Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

Zeci de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal ACS Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti

Publicat

pe

Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, împreună cu efective din cadrul I.P.J. Timiş şi I.S.U. Timiş, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti, care se va disputa sâmbătă, 5 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, începând cu ora 20.30.

Accesul spectatorilor în incinta arenei  se va face începând cu ora 18.30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii, fiind deschise un număr de cinci porţi: E,F,M,N şi I. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” dinspre magazinul Novatim, magazinul Mc Donalds şi strada Cerna, va fi blocat începând cu ora 18.30.  Gradul de risc stabilit pentru acest meci este mediu.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Începând de vineri, 4 noiembrie şi până luni, 7 noiembrie, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor fi prezenţi în zona de competenţă în scopul asigurării unui climat propice de siguranţă, acţionând în sprijinul ITPF Timiş la punctele de trecere a frontierei,  respectiv echipaje de intervenţie organizate în patrule independente în sistem integrat la nivelul municipiului Timişoara.

Echipajele Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara prezente prezente la datorie, vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune.

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Atalanta s-a impus împotriva echipei FC Torino

Publicat

pe

Data de 10 ianuarie rămâne o bornă în inimile susținătorilor echipei Atalanta Bergamo.

În anul 1993, după un meci cu echipa AS Roma a izbucnit un conflict între poliția din Bergamo și susținătorii echipei locale Atalanta. În urma acestui conflict a murit Celestino Colombi, care a făcut infarct.

Astăzi el a fost de asemenea omagiat la confruntarea din etapa a 20-a din Serie A dintre Atalanta și Torino.

Meciul a început cu atacuri în valuri ale gazdelor care au deschis scorul în minutul 13 prin De Ketelaere, cu o frumoasă lovitură de cap la cornerul executat de Bernasconi.

În minutul 35 Zalewski este angajat senzațional de către Krstovic și rămâne singur cu portarul advers, Paleari reușind o intervenție genială.

Până la pauză au mai fost atacuri periculoase ale gazdelor, dar rămase fără rezultat.

Partea secundă a fost una foarte echilibrată, cu mari ocazii la ambele porți, doar intervențiile celor 2 portari sau ratările incredibile ale atacanțiilor au păstat tabela nemodificată.

În minutul 94, practic la ultima fază torinezii au avut o lovitură de colț pe care au tratat-o superficial și astfel Pasalic a scăpat singur pe contraatac de la mijlocul terenului și l-a învins fără probleme pe portarul advers.

Scor final 2 la 0 pentru Atalanta și astfel gazdele se apropie ușor de primele patru poziții din clasament.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Corespondență de la Milano. Redactorul timispress.ro, la „duelul“ dintre Inter Milano și Bologna

Publicat

pe

La două săptămâni după ce pierdea la penaltyuri în Semifinalele Cupei Italiei în fața echipei din Bologna, duminică seara, echipa românului Cristian Chivu a reușit unul dintre cele mai bune meciuri sub comanda lui și a câștigat cu scorul de 3 la 1, un meci practic fără istoric.

Toate ziarele din Italia au lăudat prestația antrenorului român, care a învățat foarte bine lecția după meciul de acum două săptămâni de la Riyadh, capitala Arabiei Saudite.

După 19 etape, „nerrazzurii“ sunt pe primul loc cu 39 de puncte, având 1 punct peste Milan și 2 peste Napoli.

Peste două etape pe San Siro va veni chiar campioana Napoli, un meci la care, de asemenea, echipa Timispress îl va vedea de la fața locului.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Corespondență de la Liverpool: Liverpool remizează cu Leeds, în prima zi din 2026

Publicat

pe

Redacția Timișpress a început anul 2026 în forță cu un meci din Premier League.

Joi, 1 ianuarie 2026, redactorul nostru a asistat de la masa presei la întâlnirea din etapa a 19 a dintre Liverpool și Leeds United.

Meciul a fost unul extrem de animat, cu ocazii la ambele porți, dar până la final tabela a rămas nemodificată, chiar dacă oaspeții au marcat în minutul 81 un gol care a fost anulat pe reluarea VAR, offside-ul fiind milimetric.

Cu acest egal, cormoranii continuă forma proastă din acest sezon și se situează pe locul al patrulea, la 12 puncte de liderul Arsenal Londra.

De partea cealaltă, „păunii“ din Leeds continuă ca aproape în fiecare an lupta lor pentru salvarea de la retrogradare.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite