Asociația Dăruiește Viață a finalizat proiectul de modernizare a secției de transplant de celule stem din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Inaugurarea compartimentului de transplant de celule stem a avut loc vineri, 9 decembrie, în prezența reprezentantelor asociației, a finanțatorului privat, Profi Rom Food, dar și a personalului medical din cadrul spitalului.
“Acest proiect, alături de cel finalizat recent la Spitalul Clinic de Copii Brașov, este un exemplu de bune practici prin care demonstrăm că putem avea și în România spitale publice la standarde occidentale. Aici copiii bolnavi de cancer sunt acum tratați așa cum ar trebui, într-un spațiu adecvat din toate punctele de vedere. Renovarea secției Spitalului din Timișoara a însemnat recompartimentarea etajului 1 într-un mod adaptat, care să permită păstrarea numărului de paturi per total, reducerea numărului de paturi din salon, precum și includerea de grupuri sanitare. Acum ne ocupăm de renovarea și reamenajarea întregii secții de oncologie pediatrică care cuprinde etajele 2, 3 și parterul ”, a declarat Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.
Valoarea totală a proiectului de renovare a întregii clinici de oncologie pediatrică este de peste 1.500.000 de euro, Profi Rom Food alocând aproape 450.000 euro, sumă cu care s-a renovat secția de transplant medular și am realizat proiectul tehnic pentru restul clădirii.
“Banii au fost alocați în urma campanilor din doi ani consecutivi, <<Împreună cu tine, Profi schimbă destine>>, în care cumpărătorii puteau vota proiectul unui ONG. Ne-am dorit astfel să implicăm membrii comunității în rezolvarea unor cauze sociale cu impact puternic” a spus, Daniel Cîrstea, director general Profi Rom Food.
Dăruiește Viață investește în clinicile de stat din România banii donați de companiile private care pot redirecționa 20% din impozitele pe profit, în loc să lase acești bani statului. Donațiile provin și de la persoane fizice care consideră ca este important să fie schimbate condițiile în care sunt tratați bolnavii de cancer.
“Prin Bursa de Fericire (www.bursadefericire.ro) , platforma noastră de strângere de fonduri transformăm spitalele de oncologie în ceea ce știm cu toții că ar trebui să fie: spațiile în care copiii bolnavi de cancer primesc tratamentul de care au atâta nevoie. În luna decembrie, companiile pot alege ca o parte din impozitele lor să fie cheltuite eficient, transparent și cu rezultate măsurate în șanse la viață pentru copiii bolnavi de cancer.”, a afirmat Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viața.
În prezent, organizația este într-o campanie susținută de strângere de fonduri pentru construirea Clinicii de Oncologie și Radioterapie de la Spitalul Marie Curie, din București.