Ne găsiți și pe:

Sport

Zeci de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal ACS Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti

Publicat

pe

Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, împreună cu efective din cadrul I.P.J. Timiş şi I.S.U. Timiş, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti, care se va disputa sâmbătă, 5 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, începând cu ora 20.30.

Accesul spectatorilor în incinta arenei  se va face începând cu ora 18.30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii, fiind deschise un număr de cinci porţi: E,F,M,N şi I. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” dinspre magazinul Novatim, magazinul Mc Donalds şi strada Cerna, va fi blocat începând cu ora 18.30.  Gradul de risc stabilit pentru acest meci este mediu.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Începând de vineri, 4 noiembrie şi până luni, 7 noiembrie, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor fi prezenţi în zona de competenţă în scopul asigurării unui climat propice de siguranţă, acţionând în sprijinul ITPF Timiş la punctele de trecere a frontierei,  respectiv echipaje de intervenţie organizate în patrule independente în sistem integrat la nivelul municipiului Timişoara.

Echipajele Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara prezente prezente la datorie, vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune.

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara, în cantonament în Austria

Publicat

pe

Marți, 14 iulie, echipa Politehnica Timișoara va pleca în cantonamentul din Austria, la Monichkirchen, unde va sta 10 zile și va juca 4 partide amicale.

Vor fi 10 zile intense pentru jucătorii lui Dan Alexa, în perioada 14 – 24 iulie, când sunt programate patru partide amicale.

Prima dintre ele va avea loc în 17 iulie, cu Al-Riyadh, echipă de primă ligă din Arabia Saudită.

În 21 iulie, alb-violeții vor avea un test cu Al-Shabab, tot din Arabia Saudită iar la o zi după, în 22 iulie, este programat amicalul de lux cu Lecce, echipă cu un lot de aproximativ 75 de milioane de euro, care evoluează în Serie A.

Ultimul test va fi cel cu Al-Sailiya din Qatar, în 24 iulie, ultima zi a cantonamentului.

Lotul de jucători este următorul:

Portari: Sebastian Micu, Mihai Pînzariu, Luca Ungureanu;

Fundași: Pedro Paul, Aurel Vlaicu, Călin Toma, Cornel Ene, Mihai Dolghi, Andras Huszti, Sebastian Itu;

Mijlocași: Ion Vasluian, Iosif Liviu Rotariu, Ianis Doană, Robert Burlacu-Luca, Romario Benzar, Stephan Drăghici, Andrei Artean, Ovidiu Popescu, Fabian Marincu, Dan Spătaru, Ștefan Ștefanovici, Eric Adam, Robert Dîrlea;

Atacanți: Aurelian Chițu, David Popa, Mihai Bonț, Vlad Morar.

Mircea Petroman

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Fotbal

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală

Publicat

pe

Cele patru meciuri din sferturile Cupei Mondiale au fost stabilite, marți, după finalul partidelor din optimi.

Programul meciurilor din sferturi este:

Joi, 9 iulie

Ora 23.00: Maroc – Franţa (Boston)

Vineri, 10 iulie

Ora 22.00: Spania – Belgia (Los Angeles)

Duminică, 12 iulie

Ora 00.00: Norvegia – Anglia (Miami)

Ora 04.00: Argentina  – Elveţia (Kansas City)

Finala Cupei Mondiale se va desfăşura  în 19 iulie, de la ora 22.00, pe MetLife Stadium din New York.

Citeste mai mult

Fotbal

ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid

Publicat

pe

Actualizare: Radu Mărginean ar fi decedat din cauza unei electrocutări.

Funeraliile vor avea loc la capela cimitirului din localitatea arădeană Fântânele, joi, de la ora 19.00 la priveghi şi vineri, de la ora 17.00, slujba de înmormântare.

Rezultatul expertizei realizate de Institutul de Medicină Legală Arad contrazice primele ipoteze apărute imediat după tragedie și indică faptul că fostul sportiv nu și-a pierdut viața în urma unei căzături, ci din cauza unei electrocutări.

Știrea inițială

Radu Leon Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei UTA, în prezent antrenor în cadrul Academiei UTA, a murit la vârsta de 43 de ani după ce a căzut și s-a lovit la cap în baza sportivă pe care o deținea.

Conform medicilor, fostul fotbalist a coborât în camera tehnică care deservește bazinele pentru a remedia o defecțiune, ar fi alunecat pe scări și s-ar fi lovit violent cu capul de beton.

Primii care au intervenit au fost colaboratorii săi iar echipajele medicale sosite la fața locului au făcut manevre de resuscitare, conform protocoalelor medicale, însă pacientul nu a mai putut fi salvat.

Anunțul decesului a fost făcut de reprezentanții clubului UTA Arad.

„În această seară (n.r. marți, 30 iunie 2026), familia utistă a primit o veste dureroasă.

Radu Mărginean, fost jucător al UTA-ei și unul dintre cei mai apreciați fotbaliști arădeni ai generației sale, a încetat din viață la vârsta de doar 43 de ani.

Radu Mărginean a făcut parte din una dintre cele mai talentate generații de fotbaliști arădeni de după 1989 și a avut un rol important în echipa UTA-ei care a obținut promovarea pe prima scenă, în 2002.

Internațional de tineret al României, Radu a avut o carieră importantă în fotbalul românesc, bifând peste 200 de apariții în Liga 1 pentru UTA, FC Bihor, CFR Cluj și Gloria Bistrița.

După încheierea carierei de jucător, a rămas aproape de clubul nostru, activând ca antrenor în cadrul Academiei UTA și contribuind la formarea noilor generații de fotbaliști.

Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii lui Radu Mărginean. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis oficialii de la UTA Arad într-un comunicat de presă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite