Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Sfaturi pentru evitarea degerăturilor pe timp de iarnă

Publicat

pe

Degerăturile sunt leziuni ale pielii provocate de expunerea prelungită la frig. Cel mai frecvent afectate de degerături sunt extremitățile: degetele de la mâini şi de la picioare, nasul, urechile, obrajii.

În perioadele geroase, frecvenţa degerăturilor este mai mare la persoanele care lucrează în frig, care stau mult timp în picioare și nu fac mişcare, dar şi la cei care călătoresc.
Degerăturile uşoare se manifestă prin mâncărimi, umflături, piele de culoare galben-gri, fără dureri intense.

În cazul degerăturilor profunde, leziunea se caracterizează prin plăgi groase, reci, de culoare roşu-aprins şi foarte dureroase la atingere. În această situaţie, trebuie consultat medicul imediat.
Specialiştii atenţionează să nu folosim apă fierbinte pentru reîncălzirea bruscă a extremităţilor afectate, întrucât se pot agrava leziunile şi astfel se produc dureri greu de suportat. Cei mai predispuşi la degerături sunt copiii, cărora le place să petreacă timp îndelungat jucându-se în zăpadă. Bebeluşii sunt şi ei sensibili la expunerea la frig şi nu este recomandat să stea prea mult timp afară. Copiii pierd căldură la nivelul pielii mai repede decât adulţii, susțin medicii. Primul semn de îngheţ la copii este pielea care începe să se albească.

Medicii recomandă să ne îmbrăcăm corespunzător atunci când suntem nevoiţi să ieşim afară pe o vreme cu temperaturi extreme sau viscol.

Vântul şi umezeala pot determina o scădere a energiei organismului sau pot declanșa hipotermia. Este indicat să îmbrăcăm haine strâmte, în timp ce încălțămintea nu trebuie să fie fixă, deoarece împiedică circulaţia sângelui şi crește riscul instalării degerăturilor. E bine ca hainele să fie subțiri și mai multe, în loc de puține și groase, pentru a se crea un strat care să acumuleze căldură, mai ales că pe vreme friguroasă se pierde până la 50% din căldura corpului prin extremităţi. Nu doar vestimentaţia este importantă pe timp de ger, ci şi hidratarea. Lichidele consumate, apă sau ceai, ar trebui să fie calde, la temperatura corpului, şi nu fierbinţi, întrucât provoacă o răcire şi mai accentuată a corpului, mai sfătuiesc medicii.

Tot specialiștii susțin că nu e bine să ne aventurăm la munci grele atunci când este ger, deoarece efortul fizic duce la epuizare, iar organismului îi va fi mult mai greu să se apere în faţa frigului. Mai mult, făcând efort, nu realizăm când se instalează degerăturile. Dacă se impun totuși activităţi în frig, sunt indicate pauze de încălzire a picioarelor şi mâinilor, mai ales dacă încep să amorţească. În cazul în care sunt simptome de degerături, ar trebui să mergem într-o cameră încălzită şi să înfăşurăm zonele afectate pentru a menţine căldura.

În cazul degerăturilor superficiale se poate acţiona imediat, prin încăzirea pielii degerate, punând-o în contact cu porțiuni de piele cu temperatură normală, adică mâinile se pun la subsuoară, iar bărbia şi urechile se aşază în palme. Contactul cu pielea caldă se menţine până când pielea afectată îşi recapătă culoarea normală. Nu este indicată aplicarea de loţiuni, zăpadă, gheaţă sau orice altceva pe zona afectată şi nici apropierea de o sursă directă de căldură. Pentru a trata degeră-turile este nevoie de creşterea gradată a căldurii, mai spun medicii.

Cum cea mai bună soluție este prevenția, medicii recomandă să stăm mai mult timp în spaţii închise şi încălzite şi să evităm călătoriile, întrucât vremea prea rece devine propice apariţiei degerăturilor şi hipotermiei.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

PROIECT PILOT. Spații verzi amenajate cu plante rezistente la secetă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara regândește zonele verzi de pe aliniamentele Bulevardului Liviu Rebreanu, pentru a le adapta la perioadele tot mai lungi de secetă. În locul gazonului, care necesită cantități mari de apă și întreținere frecventă, echipele municipalității au început plantarea de arbuști și plante perene, cu rezistență la temperaturi ridicate și cu întreținere mai redusă.

Proiectul pilot, implementat pe unul dintre cele mai circulate bulevarde, vizează o suprafață de 8.000 de mp și reprezintă prima etapă a campaniei de înverzire.

„În această vară, în timpul lucrărilor de reparații pe Rebreanu, mulți din cei care locuiesc aici ne-au spus că e nevoie de mai mult verde pe bulevard. Începem cu o intervenție pilot și vom testa soluții de plantare rezistentă la secetă. Urmează și plantarea de arbori, pentru mai multă umbră. Ne dorim ca spațiul public să fie nu doar funcțional, ci și prietenos cu oamenii și cu natura” spune primarul Dominic Fritz.

Intervenția a început pe tronsonul dintre Bulevardul Sudului și sensul giratoriu AEM. În total, Primăria Timișoara plantează aproximativ 16.000 de exemplare din 20 de specii de plante perene și arbuști. În cadrul operațiunii, echipele municipalității au extras pământul în surplus, iar după plantarea efectivă vor așterne turba vegetală și tocătura pentru protejarea solului și retenția umidității. În următoarea fază, municipalitatea va demara și plantarea de arbori pe bulevard.

Amenajarea aduce un plus de culoare bulevardului, menține mai bine umiditatea în sol, este mai rezistentă la temperaturi ridicate și necesită mai puțină întreținere. În perioadele de înflorire, speciile plantate de Primărie vor sprijini polenizatorii, precum albinele, contribuind la biodiversitatea urbană și la un mediu mai natural și mai rezilient.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Primele zboruri de la Timișoara spre Istambul și Dubai, de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“

Publicat

pe

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia“ a marchat momente istorice: primele zboruri spre Istambul și Dubai operate de compania aeriană Animawings.

La primul zbor spre Istanbul au fost îmbarcați 119 pasageri.

Această nouă conexiune va facilita accesul spre unul dintre cele mai vibrante orașe ale lumii și va deschide noi oportunități pentru călătorii din Timișoara.

Pasagerii vor putea de astăzi să descopere frumusețea culturii turcești, gastronomia delicioasă și istoria bogată a Istanbulului.

„Salutăm cu entuziasm prezența AnimaWings la Timișoara. În ultimii ani am muncit constant să consolidăm poziția Timișoarei ca nod aerian important pentru regiune, printr-o mai mare conectivitate. Această inițiativă se înscrie în axa strategică de dezvoltare a aeroportului, care are ca obiectiv principal extinderea rețelei de rute și atragerea de noi operatori aerieni. Bun venit, AnimaWings – vă dorim zboruri line și un parteneriat de succes pe termen lung cu Timișoara!”, a fost mesajul transmis de directorul general al Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia, Lucian Taropa.

De asemenea, primul zbor de linie pe ruta Timișoara – Dubai, operat de compania aeriană Animawings, a decolat marți.

Foto: Aeroportul Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Infracțiuni în tramvaie, la Timișoara. Vatman pălmuit, călătorii fără bilet, ambalaje aruncate

Publicat

pe

Anul acesta au fost aplicate un număr de 1507 sancțiuni în valoare de 259.767 lei, principalele probleme constatate fiind oprirea, staționarea și blocarea mijloacelor de transport de către conducătorii auto prevăzute de OUG 195/2002, fumatul în stațiile mijloacelor de transport prevăzută în Legea 349/2002, aruncarea de ambalaje, chiștoace și alte resturi conform HCL 117/2024, călătoria fără bilet sau abonament conform Legii 92/2007 și consumul de alcool, refuzul de legitimare, conform Legii 61/1991.

Tot în acest interval, 135 de cerșetori și persoane fără adăpost au fost predați catre echipajul care i-a transportat la centrul social de pe Str Telegrafului. Pe lângă constatările polițiștilor locali, sunt numeroase și solicitările venite din partea angajaților STPT care cer sprijinul pentru a fi ajutați de către echipajele Poliției Locale, nu mai puțin de 147 situații fiind soluționate ca urmare a apelării de către vatmani, controlori, conducători de autobuze și troleibuze sau de către dispeceri. Printre probleme semnalate au fost cazuri în care celor care conduc mijloacele de transport le-au fost adresate expresii jignitoare, unele persoane au refuzat să se legitimeze sau circulația era blocată de autovehicule parcate în stații ori prea aproape de căile de rulare.

Există și situații în care aceștia pot fi victime ale unor agresiuni din partea călătorilor, un astfel de caz fiind semnalat zilele trecute, când polițiștii locali au identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul în județul Hunedoara, care a pălmuit un vatman al tramvaiului 6 în stația Piața Bălcescu, în zona Str. Gheorghe Doja, bărbatul fiind predat ulterior pentru cercetări către polițiștii Secției 2.

Acțiunile și intervențiile polițiștilor locali vor continua și în perioada următoare.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban acționează zilnic prin patrulări în mijloacele de transport și în stații, dar și în colaborare cu lucrătorii Societății de Transport Public Timișoara, pentru luarea măsurilor legale în cazurile de încălcare a actelor normative care prevăd sancțiuni pentru nereguli săvârșite în aceste zone.

Foto: Poliția Locală

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite