adică Se jertfea pentru om. Din cauza urii și a păcatului, omul nu vedea că atunci Hristos i Se dăruiește ca Pâine a vieții, Pâine Euharistică: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51).

Cine iubește, suferă. Iubirea și jertfa sunt cele mai bune surori, sunt surori care s-au legat pe Cruce că nu se vor despărți niciodată. Iubirea și suferința sunt două candele în care trebuie să punem mereu untdelemnul faptelor bune.

Cel ce iubește și se jertfește, mare har de la Hristos Cel Înviat va primi. Când suferi pentru fratele tău, este semn că atunci îl iubești mai mult. Iubirea va schimba istoria.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Ziua Învierii este ziua bucuriei creștinilor și a îngerilor. Și îngerii lui Dumnezeu s-au bucurat, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu că a biruit stăpânirea morții. Câștigase cea mai mare bătălie din univers. Prin Învierea lui Hristos noi am dobândit dreptul la veșnicie.

Fraților, între cer și pământ trebuie să fie numai rugăciune. În cântările Bisericii, auzim azi frumosul îndemn: „Ziua Învierii, și să ne luminăm cu prăznuirea; şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.  Să zicem: «Fraţilor», şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viaţă dăruindu-le” (din cântările Învierii).

Învierea Domnului stinge focul dușmăniei dintre oameni.

Iubiților, până la Înviere, omul a trăit sub semnul morții veșnice. Moartea îl despărțise pe om de Dumnezeu și de semenii săi. Învierea lui Hristos este arvuna învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. (…) Sunteți încă în păcatele voastre (…). Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți (I Corinteni 15, 14-20).

Cât de grea este despărțirea, și doar pentru o vreme, de cei dragi ai noștri! Însă moartea, acea tragedie în care omul intrase și nu putea ieși singur, fără Hristos ar fi rămas o despărțire veșnică.

Spre Înviere, Hristos a trecut prin moarte.Și nouă ne cere Dumnezeu să trecem încă din această viață printr-o moarte. Care moarte?! Moartea omului celui vechi, moartea față de lumea păcatului, față de prea multa iubire de sine:

„Noi, care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? (…) Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. (…) Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 2-8). Aceste cuvinte le-a grăit Sfântul Apostol Pavel romanilor, dar ne sunt adresate și nouă azi.

Hristos Cel Înviat este începutul creației celei noi, a vieții celei noi. Iubirea întrupată ne dă nădejdea și puterea de a duce lupta împotriva patimilor și a păcatelor noastre.

Nu vă îngropați păcatele în uitare. Hristos a venit în noaptea noastră. Treziți-vă din somnul păcatului! Nu vă temeți de noapte!

Iubiți fii duhovnicești,

Trăim și la acest Praznic binecuvântat bucuria îngerilor, a femeilor mironosițe și a ucenicilor lui Hristos. Să ne învrednicească Dumnezeu Tatăl să devenim și noi ucenicii lui Hristos Cel Înviat!

Să trăim într-o iubire frățească în Hristos, împreună cu cei care sunt în suferință, singuri, cei neiubiți și nemângâiați. Hristos nu l-a uitat nici pe tâlharul care s-a pocăit lângă El, pe cruce. Hristos S-a făcut frate cu un tâlhar, noi cu cine ne facem frați?! Frații lui Hristos sunt și frații noștri astăzi?! Frăția se zidește întru iubire. Se face târziu, nu mai e timp de iubire.

Hristos le spune ucenicilor, înainte de Patima Sa, aceste cuvinte prin care ei să fie recunoscuți în lume ca ucenici ai Săi: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). Iar Sfântul Apostolul Pavel le spune filipenilor: „Faceți-mi bucuria deplină ca să gândiți la fel, având aceeași iubire, aceleași simțiri, aceeași cugetare” (Filipeni 2, 2).

Frați creștini, prin iubire vom putea birui păcatul și răul din lume. Iubirea este puterea cea nebiruită în veacul de acum.

Iubiți ucenici ai lui Hristos din Banat, la acest Praznic al Învierii Mântuitorului, vă doresc să aveți parte de nemărginita Lui iubire, de bucuria pe care au avut-o Apostolii, ucenicii și femeile mironosițe.

† Ioan, Mitropolitul Banatului

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, informează crestinortodox.ro.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu plouă, nu va rodi. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă:

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

Rugăciuni puternice care se rostesc în Vinerea Mare