Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru timișorenii care nu-și mătură trotuarele

Publicat

pe

Ca urmare a temperaturilor scăzute și a stratului de zăpadă depus în oraș, poliţiştii locali au demarat, începând de miercuri, verificări cu privire la respectarea obligaţiilor pe care le au locatarii şi agenţii economici de îndepărtare a zăpezii și de prevenire a formării gheții pe trotuare în fața imobilelor de locuit, precum și în fața societăților comerciale.

S-a acționat pe raza întregului orș, fiind aplicate un număr de 163 de somații, care au fost ulterior verificate pentru a se stabili dacă s-au respectat. Printre zonele verificate se numără cea centrală, Circumvalațiunii, Girocului, Complexul Studențesc, Lipovei și altele.

Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni și la reprezentanții societăților comerciale să dea dovadă de spirit civic și să ia măsuri de curățare a trotuarelor pentru a evita nu numai sancționarea, cât mai ales posibilele accidente la care sunt expuși cei care circulă prin zonă.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, atât cetățenii, asociațiile de locatari, cât și reprezentanții instituțiilor și ai societăților comerciale au obligația să îndepărteze zăpada și gheața ori de câte ori este necesar de pe trotuarele din dreptul imobilelor de locuit sau pe care le folosesc în alte scopuri.

De asemenea, au obligația și de a îndepărta țurțurii când aceștia se formează la acoperișuri. Sancțiunile pentru persoane fizice se încadrează între 500 și 1.500 lei, iar pentru persoane juridice sunt între 1.500 și 2.500 lei. Acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, la Timișoara. Recomandări pentru cetățeni

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în perioada 16 februarie 2026 – 2 marite 2026 . În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul folosit în combaterea rozătoarelor, Varat PASTĂ, cu substanța activă Brodifacoum este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public. Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Trimișoara vrea să transforme fostul depou de tramvaie într-un ansamblu MultipleXity, cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Municipalitatea a solicitat, prin Programul Regional Vest, fonduri europene în valoare de 14 milioane de euro pentru transformarea fostului depou de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu într-un centru cultural de referință la nivel regional – dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Proiectul vizează reabilitarea halei mari, a clădirilor adiacente și amenajarea curții exterioare, cu o suprafață de aproximativ 13.000 mp.

„Recuperarea și reconversia spațiilor cu memorie și istorie ale Timișoarei face parte din strategia noastră de a păstra vie identitatea orașului. Recuperăm aceste spații și le redăm oamenilor, așa cum am făcut cu patru cinematografe istorice și cum vom face, din acest an, cu fostul turn de apă din Iosefin, care devine centru cultural pe verticală. MultipleXity continuă această direcție: transformăm clădiri de patrimoniu industrial într-un spațiu al creației, al experimentului și al întâlnirii dintre cultură, tehnologie și comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Prima componentă a investiției se concentrează pe reabilitarea halei mari și realizarea spațiului imersiv, iar a doua componentă vizează clădirile adiacente și curtea exterioară. Prin acest proiect, Primăria Timișoara va crea un hub cultural, creativ și educațional, deschis comunității. Clădirile adiacente halei vor găzdui un spațiu de co-working pentru industriile creative, un bistro deschis publicului și spații dedicate artiștilor în rezidență, care vor beneficia de burse și vor produce conținut artistic integrat ulterior în spațiul imersiv. Sunt prevăzute șase unități de cazare pentru artiști, inclusiv o unitate adaptată persoanelor cu dizabilități.

Curtea exterioară va fi amenajată ca spațiu public activ, de întâlnire între cultură, patrimoniu și tehnologie. Conceptul proiectului pune accent pe valorificarea patrimoniului industrial și pe integrarea elementelor originale, precum vechile șine de tramvai, în amenajarea finală. Spațiul va putea găzdui concerte în aer liber, expoziții, proiecții pe fațade și evenimente culturale de mare capacitate. Proiectul respectă principiile New European Bauhaus, cu accent pe sustenabilitate, calitatea spațiului public, incluziune și accesibilitate, inovație și creativitate, respect pentru patrimoniu și identitate locală, precum și pe implicarea comunității.

Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro și va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul local. Finanțarea europeană a fost solicitată prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul Intervenției Regionale 7.1.B – New European Bauhaus. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite